Social Media

SOCIAL

O nouă tranșă de bani în cardurile sociale

Publicat

în

• în acest an, românii au primit cinci tranșe a câte 250 de lei, bani folosiți doar pentru achiziția alimentelor sau a meselor calde • acest ajutor se oferă din anul 2022, tuturor persoanelor cu venituri mici, valoarea totală a acestui sprijin fiind de 1.500 de lei pe an
 
Vești bune pentru persoanele cu venituri reduse! Programul Sprijin pentru România va continua și după 1 ianuarie 2024, după cum anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Până acum, românii au primit cinci tranșe de bani a câte 250 de lei, bani folosiți doar pentru achiziția alimentelor sau a meselor calde. Ultima tranșă din acest an, cea cu numărul șase, va fi virată pe 15 decembrie.
Cardurile sociale sunt un ajutor de la Guvern pentru persoanele care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a precizat că acest proiect are ca scop contracararea scăderii standardului de viață și a grupurilor sociale vulnerabile, în ideea de a scădea riscul sărăciei la nivel național.
Ajutorul are o valoare totală, anuală, de 1.500 de lei, bani care se împart în șase tranșe egale, virate la fiecare două luni.
Județele care au cei mai mulți beneficiari de carduri sociale pentru mese calde și alimente sunt: București, unde figurează 122.000 de persoane vulnerabile, Suceava, unde sunt înregistrați 90.879 de beneficiari, Iași, care numără 90.196 de persoane eligibile, Dolj, unde sunt înregistrați 89.801 de beneficiari și Bacău, unde sunt înscrise 82.410 de persoane cu venituri reduse.
Cei care primesc cardurile sociale sunt pensionarii cu venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.500 de lei pe 2022 și 1.700 de lei pe 2023, persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 1.700 de lei sau familiile cu 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei. Totodată, suma de 250 de lei se acordă și familiilor care au drept la ajutor social, familiilor monoparentale cu venituri pe membru de familie mai mici de 675 de lei sau persoanelor fără adăpost.
În acest an, 2,5 milioane de români au primit vouchere sociale, iar la Brăila, peste 45.300 de persoane primesc acest tip de sprijin de la stat. Vorbim de aproximativ 32.000 de brăileni aflați în registrele Casei Județene de Pensii (CJP) Brăila și de peste 13.000 de persoane aflate în evidența Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Brăila/Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Amintim că aceste carduri pot fi folosite doar pentru achiziționarea de alimente sau mese calde. Nu se pot scoate bani de pe card și nici nu poate fi folosit pentru a cumpăra alte produse în afară de cele alimentare. Mai mult decât atât, sumele de pe card trebuie cheltuite în termen de 12 luni de la încărcarea lor, altfel nu mai sunt valabile.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile