Social Media

LOCAL

Minori atacați cu o foarfecă de un bătrân în vârstă de 69 de ani, într-un autobuz care circula pe linia 2, în Hipodrom

Publicat

în

* totul s-a întâmplat pe fondul unui conflict spontan * minorii au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar agresorul a fost condus la sediul Poliției
 
Incident bizar produs luni seara, în jurul orei 20.00, într-un autobuz care circula pe traseul liniei 2, în cartierul Hipodrom. Un brăilean în vârstă de 69 de ani este acuzat că a agresat un minor în vârstă de 9 ani, iar pe altul, în vârstă de 12 ani, l-ar fi atacat cu o foarfecă. Totul s-a întâmplat pe fondul unui conflict spontan. Până să fie solicitat sprijinul Poliției, bărbatul a fost imobilizat de soferul autobuzului, care a văzut în oglindă retrovizoare evenimentul. Polițiștii sosiți la fața locului l-au reținut pe agresor și au anunțat că în cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și lovirea sau alte violenț În urma controlului efectuat de polițiști, asupra bărbatului a fost găsită și ridicată o foarfecă În urma evenimentului, ambii minori au solicitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile