Social Media

CULTURĂ

Ion Diviza, din Republica Moldova, a câștigat Premiul I al celei de a XXXV-a ediții a Festivalului Concurs „Întâlnirea epigramiștilor”

Publicat

în

* Marele Premiu „Ștefan Tropcea” a fost acordat post-mortem epigramistului vâlcean Nichi Ursei * evenimentul a avut loc în weekend, în Sala „ProArte a Centrului de Creație Brăila
 
Cea de a XXXV-a ediție a Festivalului Concurs „Întâlnirea epigramiștilor”, organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (CUB) „Ștefan Tropcea” și-a desemnat câștigătorii, în cadrul Galei Laureaților. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 1 octombrie a.c., la Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), din Piața Traian nr. 2. Ion Diviza, din Republica Moldova, a câștigat Premiul I al celei de a XXXV-a ediții a Festivalului Concurs „Întâlnirea epigramiștilor”, iar Marele Premiu „Ștefan Tropcea” i-a fost acordat post-mortem epigramistului vâlcean Nichi Ursei.
„În cadrul Galei Laureaților, au mai fost premiați: Violeta Urdă (București) – locul II, Florin Rotaru (Buzău) – locul III, Petru Ioan Gârda (Cluj-Napoca), Nicolae Bunduri (Brașov) și Gheorghe Constantinescu (Brașov) – mențiuni. Elis Râpeanu (București) a primit Premiul Special al Casei de Cultură a Municipiului, iar Premiul Special al Cenaclului „Ștefan Tropcea” i-a fost acordat lui Vasile Til Blidaru, din Buzău”, a precizat, într-un comunicat, managerul Casei de Cultură a Municipiului Brăila, Emanoil Ciucașu.
Gala Laureaților a reunit câștigătorii concursului lansat în luna august a acestui an, provocare la care au răspuns 75 de concurenți din țară și din străinătate. Fiecare concurent a trimis câte două epigrame pentru fiecare dintre temele „Misit” și „Maimuță”. Spectacolul prezentat în Sala ProArte a cuprins suite de epigramă și poezie umoristică, condimentate cu muzică în interpretarea Martei Pîrvu și a cantautorului Dumitru Popescu.
În preambulul Galei Laureaților, la sediul Casei de Cultură a Municipiului Brăila din Piața Poligon nr. 2, a avut loc vernisajul expoziției de portrete în creion, „Din clepsidra cu surprize”, a artistului plastic Florin-Gabriel Călin.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile