Social Media

EXTERNE

La un pas de tragedie: sistemul Full Self-Driving a unei Tesla a eșuat la o trecere de cale ferată din SUA

Publicat

în

• ⏱ 2 minute citire
La un pas de tragedie: sistemul Full Self-Driving a unei Tesla a eșuat la o trecere de cale ferată din SUA

O anchetă a fost deschisă în Statele Unite după un incident extrem de periculos în care o mașină Tesla aflată în modul Full Self-Driving a rupt o barieră de cale ferată și a trecut prin fața unui tren în mișcare. Șoferul aflat în interior spune că a scăpat cu viață ca prin minune.

Evenimentul a avut loc în Texas, potrivit publicației Futurism. Bărbatul, identificat ca Joshua Brown din Plano, susține că sistemul de conducere autonomă al mașinii nu a recunoscut apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată.

Imaginile surprinse inclusiv de camera din interiorul autoturismului arată cum vehiculul pornește brusc, rupe bariera și traversează în fața trenului care trecea în viteză.

„În momentul în care mi-am dat seama că mașina se mișcă, bariera era deja chiar în fața mea”, a declarat acesta, vizibil marcat de cele întâmplate.

Deși a trecut printr-un moment șocant, bărbatul a precizat că nu intenționează să dea în judecată compania Tesla. El consideră că responsabilitatea aparține și șoferilor, care ar trebui să rămână atenți și implicați chiar și atunci când folosesc sisteme automate.

În urma incidentului, acesta a mai spus că nu va mai avea aceeași încredere în funcțiile autonome ale mașinii, mai ales în situații critice.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile