Social Media

VORBE DIN DUH

Nesocotirea prezentului

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Timp de citire: 2 minute
vorbe din duh

De fiecare dată când te urmăresc rănile trecutului — nedreptăți, ofense, trădări — ratezi sfințenia clipei prezente. Încă o clipă de neiubire, în afara Cerului.

Dacă ai recunoaște Cerul în clipa de acum, ai înțelege că tot trecutul este nimic și că nu are niciun înțeles pentru bucuria Cerului.

Oricât ai dori, iluzia că trecutul înseamnă ceva nu este reală.

Din trecut nu vine mântuirea. Nu este acolo niciun merit și niciun premiu care să-ți ofere iubire. Dar trecutul îți poate servi încă la ceva: să cauți vinovăția cuiva — adică încă o iluzie împotriva Cerului.

Răzbunarea și vinovăția, dimpreună cu trecutul, trebuie să dispară ca să găsești liniștea și pacea.

Totul dispare când atingi Cerul.

Cu excepția adevărului.

Care nu are nimic din trecut.

„…una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus”

(Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, III, 14)

„…altul a zis: Îţi voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi ca să rânduiesc cele din casa mea.

Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.”

(Sfânta Evanghelie după Luca, IX, 61-62)

„Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.

Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.

Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul””. (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XII, 17-19)

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile