Sănătate
Medicii şi asistenţii medicali se pregătesc de grevă generală
• nemulţumirile vin pe tema noii legi a salarizării • potrivit Federaţiei Sanitas, de la 1 ianuarie 2018, sporurile se vor plafona la 30%, tichetele de masă nu vor mai fi acordate, iar transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat anulează creşterile salariale promise • luna viitoare, membrii Sindicatului Judeţean Sanitas Brăila vor participa la o pichetare, dar şi la un miting la nivel naţional, ambele organizate la Bucureşti • dacă personalul medical va fi de acord, se va declanşa greva generală în sistemul sanitar cât de curând
Sistemul sanitar stă pe un butoi cu pulbere în ceea ce priveşte salariile cadrelor medicale, iar mult nu mai este până la ieşirea în stradă a halatelor albe. Pe de-o parte a baricadei se află Guvernul Tudose care a promis mărirea colosală a salariilor, iar de cealaltă parte se află personalul din sistemul medical, care stă la “pândă” pentru a vedea dacă guvernul se ţine de cuvânt sau nu, mai ales că au apărut câteva veşti, nu tocmai plăcute, despre adevărata “faţă” a promisiunilor de mărire a veniturilor lunare. Astfel, pentru a nu avea surpriza neplăcută ca noua lege a salarizării să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018 şi să se trezească fără tichete de masă, cu sporurile plafonate la 30%, iar transferul contribuţiilor sociale de la angajator să anuleze creşterile salariale promise, membrii Federaţiei Sanitas se pregătesc de grevă generală, dar nu înainte de a întreba pe fiecare în parte dacă este de acord sau nu cu această formă de protest. Până la declanşarea grevei generale, vor mai fi manifestaţii din partea cadrelor medicale, pe aceeaşi temă, la Bucureşti.
Astfel, pe 6 octombrie, 30 de membri ai Sindicatului Judeţean Sanitas Brăila vor picheta în capitală, urmând ca pe 19 octombrie să aibă loc un miting la nivel naţional. De la Brăila, vor pleca spre Bucureşti în jur de 200 de membri de sindicat.
Pentru a afla dacă personalul medical este de acord cu greva generală, Federaţia Sanitas a lansat pe site o petiţie, unde sunt prezentate nemulţumirile. Aceasta seamănă mai mult cu un sondaj, prin care sindicatul intenţionează să obţină feedback de la personalul medical despre măsura protestului. “Sunteţi de acord cu declanşarea grevei generale? Pentru că: 1. Plafonul de 30% pentru acordarea sporurilor va duce la scăderea veniturilor actuale; 2. Personalul tehnic şi administrativ pierde dreptul de a mai primi sporurile pentru condiţii de muncă; 3. Creşterile salariale se acordă discriminator; 4. Transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat anulează creşterile salariale promise; 5. Începând cu 1 ianuarie 2018, angajaţii din Sănătate pierd tichetele de masă; 6. Ministerul Sănătăţii refuză semnarea CCM (contract colectiv de muncă -n.r.) la nivel de sector”, aşa sună mesajul petiţiei de pe site-ul federaţiei.
La nivelul judeţului Brăila, Sindicatul Sanitas a distribuit în toate spitalele fluturaşi în care erau scrise aceste nemulţumiri, urmând ca medicii să acceseze site-ul şi să spună dacă sunt sau nu de acord cu măsura protestului.
“Noi am distribuit în toate unităţile sanitare fluturaşi pentru colegii noştri ca să le fie mai uşor să intre pe site-ul Federaţiei şi să găsească petiţia. Colegii noştri spun că sunt de acord cu orice formă de protest. Acum, să vedem. Pe data 6 octombrie avem pichetare la Bucureşti, atunci este programată Brăila, unde vom participa cu 30 de oameni, iar pe 19 octombrie o să fie un miting la nivel naţional, unde o să mergem cu 150-200 membri. Se estimează în jur de 10.000 de membri per total la miting”, ne-a precizat dr. Măriuca Iancu, preşedintele Sindicatului Judeţean Sanitas Brăila.
Sănătate
Planul Național de Diabet, departe de realitatea sistemului medical românesc
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a criticat Planul Național de Diabet, despre care spune că nu a putut fi aplicat deoarece prevederile sale nu corespundeau realităților din sistemul medical românesc. Oficialul a anunțat că își dorește elaborarea unui nou document, cu obiective clare și măsuri care să poată fi puse în practică.
Declarațiile au fost făcute marți, 3 noiembrie, la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România.
Ministrul Sănătății: Multe planuri sunt adevărate teze de doctorat
Alexandru Rogobete susține că numeroase strategii și planuri naționale au rămas neimplementate deoarece au fost construite în jurul unor obiective prea numeroase și greu de realizat.
„Multe planuri sunt întârziate şi multe din ele, din punctul meu de vedere, sunt adevărate teze de doctorat care nu pot fi puse în aplicare. Pentru că au fost scrise de tot felul de specialişti în domeniu, cadre universitare care au vrut să arate că ştiu să scrie mult, dar lucrurile foarte multe obiective, acţiuni care nu pot fi puse în aplicare şi avem aceste exemple din trecut”, a declarat ministrul.
Oficialul a explicat că documentele pe care le-a coordonat au fost concepute astfel încât să conțină obiective punctuale, indicatori măsurabili și acțiuni care pot fi realizate efectiv.
În ceea ce privește Planul Național de Diabet, ministrul a afirmat că acesta nu a fost aplicat din cauza diferenței dintre prevederile documentului și posibilitățile reale ale sistemului sanitar.
„Planul Naţional de Diabet nu a fost pus în aplicare pentru că a fost un basm, un roman, un plan care depăşeşte cu mult capacitatea sistemului de sănătate şi a României de a fi pus în aplicare şi nu pentru că am fi incompetenţi, ci pentru că ce scrie în acel plan nu are legătură cu realitatea din sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete.
Pacienții cu diabet ar putea primi mai ușor senzorii și pompele de insulină
O altă schimbare pe care ministrul Sănătății vrea să o introducă vizează accesul pacienților dependenți de insulină la dispozitivele medicale necesare monitorizării și tratamentului.
În prezent, aceștia trebuie să parcurgă mai multe etape și să ajungă la diferite cabinete medicale pentru a obține senzorii de monitorizare a glicemiei și pompele de insulină.
Alexandru Rogobete spune că își dorește simplificarea procedurilor și introducerea posibilității de eliberare a acestor dispozitive prin farmaciile cu circuit deschis.
„Îmi doresc să scoatem această plimbare inutilă a pacienţilor între cabinetele medicale pentru a-şi achiziţiona senzorii şi pompele de insulină. Îmi doresc să deschidem în circuitul de farmacii cu lanţ deschis, oricum statul le plăteşte, oricum sunt compensate şi gratuite. Eu nu văd rostul pentru ce un pacient care ştim că are diabet să stea cu orele şi să-l plimbăm între cabinetele din ambulatoriu doar pentru a-şi primi acele dispozitive medicale, repet, care oricum sunt gratuite”, a afirmat ministrul.
Un nou Plan Național de Diabet, anunțat de ministru
În ceea ce privește viitorul Plan Național de Diabet, Alexandru Rogobete a anunțat că documentul va fi regândit și va avea o structură mai simplă, cu măsuri care să poată fi aplicate în sistemul medical. „Vom discuta şi vă asigur că va fi unul suplu, la obiect şi care va putea fi pus în aplicare. În cel mai scurt timp posibil”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Sănătate
Lista medicamentelor compensate urmează să fie actualizată. Aproape 40 de medicamente noi vor fi adăugate
Lista medicamentelor compensate și gratuite urmează să fie extinsă din nou, cu aproximativ 36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații pentru tratamente deja existente, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, noua actualizare ar urma să ducă la un total de 92 de medicamente și indicații noi introduse pe listă în anul 2026.
36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații
Ministrul Sănătății a precizat că datele preliminare indică introducerea a aproximativ 40 de modificări pe lista medicamentelor compensate.
„Acum avem pregătită o nouă actualizare. În septembrie trebuia făcută o altă actualizare, dar nu s-a făcut. Datele preliminare arată că avem în jur de 36 de medicamente noi, cu 4 extinderi de indicații, adică 40 în total”, a declarat Alexandru Rogobete.
Extinderea indicațiilor înseamnă că anumite medicamente care se află deja pe lista tratamentelor compensate vor putea fi decontate și pentru alte afecțiuni sau pentru alte categorii de pacienți.
Numeroase tratamente noi, inclusiv pentru pacienții oncologici
Potrivit ministrului, legea prevede actualizarea listei medicamentelor compensate de două ori pe an.
Alexandru Rogobete a arătat că, în ultimul an, au fost introduse numeroase tratamente noi, multe dintre acestea fiind inovative și destinate, în special, pacienților care suferă de cancer.
În 2025, au fost introduse 41 de medicamente noi și au fost aprobate 10 extinderi de indicații. Ulterior, în februarie 2026, lista a fost actualizată din nou, cu alte 33 de medicamente și 19 extinderi de indicații.
Odată cu noua actualizare anunțată, numărul medicamentelor și indicațiilor noi introduse în acest an ar urma să ajungă la 92.
Ministrul Sănătății a precizat că procedura de actualizare a listei va fi reluată și în februarie 2027.
Lista medicamentelor compensate și gratuite este importantă în special pentru pacienții cu boli cronice sau grave, pentru care costul unor tratamente poate fi foarte ridicat.






















