Social Media

VORBE DIN DUH

Pe cine condamni de fiecare dată

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

vorbe din duh

Nu este fantasmă mai aprigă și nici efort mai dur de ruptură față de Dumnezeu decât acesta: când vezi pe cineva vinovat.

Proiecția vinovăției nu este, de fapt, la acea persoană — oricât ai încerca să o deplasezi, vinovatul pe care îl cauți și la care ajungi este Dumnezeu.

Cu El te lupți, dar nu pentru a-L cuceri. Nu este altceva decât încă o renunțare la Iubire. Încă o declarație a neputinței.

O clipă de luciditate, prin recunoaștere, poate aduce pacea: când vezi vinovați, pe Dumnezeu Îl condamni.

Și este aceeași condamnare când pe cineva iubești, iar pe altcineva nu. Aceeași declarație, aceeași separare de Iubirea reală.

Nu ai nimic de făcut — doar o clipă de luciditate și eroarea vinovăției este îndreptată.

Cerul este aici.

„Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa.

Nu vă grăiţi de rău unul pe altul, fraţilor. Cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea; iar dacă judeci legea nu eşti împlinitor al legii, ci judecător.

Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?”

(Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, IV, 10-12)

„Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 16)

„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.

Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 20-21)

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile