SPORT
Bogdan Voina va conduce handbalul românesc în următorii patru ani
* a fost decizia membrilor cu drept de vot la Adunarea Generală de alegeri a Federației Române de Handbal * echipa sa a fost, de asemenea, la înălțimea evenimentului * Adrian Cosman, de la Universitatea Craiova, este noul vicepreședinte * președintele de la Handbal Club Dunărea Brăila, Adrian Manole, va face parte din Consiliul de Administrație al FRH * ”Credem în echipă. Credem în viitor”, este mesajul postat de HC Dunărea pe pagina de socializare
Bogdan Voina este noul președinte al Federației Române de Handbal (FRH), așa au decis cei care au avut drept de vot, vineri, 24 aprilie, în cadrul Adunării Generale de alegeri a FRH.
Noul președinte al FRH, Bogdan Voina l-a învins în turul al doilea pe Sorin Dinu, cu 126 de voturi, față de 114 câte a primit contracandidatul său.
În primul tur, Voina a obținut 99 de voturi, iar Sorin Dinu a avut 82 de voturi. Fostul președinte al FRH, Constantin Din, a obținut 44 de voturi.
Tot în cadrul acestei Adunări Generale, Adrian Cosman, de la Universitatea Craiova, a fost ales vicepreședinte al FRH.
Brăila are un reprezentant în Consiliul de Administrație al FRH
Pentru cele 15 locuri din Consiliul de Administrație au fost 48 de candidați, iar acțiunea s-a încheiat după miezul nopții.
Președintele de la Handbal Club Dunărea Brăila, Adrian Manole, care a făcut parte din echipa noului șef al FRH, Bogdan Voina, a obținut 89 de voturi din partea alegătorilor, fiind al patrulea ales în forul de conducere al Federației, iar în următorii 4 ani va face parte din Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal.

Pe prima poziție s-a clasat Leonard Bibirig, cu 125 de voturi, urmat de Gabriel Armanu (100 voturi) și Diana Ciulei (96 voturi). Adrian Manole a obținut 89 voturi, Flavius Sâsâeac (87), Alin Cârligeanu (86), Viorel Ciubotaru (85), Florin Ciubotariu (84), Tudor Marta (83), Silviu Băiceanu (82), Viorel Irimie (81), Alexandru Dimache (79), Eugen Vasile Cosma (74), Steluța Luca (73), Gheorghe Tadici (69). Pe următoarele locuri s-a clasat: Dan Andrei Savenco (61), Ramona Hniațiuc (60), Răzvan Caba (60), Dumitru Dan (60), Ionuț Deli Iorga (57), Mihail Bocan (52), Alexandru Weber (50), Marius Marocico (50), Alin Șania (48), Viorel Mazilu (47), Marian Joița (46), Robert Harabagiu (46), Laurențiu Tofan (41).
Vă reamintim că în cursa pentru conducerea FRH s-au înscris patru candidați: Constantin Din, Bogdan Voina, Sorin Dinu și Cristian Potora.
Mesajul postat de conducerea clubului pe pagina de socializare:
”Handbalul românesc are o voce.
De astăzi… se aude.
Suntem mândri de președintele clubului nostru, Adrian Manole, și avem convingerea că prin determinarea și ambiția de care a dat dovadă în dezvoltarea clubului nostru, va contribui cu idei și strategii solide în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal, pentru un parcurs sustenabil al handbalului românesc.
Îi felicităm, totodată, pe domnii Bogdan Voina și Adrian Cosman pentru încrederea primită și pentru asumarea acestui drum.
Credem în echipă. Credem în viitor”.
SPORT
Ioana Onica, vicecampioană națională la șah rapid
* brăileanca a obținut acestă performanță la categoria de vârstă fete 8 ani
În perioada 23–25 octombrie, stațiunea Eforie Nord a găzduit Campionatele Naționale de șah pentru juniori și tineret U8–U20 la șah rapid și blitz. Competiția a reunit aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară. Ioana Onica, sportivă legitimată la ACS Minerva Brăila și antrenată de Iulian Zanfir, a obținut titlul de vicecampioană națională la șah rapid, la categoria fete 8 ani, confirmându-și încă o dată valoarea și progresul sportiv.
Clubul brăilean a fost reprezentat la această competiție de încă trei sportivi: Teodor Viktorov și Filip Stencău, la categoria de vârstă U12, respectiv Irina Stencău, la categoria fete 10 ani.
Prin această performanță, Ioana Onica își îmbogățește palmaresul cu o nouă medalie importantă. În această vară, sportiva a obținut locul al III-lea la Campionatul Uniunii Europene, iar în luna septembrie a cucerit medalii de argint și bronz alături de echipa de fete a ACS Minerva Brăila.
”Munca susținută, disciplina și pasiunea pentru șah își arată rezultatele. Ioana confirmă de la o competiție la alta că perseverența și pregătirea constantă reprezintă pași esențiali spre performanță. Rezultatul obținut la Eforie Nord reprezintă o nouă reușită pentru tânăra sportivă și pentru ACS Minerva Brăila, club care continuă să susțină și să formeze noi generații de șahiști”, ne-a declarat Iulian Zanfir.
SPORT
Teodor Cosmin Nedelcu, campion național la șah rapid și vicecampion la șah blitz
* performanțe realizate la categoria de vârstă U20
Teodor Cosmin Nedelcu, șahist format la clubul CS Orizont 64 Brăila, legitimat în prezent la SCM Gloria Buzău, a obținut în 2026 trei titluri de campion național la șah clasic, la dezlegări și la șah rapid, precum și un titlu de vicecampion național la șah blitz.
Cel mai bun șahist brăilean al momentului, Teodor Cosmin Nedelcu, maestru FIDE în șah, a obținut ultimele performanțe, cele de la șah rapid, unde a încheiat concursul fără înfrângere, și șah blitz, cu prilejul Campionatelor Naționale de șah U20, care au avut loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Complexul Steaua de Mare din stațiunea Eforie Nord.
Aproape 400 de tineri șahiști, reprezentând 72 de cluburi din întreaga țară, s-au reunit pentru trei zile de competiție, în care fiecare mutare a contat în lupta pentru titlurile naționale.
”Sunt bucuros, anul acesta a fost unul foarte bun pe plan sportiv, am obținut titlul de campion național la trei probe, șah clasic, dezlegări și sah rapid, sunt campion cu echipa la șah clasic, vicecampion la șah blitz, precum și locul 1 la masa 1 la șah clasic pe echipe și cred că este cel mai bun an al meu pe plan național”, ne-a declarat Teodor Cosmin Nedelcu.























