Social Media

ADMINISTRAȚIE

Parapet de beton vandalizat lângă fosta Casă a Tineretului

Publicat

în

* o perioadă, taluzul va rămâne fără protecţie, până când Primăria va parcurge procedurile birocratice pentru a include această reparaţie neprevăzută în obiectivele de investiţii pentru anul în curs
 
 
 
 
O porţiune din parapetul de beton de lângă fosta Casă a Tineretului – clădirea în stil neoromânesc care zace abandonată de ani de zile – a fost vandalizată, fiind efectiv dislocată de pe poziţie şi aruncată la baza taluzului falezei. Cel mai probabil, ”lucrarea” a fost făcută de unul sau mai mulţi adolescenţi înfierbântaţi care, loviţi de sindromul ”hormonul bate neuronul”, or fi vrut să atragă atenţia fetelor din zonă despre cât de forţoşi sunt ei, dând cu picioarele sau cu obiecte contondente în bietul parapet până l-au rupt de tot. Problema e că lipsa acestuia pune în pericol persoanele – tineri şi mai puţini tineri – care obişnuiesc să îşi petreacă timpul în zonă pentru a admira panorama falezei Dunării. Iar înlocuirea parapetului distrus se prefigurează a fi un lucru de durată. ”Deocamdată nu putem spune când vom face reparaţiile necesare. Această lucrare nu a fost prevăzută în obiectivele de investiţii pentru anul în curs, pentru că nu aveam de unde să ştim că cineva va ţine neapărat să distrugă acest parapet. Trebuie să parcurgem procedurile legale pentru un proiect de reparaţii de acest gen, iar asta necesită timp. Cert este că vom încerca să intervenim cât mai repede. Până atunci, zona va fi delimitată cu marcaje şi benzi, pentru a avertiza cetăţenii despre pericolul existent”, ne-a declarat viceprimarul Alexandru Jantea.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile