SPORT
Marian Samuilă: “Nu vom renunța la luptă și ne vom bate până la finalul campionatului”
Dacia Unirea Brăila a terminat la egalitate, 3-3, meciul în deplasare cu Oțelul 2 Galați.
Întâlnirea a contat pentru etapa a 4-a a turneului play-out al Ligii a III-a, echipa brăileană dominând satelitul Oțelului încă de la primul fluier.
În minutul 16 a deschis scorul prin Baștiurea, după o pasă a lui Eloh. Putea fi 3-0 pentru Dacia Unirea, dar Eloh și Budeșteanu au ratat din poziții ideale de a marca. În minutul 41, Abah l-a faultat pe Mocanu în suprafața de pedeapsă, arbitrul a acordat penalty, Mocanu l-a transformat și la pauză scorul a fost egal, 1-1.
Antrenorii Oțelului 2 Galați au făcut câteva modificări inspirate, iar unul dintre cei intrați, Mihai Munteanu, a reușit o ”dublă” după ce a marcat în minutele 74 și 78.
Echipa brăileană nu a acuzat șocul, a revenit la conducerea meciului și a reușit să egaleze cu două minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc, după golurile semnate de Koko (min. 85) și Eloh (min. 88), gol cu capul, după un corner executat de Baștiurea.
La ultima fază a partidei, Eloh a rămas singur cu portarul dar a ratat și meciul s-a încheiat nedecis, 3-3.
”Din păcate nu am reușit sa câștigăm un joc pe care l-am dominat, am avut foarte multe ocazii pe care nu le-am fructificat și, cum se întâmplă la fotbal, ocaziile se răzbună și am primit golurile foarte ușor, din cauza lipsei de concentrare.
Chiar dacă nu am reușit să câștigăm, totuși vreau sa remarc un lucru bun la jucători și anume acela că nu s-au resemnat și au luptat până la capăt reușind să egaleze de la scorul de 3-1 pentru adversari, ba chiar puteam câștiga la ultima faza, când Eloh a ratat din postura de unu contra unu cu portarul advers.
Nu vom renunța la lupta și ne vom bate până la finalul campionatului pentru a reuși să terminăm pe locul 6 în play-out”, ne-a declarat antrenorul Marian Samuilă.
Dacia Unirea: Abah – Buzatu (min. 46: Czetz), Sava, Simion, Ciocan (min. 80: Petre) – Constantin (min. 75: Stratulat), Bașturea, Budeșteanu (min. 80: Cioarec) – Eloh, Marcu, Cazacov (min. 46: Koko).
SPORT
Ioana Onica, vicecampioană națională la șah rapid
* brăileanca a obținut acestă performanță la categoria de vârstă fete 8 ani
În perioada 23–25 octombrie, stațiunea Eforie Nord a găzduit Campionatele Naționale de șah pentru juniori și tineret U8–U20 la șah rapid și blitz. Competiția a reunit aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară. Ioana Onica, sportivă legitimată la ACS Minerva Brăila și antrenată de Iulian Zanfir, a obținut titlul de vicecampioană națională la șah rapid, la categoria fete 8 ani, confirmându-și încă o dată valoarea și progresul sportiv.
Clubul brăilean a fost reprezentat la această competiție de încă trei sportivi: Teodor Viktorov și Filip Stencău, la categoria de vârstă U12, respectiv Irina Stencău, la categoria fete 10 ani.
Prin această performanță, Ioana Onica își îmbogățește palmaresul cu o nouă medalie importantă. În această vară, sportiva a obținut locul al III-lea la Campionatul Uniunii Europene, iar în luna septembrie a cucerit medalii de argint și bronz alături de echipa de fete a ACS Minerva Brăila.
”Munca susținută, disciplina și pasiunea pentru șah își arată rezultatele. Ioana confirmă de la o competiție la alta că perseverența și pregătirea constantă reprezintă pași esențiali spre performanță. Rezultatul obținut la Eforie Nord reprezintă o nouă reușită pentru tânăra sportivă și pentru ACS Minerva Brăila, club care continuă să susțină și să formeze noi generații de șahiști”, ne-a declarat Iulian Zanfir.
SPORT
Teodor Cosmin Nedelcu, campion național la șah rapid și vicecampion la șah blitz
* performanțe realizate la categoria de vârstă U20
Teodor Cosmin Nedelcu, șahist format la clubul CS Orizont 64 Brăila, legitimat în prezent la SCM Gloria Buzău, a obținut în 2026 trei titluri de campion național la șah clasic, la dezlegări și la șah rapid, precum și un titlu de vicecampion național la șah blitz.
Cel mai bun șahist brăilean al momentului, Teodor Cosmin Nedelcu, maestru FIDE în șah, a obținut ultimele performanțe, cele de la șah rapid, unde a încheiat concursul fără înfrângere, și șah blitz, cu prilejul Campionatelor Naționale de șah U20, care au avut loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Complexul Steaua de Mare din stațiunea Eforie Nord.
Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile de competiție, în care fiecare mutare a contat în lupta pentru titlurile naționale.
”Sunt bucuros, anul acesta a fost unul foarte bun pe plan sportiv, am obținut titlul de campion național la trei probe, șah clasic, dezlegări și sah rapid, sunt campion cu echipa la șah clasic, vicecampion la șah blitz, precum și locul 1 la masa 1 la șah clasic pe echipe și cred că este cel mai bun an al meu pe plan național”, ne-a declarat Teodor Cosmin Nedelcu.























