Social Media

LOCAL

Percheziții DIICOT la Brăila. Înșelăciune și punerea în circulație de valori falsificate străine

Publicat

în

• începând cu luna noiembrie 2021 și până în prezent, membrii unui grup infracțional organizat care acționează pe raza județului Argeș au indus în eroare operatorii unor case de amanet, prin plasarea de bijuterii și monede din aur contrafăcute și prin solicitarea de împrumuturi în baza contractelor de amanet încheiate
 
Procurorii DIICOT au pus în aplicare 27 de mandate de percheziție domiciliară în județele Argeș, Brăila, Prahova, Hunedoara, Ilfov și municipiul București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, tentativă la înșelaciune și punerea în circulație de valori falsificate străine. Acțiunile s-au desfășurat la data de 31 ianuarie, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, cu sprijinul  polițiștilor din București, Ploiești, Alba, Brăila, Hunedoara și Vâlcea.
”Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna noiembrie 2021 și până în prezent, membrii unui grup infracțional organizat care acționează pe raza județului Argeș au  indus în eroare operatorii unor case de amanet, cu sediile în județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Caraș-Severin și Constanța, prin plasarea de bijuterii și monede din aur (ducați) contrafăcute și prin solicitarea de împrumuturi în baza contractelor de amanet încheiate, producând în patrimoniile persoanelor vătămate, identificate până în prezent, un prejudiciu estimat la aproximativ 2.000.000 lei”, se arată în comunicatul DIICOT.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupului infracțional îi asigurau pe operatorii caselor de amanet că vor respecta obligațiile contractuale, iar pentru a le câștiga încrederea, achitau în avans comisionul. După împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele nu se mai prezentau să revendice și să ridice obiectele amanetate.
”Metodele convenționale de verificare utilizate de operatorii caselor de amanet nu au putut descoperi falsul, întrucât obiectele au fost minuțios lucrate și au un înveliș consistent din aur de diferite karate. De asemenea, pe durata procedurii de introducere în regim de amanet a bijuteriilor și monedelor contrafăcute, suspecții au manifestat un comportament menit să distragă atenția angajaților pentru ca verificarea autenticității bunurilor să fie superficială”, au stabilit anchetatorii.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate bijuterii susceptibile a fi contrafăcute, telefoane mobile, documente cu valoare probatorie, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
În baza mandatelor de aducere emise în cauză, 14 suspecți vor fi conduși la audieri.
Acțiunile au fost realizate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brăila, al jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și ai grupărilor de jandarmi mobile din Craiova, Ploiești și Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile