ECONOMIC
Misterul apei din Însurăţei
• o măsură aplicată în prezent de Compania de Utilităţi Publice «Dunărea» ar putea confirma, indirect, faptul că apa livrată până acum consumatorilor din Însurăţei nu era tocmai în regulă • astfel, s-a început, recent, montarea unei staţii de epurare la Însurăţei, localnicii fiind informaţi oficial că apa nu este potabilă până la încheierea lucrărilor, astfel că preţul facturii va scădea cu 30% • chiar şi aşa, directorul CUP Dunărea, Silviu Mangiurea, şi şeful DSP Brăila, Dănuţ Petrescu, afirmă la unison că apa ar fi fost potabilă tot timpul • conducerea Companiei a explicat că ar fi totuşi nevoie de această investiţie (care s-ar putea ridica la 100.000 lei) pentru a nu mai exista niciun fel de dubiu pe viitor • de cealaltă parte, afaceristul Daniel Cîrîc, cel care a semnalat şi în trecut faptul că a descoperit nereguli serioase la nivelul apei din Însurăţei, a ţinut să sublinieze că prin aceste intervenţii CUP Dunărea îşi recunoaşte tacit culpa
Scandalul privind apa potabilă din oraşul Însurăţei continuă. Compania de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila a demarat, recent, mai multe lucrări privind montarea unei staţii de epurare care să deservească localităţile Însurăţei, Lacu Rezi şi Mărul Roşu. Interesant este că reprezentanţii Companiei au emis cu această ocazie un anunţ prin care au informat populaţia din oraş să nu mai bea apă de la robinet pe durata lucrărilor, deoarece aceasta nu mai este potabilă. De asemenea, s-a luat hotărârea reducerii facturii la apă cu 30% până la remedierea problemei. Decizia de a aduce la Însurăţei o staţie care deservea până nu demult comuna Unirea, pare să fi venit în urma nenumăratelor sesizări trimise de locuitorii din Însurăţei pe adresa cotidianului „Obiectiv – Vocea Brăilei”, prin care oamenii s-au plâns despre faptul că apa de la robinet are o culoare roşiatică şi nu este bună de băut.
Directorul CUP „Dunărea”, Silviu Mangiurea, încă susţine că apa a fost potabilă până acum, cu precizarea că a luat decizia de a face această investiţie tocmai pentru a nu mai exista dubii şi de a închide scandalul apărut.
Chiar şi aşa, omul de afaceri, Daniel Cîrîc (patronul SC „AgroDaniel” SRL), cel care a semnalat primul mari probleme legate de compoziţia apei de la Însurăţei, susţine că intervenţia recentă pe care Compania o realizează confirmă indirect acuzaţiile sale din trecut, în ciuda faptului că nimeni nu are curajul să o recunoască pe faţă.
Când s-a «înnămolit» apa la Însurăţei
În luna martie, omul de afaceri, Daniel Cîrîc a venit la redacţia „Obiectiv – Vocea Brăilei” pentru a reclama mai multe probleme în oraşul Însurăţei şi a solicita organizarea unui referendum pentru revenirea localităţii la stadiu de comună din pricina taxelor mult prea mari. Atunci, printre problemele semnalate, Cîrîc a amintit şi faptul că apa ce curge la robinetele oamenilor din Însurăţei este de fapt industrială şi nicidecum potabilă. Omul a realizat în 2015, pe bani proprii, un studiu cu o firmă privată din Bucureşti şi a descoperit o concentraţie mai mare de fier, mangan, precum şi un nivel ridicat de populaţii bacteriologice în apa de acolo. Ne-a povestit că a sesizat autorităţile însă nimeni nu l-a băgat în seamă. Ulterior afirmaţiilor acestuia, mai mulţi cititori ai ziarului au comentat subiectul pe site-ul „Obiectiv”, iar unii chiar ne-au trimis poze şi filmări cu apa brun-roşiatică şi brun-cenuşie ce curgea la robinete. La câteva zile de la apariţia celui de-al doilea articol pe această temă, a urmat încă o sesizare privind apa roşiatică de la Însurăţei. Reprezentanţii CUP Dunărea au explicat la vremea respectivă că apa furnizată consumatorilor din zona Însurăţei provine din mai multe puţuri forate, astfel că unele ar avea un conţinut de fier şi mangan mai mare. Tot aceştia au semnalat că problema se amplifică în contextul clorinării apei. Pentru a ţine sub control calitatea apei sub aspect microbilogic, în urma reacţiilor chimice apar oxizii de fier şi mangan, cunoscute drept rugină, care în condiţii constante de presiune şi viteză a apei, se depun. Astfel, la o modificare a celor doi parametri, rugina formată este antrenată şi ajunge să dea culoarea roşiatică a apei. De asemenea, aceştia au subliniat că peste fenomenul explicat mai devreme s-a suprapus şi o operaţiune de spălare şi dezinfectare periodică a rezervorului de apă care deserveşte localitatea şi comunităţile din imediata vecinătate, de unde a rezultat apa brun-roşiatică.
Cîrîc, sceptic în privinţa intervenţiilor CUP Dunărea
Afaceristul Daniel Cîrîc ne-a trimis, recent, pe adresa redacţiei răspunsul pe care avocatul său l-a primit de la Companie, în încercarea soluţionării problemelor legate de apa din oraş. Conducerea CUP „Dunărea” l-a informat că în urma analizelor, nu au rezultat dovezi care să confirme afirmaţiile legate de neconformităţi cu privire la calitatea apei. Chiar şi aşa, aceştia i-au transmis că se vor lua măsuri de îmbunătăţire a calităţii apei pentru zona de aprovizionare Însurăţei, prin montarea în cel mai scurt timp posibil a unei trepte de filtrare postclorinare în Gospodăria de Apă Însurăţei. Lucru care a fost demarat la începutul lunii mai. De altfel, adresa primită de Cîrîc de la CUP „Dunărea” conţine şi anunţul Companiei pentru oamenii din Însurăţei prin care erau înştiinţaţi că în timpul lucrărilor „pentru montarea şi punerea în funcţiune a treptei de filtrare, vor fi necesare şi vor interveni întreruperi ale furnizării apei, în localităţile Însurăţei, Lacu Rezii şi Mărul Roşu, care vor provoca perturbări în regimul de curgere al apei şi implicit modificări organoleptice ale apei furnizate”. În contextul de mai sus, CUP Dunărea Brăila a luat măsura anunţării populaţiei că apa NU ESTE POTABILĂ pe perioada lucrărilor şi că, concomitent se vor aplica prevederile contractuale pentru această situaţie, respectiv, diminuarea cu până la 30% a preţului la apă. Totuşi, comunicatul respectiv nu poartă semnătura niciunuia dintre directorii companiei.
„Având în vedere conţinutul acestor înscrisuri, înţelegem că la acest moment nu se mai susţine ideea potrivit căreia apa îndeplineşte toate condiţiile de potabilitate prevăzute de legislaţia în vigoare, deşi realitatea ne arată o cu totul altă situaţie. Totuşi, se nasc cel puţin două întrebări: nu înţelegem, de ce nimeni nu îşi asumă semnatura pe acest comunicat? Şi, cine răspunde pentru falsificarea analizelor atâţia ani?”, a afirmat Cîrîc.
Omul de afaceri susţine că deşi a apelat la serviciile unui avocat, a evitat totuşi să dea în judecată Compania până în acest moment. Însă aşteaptă să vadă dacă intervenţiile vor da roade.
„În prezent este o situaţie confuză. Nici ei nu prea ştiu bine. Au pus un anunţ iniţial că este interzis să bem apă. A doua zi au revenit, au schimbat toate afişele şi au spus că apa şi-a schimbat parametri şi că o să reducem facturile cu până la 30%, pentru că o să bage filtrele de care tot pomeneau. De luna asta, chipurile, la Brăila au scumpit apa de la 1 mai, iar la Însurăţei o vor reduce. Dar domnule, ei susţineau sus şi tare că apa e potabilă. Şi deodată, subit, fiindcă noi i-am ameninţat cu DNA-ul, că le cerem despăgubiri imense, că facem analize în afara ţării, s-au sucit acum. Nu mai e apa potabilă. Şi Primăria spunea că apa e bună. Nu vă surprinde schimbarea asta radicală de poziţie? Deodată aşa s-au răzgândit?”, a mai completat Cîrîc.
Mangiurea susţine că apa era potabilă şi că va fi şi după lucrări
Contactat de redactorii „Obiectiv – Vocea Brăilei”, Silviu Mangiurea, directorul CUP „Dunărea”, a afirmat că nu a recunoscut niciodată că apa din Însurăţei nu a fost potabilă, aşa cum insinuează Daniel Cîrîc. Acesta a precizat că a luat decizia de a realiza această intervenţie doar pentru a închide subiectul şi a nu mai da loc la interpretări.
„Nu am recunoscut această treabă. Pentru a închide orice discuţie, Compania este dispusă să facă acest pas. Domnul Cîrîc este un unicat în Însurăţei, care ridică problema asta. Compania de Apă aşa a preluat instalaţia şi are ca obiectiv modernizarea şi rezolvarea tuturor problemelor apei potabile în zonă. Eu zic că în maxim o lună vom monta această instalaţie care va tăia orice discuţie pe subiectul ăsta. E adevărat, am făcut nişte concesii, dar asta nu înseamnă că recunosc nişte treburi”, a afirmat Mangiurea.
La rândul său, Constantin Toma, directorul tehnic al CUP Dunărea a venit cu ceva mai multe detalii, de asemenea subliniind că nu a existat niciodată o analiză de la vreun laborator acreditat care să dovedească faptul că apa de la Însurăţei nu este potabilă.
„Analiza făcută de Cîrîc a fost la un laborator neacreditat. Direcţia de Sănătate Publică şi Compania nu au avut analize din care să rezulte că apa este nepotabilă. De ce facem intervenţia? Acolo sunt 6 puţuri. Cele două pe care le folosim în mod normal nu au depăşiri privind ceea ce reclamă domnul Cîrîc, dar pentru că în perioada de vară e posibil să am cerinţe mai mari decât îmi pot da acestea, punem o instalaţie de demanganizare pentru întregul volum de apă. Adică celelalte puţuri. Şi atunci, ca să nu mai avem discuţii cu domnul Cîrîc care este un personaj foarte interesant şi ca să evităm alte dispute cu el, am luat această decizie”, a afirmat Toma, cu precizarea că celelalte sesizări privind apa roşiatică, venite de la cetăţeni, au fost punctuale şi s-au rezolvat la vremea respectivă.
În ceea ce priveşte valoarea investiţiei actuale pentru aducerea staţiei de epurare din comuna Unirea la Însurăţei, Toma a explicat că aceasta este estimată undeva la 70.000 lei, însă ar putea ajunge chiar la 100.000 lei.
„Apa a fost potabilă pe toate programele de investiţii. Când s-a început POS-ul de Mediu, în 2009 – 2010, la partea de proiectare, cu laboratoare, cu tot ce trebuie, s-au făcut analize şi au spus că apa este potabilă. Pentru că dacă nu ar fi fost potabilă s-ar fi luat măsuri. Noi am avut un program pe POS de Mediu de 70 milioane de euro, fără TVA, or, nu ar fi fost extrem de dificil ca din suma asta să alocăm şi pentru Însurăţei. Dar studiul făcut la comanda Ministerului Mediului, spunea că nu este necesară staţia. Iar noi am refăcut analizele an de an. E posibil să mai apară şi modificări în straturi şi să te trezeşti că există creşteri de fier sau de mangan. Şi, în condiţiile astea, am spus ca să nu mai ajungem la alte forme de litigii şi scandal – pentru că acum toată lumea se pricepe la fotbal, la apă şi alte cele -, am zis să încheiem orice formă de discuţii. Dar noi nu am dat apă nepotabilă!”, a conchis sursa citată, cu precizarea că lucrările la staţie sunt estimate să se încheie în următoarele două spătămâni.
Analizele DSP Brăila nu indică probleme legate de apa din Însurăţei
Tot în privinţa intervenţiilor actuale ale CUP Dunărea la Însurăţei, am stat de vorbă şi cu şeful interimar al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Dănuţ Petrescu. Acesta a precizat că reprezentanţii Companiei au informat DSP că vor începe lucrările, deoarece legislaţia îi obligă să o facă. Însă şi acesta a afirmat că intervenţiile sunt pentru modernizare şi nicidecum din cauză că apa nu ar fi fost potabilă înainte.
“Dânşii efectuează nişte lucrări de reparaţii, de îmbunătăţire acolo, ne-au spus că durează un termen, dar în orice caz am înţeles că se vor termina mai repede lucrările. Probele de apă care au fost recoltate de colegii noştri, toate au ieşit corespunzătoare. Până şi noi, compartimentul de inspecţii, ne-am deplasat acolo în urma articolului care a apărut la dumneavoastră în ziar şi imediat am recoltat probe, dar apa a ieşit potabilă. E posibil ca atunci când a fost avaria despre care aţi scris, din ce am înţeles din explicaţiile dânşilor, apa să fi curs un pic schimbată la culoare. Dar când am ajuns noi, a doua zi, a treia zi, apa era în regulă, conform analizelor de laborator. Dacă domnul acela (n.r. – Daniel Cîrîc) a făcut analizele cu apa aceea tulbure e posibil să fi ieşit nivel mare de substanţe. Acum nu mă substitui dumnealor şi nu vreau să fiu avocatul dânşilor, dar ştiţi şi dumneavoastră că atunci când intervine un deranjament pe reţea şi se schimbă la o conductă un robinet, apa curge puţin tulbure şi dacă o iei chiar în momentul acela e posibil să iasă nişte indicatorii modificaţi. Dar, repet, noi vorbim la momentul când ne-am deplasat şi apa era în regulă”, ne-a declarat Petrescu.
Sursa citată ne-a mai comunicat că în urma celui mai recent buletin de analiză întocmit pe 5 mai de DSP Brăila, nu ar fi fost înregistrate probleme la nivelul apei din Însurăţei.
ECONOMIC
Facturile la energie îi obligă pe români să facă economii la mâncare, medicamente și vacanțe
Creșterea prețurilor la energie afectează puternic bugetele familiilor din România. Opt din zece români spun că scumpirea gazelor, carburanților și electricității le-a redus semnificativ puterea de cumpărare în ultimul an, iar 55% au fost nevoiți să reducă cheltuielile pentru alimente sau sănătate. România înregistrează cele mai mari procente din Uniunea Europeană la ambii indicatori, potrivit unui sondaj realizat de Banca Europeană de Investiții (BEI) împreună cu Ipsos.
Cercetarea arată că 80% dintre români au resimțit semnificativ creșterea prețurilor la energie în ultimele 12 luni, față de media europeană de 60%. Pentru 34% dintre respondenții din România, impactul a fost chiar foarte puternic, comparativ cu 20% la nivelul UE.
În aceste condiții, prețurile mai stabile sau mai mici la energie au devenit principalul beneficiu pe care românii îl așteaptă de la tranziția energetică.
Românii au renunțat la cheltuieli esențiale și la vacanțe
Potrivit sondajului, 55% dintre români au redus cheltuielile zilnice pentru alimente sau sănătate, în condițiile în care media europeană este de 38%.
Alți 27% au redus temperatura din locuințe pentru a face economie la încălzire. Totodată, 27% dintre respondenți spun că s-au îndatorat, au cerut ajutor financiar sau au amânat plata unei facturi la energie. La nivel european, procentul este de 16%.
Scumpirile au schimbat și comportamentul românilor în ceea ce privește deplasările. Aproximativ 71% spun că au modificat modul în care folosesc mașina, iar 29% au redus inclusiv drumurile pentru cumpărături, consultații medicale sau rezolvarea unor probleme administrative.
Un alt efect este renunțarea la timpul liber. Aproape jumătate dintre români, respectiv 47%, afirmă că au renunțat la o excursie de weekend, o vacanță sau o vizită la rude și prieteni din cauza costurilor cu energia. Este, de asemenea, cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană, unde media este de 30%.
Ce așteaptă românii de la tranziția energetică
Sondajul mai arată că 76% dintre români consideră tranziția energetică o urgență pentru țară. Întrebați ce beneficii ar trebui să aducă aceasta, 79% au indicat prețuri mai stabile sau mai mici la energie, 75% reducerea dependenței de petrolul și gazele din import, iar 67% încetinirea schimbărilor climatice.
În privința surselor de energie, 46% dintre respondenți preferă energia solară, iar 26% energia eoliană. De asemenea, 79% vor ca energia cu emisii reduse de carbon să fie o prioritate.
55% dintre români consideră că Uniunea Europeană ar trebui să dezvolte o industrie proprie, competitivă, în domeniul tehnologiilor curate, chiar dacă acest lucru presupune un ritm mai lent al tranziției energetice.
Sondajul BEI, ajuns la cea de-a opta ediție, a fost realizat de Ipsos în perioada 3-25 august 2026, pe un eșantion de 23.000 de persoane cu vârsta de cel puțin 16 ani din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În România au fost chestionate 1.000 de persoane.
ECONOMIC
Salarii mai mari la Brăila în agricultură, silvicultură şi pescuit
• mai exact, este vorba despre 8.008 lei (câştigul salarial mediu nominal brut), cu 3 % mai mare decât cel realizat la nivel naţional (7.776 lei)
Potrivit Direcției Regionale de Statistică (DRS) Brăila, în luna august 2026, „În agricultură, silvicultură şi pescuit, la Brăila, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 8.008 lei, cu 3 % mai mare decât cel realizat la nivel naţional (7.776 lei). În industrie şi construcţii, câştigul mediu brut a fost de 6.390 lei, cu 28,7 % mai mic decât cel realizat la nivel naţional (8.957 lei). De asemenea, în servicii, câştigul mediu brut a fost de 8.163 lei, cu 16,9 % mai mic decât cel realizat la nivel naţional (9.829 lei)”.
Potrivit sursei citate „Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Brăila a crescut cu 8,3% (4.620 lei în august 2026, 4.266 lei în august 2025)”.
Potrivit DRS Brăila, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători.
Acestea influenţează creşterile sau scăderile de salarii, în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.





















