Social Media

ADMINISTRAȚIE

Liceul Tehnologic «Nicolae Oncescu» are o «bijuterie» de sală de sport

Timp de citire: 6 minute

• noua sală de sport a fost inaugurată, vineri, imediat după deschiderea oficială a Zilelor Oraşului Ianca, în prezenţa mai multor oficialităţi locale, dar şi cadre didactice • construcţia face parte din campusul şcolar care urmează să fie gata în viitor • proiectul campusului a fost aprobat în baza unei hotărâri de guvern, în 2008, numai că banii nu au mai venit de la capitală • deşi abandonate câţiva ani, lucrările au fost reluate imediat ce Primăria a reuşit să găsească o portiţă pentru a continua finanţarea din bugetul local •
 
La sfârşitul săptămânii trecute a fost inaugurată noua sală de sport a Liceului Tehnologic “Nicolae Oncescu” din Ianca, în prezenţa mai multor oficialităţi locale şi din municipiu. Construcţia face parte dintr-un program guvernamental privind campusurile şcolare. Până în prezent, elevii îşi desfăşurau orele de educaţie fizică într-o sală de clasă amenajată pentru astfel de activităţi, iar când vremea permitea, orele de sport se ţineau în curtea unităţii de învăţământ. Acum, în noul an şcolar, aceştia se vor bucura de o sală imensă de sport, dotată la nivelul standardelor europene. Încăperea are în jur de 1.400 metri pătraţi, iar interiorul este impecabil: duşumeaua marcată, porţi pentru meciurile de fotbal, coşuri pentru baschet, vestiare, cabine de duş, cabinet medical. Pentru întreţinerea sălii de sport, există două maşini de spălat pe jos.
La eveniment, au fost prezenţi primarul George Fănel Chiriţă (PSD), consilieri locali, inspectorul şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean brăila, prof. Dan Gheorghiţă, directorii celor două şcoli din Ianca, profesorii de sport şi alte cadre didactice, dar şi social-democraţi: senatorul Ion Rotaru, deputaţii Emilia Meiroşu şi Nicu Niţă, plus alţi câţiva consilieri judeţeni. Toţi cei prezenţi s-au arătat foarte încântaţi de “bijuteria” din curtea liceului.
Imediat după deschiderea oficială a Zilelor Oraşului Ianca, oficialităţile au mers la tăierea panglicii, moment care a marcat inaugurarea sălii de sport.
 
Proiect început în 2008 de Guvern, aproape terminat de Primărie în 2017
Povestea campusului şcolar de la Liceul “Oncescu” a început în urmă cu 9 ani în urmă, când a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru construirea mai multor campusuri în ţară. Pentru Ianca, a fost aprobat proiectul liceului “Nicolae Oncescu”, estimat la 20 milioane lei. În primă fază, au venit de la Guvern doar 100.000 lei, după care campusul a fost “uitat”. Pentru că lucrările începuseră, iar primarul îşi dorea să ofere elevilor de la “Oncescu” o sală de sport, întrucât orele de sport se ţineau ba în curtea liceului, ba într-o mică sală de clasă, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a duce la bun sfârşit proiectul. A reuşit să prevadă în bugetul local lucrările, iar o altă parte din bani a venit de la bugetul judeţului, în urma unei asocieri a Consiliului Local cu Consiliului Judeţean. Iată că astăzi, sala de sport e gata, iar la câteva zeci de metri se află o altă clădire în construcţie, unde vor fi garsoniere pentru profesorii navetişti. Termenul de finalizare pentru imobil este luna noiembrie, urmând amenajarea locuinţelor.
“Sala de sport a fost construită prin programul «Campusuri Şcolare», care s-a demarat în anul 2008, prin hotărâre de guvern. A fost aprobat campusul de la Liceul Tehnologic «Nicolae Oncescu». Din păcate, în următorii ani, nu am primit bani, decât 100.000 lei în prima fază, în condiţiile în care valoarea acestui campus este foarte mare. Lucrările au început, iar banii nu au mai venit de la Guvern. În ultimii ani, am luat construcţia în bugetul local, am investit câte puţin ca să terminăm lucrările, am făcut nişte contracte de asociere cu Consiliul Judeţean şi am mai beneficiat şi de acolo de nişte fonduri. În continuare, sperăm să terminăm şi celelalte obiective ale acestui campus: reabilitarea liceului care se execută acum şi se va termina în cel mai scurt timp, cantina şcolară, internat pentru elevi, ateliere, garsoniere pentru profesori şi, bineînţeles, terenuri de sport exterioare. Vor fi 11 garsoniere pentru profesori. De asemenea, proiectul a mai cuprins şi extinderea liceului cu 4 săli de clasă, ceea ce am reuşit să executăm deja”, ne-a declarat George Chiriţă, primarul oraşului Ianca.
 
Dotările noii săli de sport i-au uimit pe cei prezenţi
Şi reprezentantul IŞJ Brăila a fost foarte mulţumit şi a ţinut să transmită felicitări celor care s-au implicat în construcţia noii săli de sport. “Felicitări autorităţii locale şi Consiliului Judeţean care au continuat programul guvernamental privind Campusurile Şcolare. Elevii Liceului Tehnologic «Nicolae Oncescu» chiar meritau o sală de sport. Până acum, în condiţiile favorabile, aceştia desfăşurau orele de sport în spaţii improvizate.  Sala de sport este un lucru extraordinar, pentru că mişcarea înseamnă sănătate. Este la standarde omologate pentru disciplinele sportive”, ne-a declarat adjunctul IŞJ, Dan Gheorghiţă, care este la bază profesor de educaţie fizică şi sport.
Atât directorul liceului, cât şi cadrele didactice abia aşteaptă începerea noului an şcolar, pentru ca elevii să-şi desfăşoare orele de sport în noua construcţie. “Proiectul era deja demarat când am venit eu ca director la liceu. Îmi place foarte mult sala de sport. Sunt încântată, la fel şi colectivul de cadre didactice. Nu mai spun de copiii care-şi vor desfăşura orele de educaţie fizică în această sală modernă, unde există toate condiţiile. De foarte mulţi ani nu am mai avut sală de sport, iar orele erau desfăşurate aşa cum se putea, ori în curte, ori într-o sală de clasă care era amenajată pentru desfăşurarea orelor de sport”, ne-a spus prof. Mirela Cazacu, directorul Liceului Tehnologic “Nicolae Oncescu” Ianca.
Primul eveniment sportiv care se va desfăşura în noua construcţie va fi o gală amicală de box, dedicată Zilelor Oraşului Ianca.
Există totuşi un minus: cabinetul medical nu are medic şcolar. Primarul Chiriţă ne-a spus că a tot încercat să găsească un medic, însă în zadar. Speră ca pe viitor să se rezolve această problemă.

ADMINISTRAȚIE

Încă o surpriză în Piaţa Mare

* în rotonda Halei Mari, dar și în sectorul lactate, au apărut, pe lângă aranjamentele florale realizate astă-vară, câteva bănci și jardiniere noi * inițiativa este apreciată în special de cumpărătorii vârstnici, care se pot odihni, preț de câteva minute, într-un spațiu cu aspect plăcut

Publicat

în

Reamintim că, odată cu reparaţiile şi igienizările executate în acest an în Hala Mare, Administraţia Pieţelor și Târgurilor (APT) Brăila a venit şi cu o serie de surprize plăcute pentru brăileni: sutele de glastre cu flori expuse în vitrine din sticlă, un aranjament floral cu o minifântână şi păsări exotice, în rotonda halei.

Două dintre cele 28 de ferestre/luminatoare sunt pictate pe sticlă cu imagini ce evocă produse agroalimentare, iar restul urmează să treacă prin același proces, conform promisiunilor administrației. De curând, însă, o altă surpriză în hala centrală: bănci şi flori (inclusiv de sezon).

“Nu mai rezemăm pereţii pe afară, fiindcă aici au apărut bănci, pe care putem să stăm și să privim la ceea ce este frumos, uitând un pic de grijile bătrâneţii şi ale vieţii”, ne-a declarat o familie de pensionari.

Ei aducându-şi aminte de vremurile când toamna debuta cu o avalanşă de produse agroalimentare româneşti, proaspete, ieftine şi gustoase, îndestulătoare pentru cămările iernii, toate provenind doar de la adevăraţii producători şi comercianţi brăileni.

În acele vremuri, Zilele Recoltei însemnau şi mustării/terase cu mici, pastramă, peşte şi lăutari. Deci, voie bună! Nu extindem acum subiectul, dar venim cu propunerea ca printr-un fotomontaj expus tot în rotonda halei, alături de o succintă istorie scrisă, să fie reamintite transformările prin care au trecut, de-a lungul timpului, Hala Centrală, dar și Piața Mare în ansamblul său.

Care piață merită această aducere aminte, ea devenind un simbol al unui comerţ civilizat la Brăila.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Jandarmeria Brăila a revenit la vechiul sediu, după finalizarea proiectului european de eficientizare energetică

* activitatea a fost reluată în sediul de pe strada Industriei după ce, din primăvara anului 2023 până la începutul acestei luni, sediul provizoriu a fost mutat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu „Progresul” din cartierul Vidin

Publicat

în

Au fost finalizate lucrările de reabilitare la fostul sediul al Jandarmeriei Brăila, de pe strada Industriei, iar instituția va reveni ”acasă”. În februarie 2023, contractul de finanțare pentru proiectul de renovare a clădirii, pentru eficientizarea energetică, a fost preluat de la Ministerului Afacerilor Interne, de fostul șef la instituției, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.

După începerea lucrărilor de reabilitare, activitatea de la Jandarmeria Brăila s-a desfășurat într-o clădire a Liceului Tehnologic ”Constantin Brâncoveanu” Brăila – fostul liceu ”Progresul” din cartierul Vidin.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, au anunțat, marți, că proiectul «Creșterea eficienței energetice în sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila», implementat de Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizat, valoarea finală a investiției fiind de 8.551.881,71 lei, inclusiv TVA.

”Investiția a avut ca obiectiv îmbunătățirea performanței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și a costurilor de funcționare, precum și asigurarea unor condiții de lucru îmbunătățite pentru personal. Proiectul a fost implementat în perioada 14.02.2023 – 30.08.2026, având o valoare inițială de 9.632.174,08 lei, inclusiv TVA, și codul C5-B2.2.b125. Odată cu finalizarea lucrărilor, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila se reia la sediul principal modernizat, situat în municipiul Brăila, strada Industriei nr. 1”, se arată în informarea IJJ Brăila.

Pentru informații suplimentare, instituția poate fi contactată la numerele de telefon 0239.619.380 și 0239.617.112, pe site-ul www.jandarmeria-braila.ro sau la adresa de e-mail jandarmeriabraila@jandarmeria-braila.ro.

Renovare cu fonduri europene

După cum v-am informat, în februarie 2023, șeful Jandarmeriei Brăila a preluat de la Ministerului Afacerilor Interne contractul de finanțare semnat pentru proiectul de renovare a clădirii în care funcționează unitatea. Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila intra în renovare, iar consumul de energie electrică și cel de încălzire urmau a fi reduse considerabil.

La vremea respectivă, la conducerea inspectoratului se afla colonelul Nicolae Iulian Albăceanu, care ulterior avea să fie suspendat pentru fapte de corupție. Între timp, acesta și-a recăpătat funcția, însă a intrat în concediu de paternitate.

Cert este că, la începutul anului 2023, în momentul lansării proiectului, Albăceanu, din postura de șef al IJJ Brăila, a explicat de ce era necesară reabilitarea sediului și ce lucrări urmau a fi executate.

Astfel, a fost punctat faptul că imobilul a fost construit în anul 1978 și nu mai corespundea din punct de vedere al eficienței și calității termice, rezistența termică a pereților exteriori fiind sub valoarea minimă prevăzută de normele tehnice în vigoare.

Învelitoarea era de tip terasă necirculabilă și trecuse în timp printr-o serie de reparații curente, care însă nu rezolvaseră complet problema infiltrațiilor. Din această cauză, pereții adiacenți erau predispuși în permanență la umezire, favorizând apariția degradărilor la tavane și pereți, precum și apariția igrasiei și a mucegaiului.

Era nevoie, așadar, de soluții moderne pentru stoparea infiltrațiilor. În plus, proiectul a prevăzut implementarea unor soluții de ultimă generație.

„Sursele regenerabile de energie ce vor fi implementate în cadrul proiectului sunt reprezentate de pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire; panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric; pentru reducerea consumului de energie datorat ventilării spațiilor se propun recuperatoare de căldură locale; instalație de panouri solare termice cu tuburi vidate, instalație de stingere cu apă a incendiilor cu hidranți interiori și exteriori, instalații de iluminat de securitate, instalații detectare și avertizare incendiu, stație de pompare pentru hidranți și rezervă de incendiu montată subteran. Clădirea nu necesită consolidare, întrucât expertiza a încadrat-o în clasa de risc seismic 3”, a precizat, în februarie 2023, conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.

S-a anunțat atunci că perioada de implementare a proiectului nu va depăși termenul de 30 iunie 2026, dar a fost totuși o mică întârziere.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧