INFRACȚIUNI
Patru tineri au fost prinși în cartierul Vidin cu arme albe și substanțe interzise
Patru tineri din municipiul Brăila au fost depistați astăzi de jandarmi în cartierul Vidin, având asupra lor obiecte periculoase și substanțe interzise, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean pentru cercetări.
Astăzi, 19 martie, în jurul orei 17:00, echipajul de intervenție aflat în patrulare în cartierul Vidin, municipiul Brăila, a observat un grup de patru tineri – trei bărbați și o femeie, cu vârste între 19 și 26 de ani – care prezentau un comportament suspect.
Ca urmare, s-a procedat la legitimarea și verificarea acestora.
În urma controlului corporal, asupra persoanelor au fost descoperite mai multe obiecte periculoase: un box, un baston telescopic, un spray iritant-lacrimogen și un cuțit tip briceag. De asemenea, au fost găsite două pliculețe transparente autosigilante ce conțineau o substanță vegetală de culoare verde.
Persoanele au fost conduse la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila pentru întocmirea actelor procedurale.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




































