Economie
Plata facturilor Brai-Cata se poate face, cât ai zice „UN-DOI”, de pe telefonul mobil
Digitalizarea a fost unul din obiectivele noastre în ultimii ani, iar diversificarea metodelor de plată a facturilor, prin aducerea acestora cât mai aproape de interesele beneficiarilor serviciilor noastre este parte din acest sistem. Și pentru că atunci când e vorba despre tehnologie, timpul nu stă pe loc, unul din furnizorii noștri de servicii de plată online vine cu o noutate: aplicația UN-DOI, pentru toate sistemele Android și iOS, care permite achitarea facturilor direct de pe telefonul mobil.
UN-DOI este o aplicație prin intermediul căreia poți plăti facturi, asigurări RCA, roviniete, îți poți încărca telefonul în orice rețea și poți alimenta contul de gaming sau TV, poți achita taxele și impozitele locale ori taxele pentru permisul auto sau certificatul de înmatriculare. Acest sistem de plată, lansat în urmă cu doi ani oferă mai multe opțiuni de plată, care se pliază pe toate modelele de consumatori.
Astfel, UN-DOI poate însemna:
– DEBIT DIRECT – Debitul direct este un transfer automat realizat de bancă în contul furnizorului pe baza unui acord semnat la bancă, prin care banca este mandatată să efectueze aceste plăți. Plățile se efectuează automat, în baza raportului de încasări și a contravalorii facturilor de încărcare electronică transmise de furnizor la bancă, în conformitate cu termenul de plată agreat prin contractul de colaborare. Avantajele acestei metode sunt: serviciul gratuit, economia de timp a partenerului Un-Doi, care nu este nevoit să se deplaseze până la bancă și plăți efectuate fără întârzieri.
– DEPUNERE NUMERAR ÎN ROBOȚI – În acest fel, plata se efectuează la robotul situat în incinta sau în exteriorul locației partenere – în prezent rețeaua numără peste 10.000 de puncte de plată în toată țara, disponibile pe un-doi.ro – prin scanarea codului unic de bare alocat fiecărui partener Un-Doi. Plățile efectuate sunt securizate și se decontează automat, în cursul aceleiași zile sau cel târziu a doua zi, conform codului de bare scanat aferent celor două servicii: încărcare electronică sau încasări facturi.
– ORDIN DE PLATĂ – Prin această metodă, plata se efectuează de către partenerul Un-Doi de la distanță, prin internet banking sau prin semnarea ordinului de plată la ghișeul bancar. Funcție de pachetul bancar agreeat cu banca, plățile efectuate prin ordin de plată pot fi gratuite. Avantajul acestei metode este necondiționarea prezenței fizice la o bancă pentru a depune sumele și controlul deplin asupra sumelor.
– DEPUNERE LA GHIȘEUL BĂNCII – pentru această modalitate de plată agențiile partenere sunt: CEC Bank, Credit Europe Bank și OTP Bank.
– NOU – APLICAȚIE MOBILĂ – În acest mod, folosind telefonul mobil, clienții Brai-Cata au la îndemână un centru de plăți accesibil imediat după descărcarea aplicației de pe App Store, Google Play sau AppGallery și adăugarea furnizorului Brai-Cata, prin introducerea codului de client, o singură dată. Prin intermediul acestui sistem disponibil atât pentru telefoanele Android, cât și iOS clienții sunt notificați în fiecare lună, după emiterea facturii, astfel încât să o poată achita ușor, din aplicație. Plata facturilor în aplicație se mai poate face și prin scanarea codului de bare de pe facturi sau prin importul facturilor din fișierele telefonului.
„De peste un an, furnizorul de servicii de salubritate Brai-Cata, care desfășoară activități de salubrizare în județele Brașov, Hunedoara, Vâlcea, Călărași, Brăila și Giurgiu pune la dispoziția beneficiarilor nu mai puțin de cinci metode de plată online, directe sau prin intermediul unor aplicații accesibile chiar și de pe telefonul mobil. Variantele sunt: INTERNET BANKING; rețeaua PAYPOINT; rețeaua și aplicația UN-DOI și platforma PAGO. Mai mult decât atât, de la începutul anului trecut a devenit operațional și sistemul de plată online al Brai Cata, accesibil pe www.braicata.ro/plata-factura-online sau prin AQMETER.com”, a declarat managerul general al companiei, Bogdan Constantinescu.
Potrivit acestuia, abonații Brai-Cata pot achita facturile, fie direct din casă, fie când merg la cumpărături, prin intermediul automatelor de plată.
Dacă despre noutatea oferită de dezvoltatorii sistemului de plăți UN-DOI am vorbit deja, vom trece în revistă, în cele ce urmează și celelalte variante de plată de la distanță, care sunt disponibile, în prezent, abonaților Brai-Cata:
– INTERNET BANKING – Aceasta este o opțiune accesibilă prin intermediul oricărei aplicații bancare asociată contului utilizatorilor, atât de pe computer, cât și de pe telefonul mobil. În acest caz, după deschiderea aplicației și autentificarea cerută de bancă, apeși opțiunea „Plată”, pentru a deschide pagina în care poți completa contul furnizorului, trecut pe factură,, suma de plată și detaliile legate de numărul facturii sau codul de client.
Plata va fi realizată după ce confirmi printr-un cod PIN sau prin intermediul aplicației token, datele de securitate cerute de bancă, pentru autorizarea plății.
– PAYPOINT este principalul operator de încasare plăți, încărcare electronică și transfer de bani, în puncte comerciale. Prin aceste automate plata facturilor Brai-Cata se realizează prin scanarea codului de bare de pe factura tipărită sau digitală şi menționarea sumei de plată. Se poate plăti în baza facturii curente sau utilizând o factură mai veche şi precizând vânzătorului suma care urmează să fie achitată. Se poate plăti şi altă sumă decât cea de pe factură.
– PAGO oferă, de asemenea, posibilitatea efectuării a numeroase plăți, printr-o singură aplicație disponibilă pe App Store sau Google Play.
După instalarea aplicației pe telefonul mobil, alegi furnizorul de servicii, apoi creezi un cont cu adresa de e-mail sau te conectezi prin Facebook, Google sau Apple.
Pentru a plăti, alegi furnizorul, adaugi detaliile de autentificare (codul de client) și apeși „conectează cont”, iar în câteva secunde datele contului se conectează cu aplicația.
În cazul în care nu ai cont online pe pagina furnizorului de servicii, aplicația te direcționează direct către pagina în care îl poți crea. Sunt acceptate carduri Visa, Mastercard sau Maestro.
BRAICATA.ro sau AQMETER.com – oferă posibilitatea plății directe a facturilor pentru serviciile de salubritate Brai Cata.
Pentru aceasta trebuie să intri pe BRAICATA.RO sau pe AQMETER.COM, să creezi un cont online, apoi să te autentifici în contul creat. Alege furnizorul Brai-Cata, adaugă numărul tău de contract Brai-Cata și numărul uneia din ultimele trei facturi. Din pagina CONTRACT vei vizualiza toate facturile și vei putea achita contravaloarea lor.
Pentru primirea facturii în format electronic, trebuie să bifezi opțiunea „FACTURA ELECTRONICĂ” specificând adresele de email la care dorești să primești documentul de plată.
Prin serviciul de notificări Annuntia, integrat în portalul online pentru abonați, poți beneficia și de notificări prin email, SMS și mesaje push în aplicația mobilă privind: confirmarea de plată a facturilor, depășirea scadenței facturilor ori furnizarea serviciilor de salubritate în zona ta. Pentru a primi notificări push în aplicație, trebuie să ai instalată cea mai nouă versiune a aplicației Aqmeter și să accepți primirea notificărilor push.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















