ADMINISTRAȚIE
Guvernul a decis: Vasilica Vîlcu înapoi la Prefectura Brăila
* aceasta va ocupa fotoliul de subprefect * hotărârea a fost aprobată în ședința de Guvern de astăzi, după se precizează în cadrul unui comunicat al Executivului * Vasilica Vîlcu a fost prefectul Brăilei în perioada martie 2014-ianuarie 2015
Guvernul Ludovic Orban a numit în sfârșit un subprefect la Brăila. Potrivit unui comunicat de presă emis de Executiv, este vorba despre Vasilica Vîlcu, cea care în trecut a ocupat fotoliul de prefect al Brăilei. Hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar a funcției de subprefect de către Vîlcu, a fost aprobată în ședința de Guvern de joi-noapte și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial. Proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela. Pe lângă județul nostru acesta a vorbit în cadrul propunerii de suplimentare a ordinii de zi și despre numirea subprefectului Botoșani. Surse politice ne-au declarat că Vîlcu ar fi beneficiat, la numirea pe funcție, de susținerea deputatului PNL Brăila Antoneta Ioniță.
Reamintim că, Vasilica Vîlcu a fost prefect al judeţului Brăila în perioada martie 2014 – ianuarie 2015, pe vremea Guvernelor Victor Ponta 3 și 4. Aceasta a ajuns atunci pe funcție la propunerea Partidului Conservator, având susținerea fostului senator Mihai Dănuț. Vîlcu s-a născut în comuna Viziru, are 48 de ani şi până la organizarea regională de la sfârşitul lunii iulie 2013 a ANAF a lucrat în cadrul DGFP Brăila, ca şef compartiment Soluţionare Contestaţii. La momentul când a fost detașată pe postul de prefect al Județului Brăila, Vîlcu activa în cadrul regionalei fiscale de la Galaţi. Din 2000, Vîlcu a obţinut calitatea de expert contabil şi face parte din CECCAR, Filiala Brăila. Aceasta a fost înlăturată din fruntea Prefecturii și detașată pe fosta poziție, în ianuarie 2015, pe fondul unor nemulțumiri ale lui Liviu Dragnea (la vremea respectivă vicepremier). Dragnea era atunci deranjat de modul în care Vîlcu a gestionat situaţia de criză generată de blocarea activităţii Consiliului Judeţean Brăila, pe fondul luptei pentru putere între taberele de consilieri judeţeni ai PNL şi PSD, asta după ce aceasta l-a suspendat din funcție pe fostul preşedinte de judeţ, Gheorghe Bunea Stancu. Vîlcu a fost înlocuită de către Lucian Nicu Olteanu, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila, susținut la vremea respectivă de UNPR.
Ar trebui subliniat și că prefectul Cătălin Boboc și-a depus jurământul pe 16 decembrie 2019. La scurt timp după aceea, subprefectul Rada Sterea a fost demis, moment de la care Boboc a vorbit în timpul conferințelor de presă despre necesitatea găsirii unui înlocuitor cât mai repede cu putință.
ADMINISTRAȚIE
Ce nu s-a văzut în spatele șantierului de pe Calea Galați. Investiția de 66 de milioane de lei, prezentată la Primăria Brăila
• un nou proiect de infrastructură urbană a fost dus la bun sfârșit la Brăila • modernizarea Căii Galați, realizată în două etape cu finanțare europeană și o contribuție de aproximativ 17% din partea municipalității, reprezintă încă un pas în procesul de modernizare a orașului și de îmbunătățire a transportului public • investiția și provocările întâmpinate în implementarea sa au fost prezentate joi, 5 noiembrie, la sediul Primăriei
Modernizarea Căii Galați, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Dorobanților și Bulevardul Independenței, a fost prezentată joi, 5 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul Primăriei Municipiului Brăila.
Investiția, realizată cu fonduri europene, reprezintă încă un obiectiv de infrastructură urbană dus la bun sfârșit de administrația locală și se înscrie în strategia de modernizare a municipiului.
La întâlnire au participat primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, viceprimarul Alexandru Jantea Crican, Dragoș Marin, inspector în cadrul Primăriei Brăila și managerul de proiect, Jeni Crăciun, director AM PRSE 2021-2027, precum și Răzvan Popescu, director adjunct al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.
Conferința a fost prilejul unei prezentări detaliate a investiției, de la etapele de implementare și dificultățile întâmpinate până la rezultatele concrete și beneficiile pe care modernizarea acestei artere le aduce brăilenilor.
O arteră importantă a orașului adusă la standarde moderne
Primarul Viorel Marian Dragomir a început prezentarea proiectului printr-o scurtă incursiune în trecut, amintind starea în care se afla Calea Galați înainte de începerea lucrărilor. Edilul a vorbit despre carosabilul deteriorat, asfaltul peticit și problemele repetate ale vechii linii de tramvai, care necesita intervenții frecvente și provoca uneori situații dificile în circulație. ”Era o lucrare absolut necesară pe o arteră foarte importantă din municipiul Brăila”, a subliniat primarul, explicând că vechea infrastructură ajunsese într-o stare care nu mai permitea desfășurarea transportului public în condiții corespunzătoare. Proiectul a fost implementat în două etape. Prima s-a desfășurat în perioada 30 iulie 2020 – 31 decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, iar cea de-a doua între 1 ianuarie 2024 și 31 ianuarie 2025, prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027. Pentru Etapa I, valoarea totală a fost de 19.854.577,20 lei, din care 16.876.390,62 lei reprezintă contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene, 2.581.095,04 lei contribuția nerambursabilă a Guvernului României și 397.091,54 lei contribuția proprie a Primăriei Municipiului Brăila. Etapa a II-a a avut o valoare totală de 46.108.028,33 lei, finanțarea fiind asigurată astfel: 29.563.657,93 lei contribuție nerambursabilă a Uniunii Europene, 4.521.500,63 lei contribuția Guvernului României și 12.022.869,77 lei contribuția proprie a municipalității. Astfel, valoarea cumulată a celor două etape de finanțare este de aproximativ 65,96 milioane de lei.
Primarul Viorel Marian Dragomir a evidențiat faptul că, dincolo de fondurile europene atrase, realizarea unui asemenea proiect presupune și un efort financiar din bugetul local, adică o contribuție directă a comunității la modernizarea orașului.”Contribuția municipiului Brăila a fost asigurată din taxele și impozitele pe care brăilenii le-au plătit, iar noi acum vă prezentăm partea frumoasă a acestui proiect”, a precizat primarul, amintind totodată că implementarea a presupus numeroase provocări tehnice și administrative.
Întârzierile în procesul de evaluare și contractare a finanțării, creșterea prețurilor materialelor de construcții și lipsa ofertelor la primele proceduri de achiziție au făcut necesară reluarea unor etape administrative și actualizarea valorilor proiectului. O altă dificultate majoră a fost reprezentată de rețelele de utilități din subteran. Documentațiile vechi, întocmite în anii ’60-’70, nu corespundeau întotdeauna situației reale din teren, ceea ce a îngreunat intervențiile constructorului.
”Noi acum vă prezentăm partea frumoasă a acestui proiect, dar el a avut foarte multe provocări”, a precizat Viorel Marian Dragomir, mulțumindu-le angajaților Primăriei implicați în implementare, care au fost nevoiți să gestioneze numeroase situații dificile și să fie permanent prezenți pe teren. Edilul a mulțumit și brăilenilor pentru răbdarea și înțelegerea de care au dat dovadă pe perioada lucrărilor, când mai multe artere importante ale orașului au fost afectate de șantiere.
Investiția, parte a unui amplu proces de modernizare a orașului
Viceprimarul Alexandru Jantea Crican a evidențiat faptul că modernizarea Căii Galați nu trebuie privită ca o intervenție izolată, ci ca parte a unui proces mai amplu de dezvoltare și modernizare a infrastructurii urbane.
Acesta a făcut referire la alte investiții realizate sau derulate în municipiu, printre care intervențiile de pe Bulevardul Independenței, Bulevardul Dorobanților, strada Grigore Alexandrescu și zona Parcului Monument.
Potrivit viceprimarului, aceste proiecte contribuie la crearea unor legături funcționale între diferite zone ale orașului, prin modernizarea carosabilului, a liniilor de tramvai, a zonelor pietonale și a infrastructurii conexe. Alexandru Jantea Crican a subliniat că obiectivul administrației locale este continuarea investițiilor în infrastructură, astfel încât deplasarea prin municipiu să fie mai sigură și mai accesibilă, atât pentru utilizatorii transportului public, cât și pentru cei care folosesc autoturismele personale. Totodată, acesta a apreciat colaborarea cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, evidențiind sprijinul oferit în procesul de accesare și implementare a finanțărilor europene.
Soluții tehnice moderne și o infrastructură mai durabilă
Detaliile tehnice ale proiectului au fost prezentate de Dragoș Marin, inspector în cadrul Primăriei Municipiului Brăila și managerul proiectului. Acesta a explicat că etapizarea investiției a fost necesară pentru continuarea lucrărilor și valorificarea finanțărilor europene disponibile prin cele două programe regionale. Intervențiile au vizat nu doar modernizarea liniei de tramvai și refacerea carosabilului, ci și înlocuirea rețelelor de apă și canalizare aflate în zona de lucru, precum și implementarea unui sistem modern de management al traficului în intersecțiile Calea Galați – Bulevardul Independenței și Calea Galați – strada Griviței.
Una dintre cele mai importante modificări a vizat infrastructura liniei de tramvai. Dacă vechea cale de rulare era realizată pe dale de beton care au generat, în timp, probleme și chiar surpări, noua soluție tehnică presupune utilizarea unei dale continue de beton, concepută pentru a asigura o rezistență mai bună și costuri de întreținere reduse pe termen lung.
De asemenea, cele două intersecții semaforizate beneficiază de un sistem coordonat de management al traficului, cu posibilitatea monitorizării circulației și adaptării timpilor de semaforizare în funcție de fluxurile de autovehicule.
Proiectul a inclus și amenajarea unor locuri de parcare acolo unde configurația străzii a permis, modernizarea trotuarelor, plantarea de arbori și amenajarea spațiilor verzi.
Reprezentanții ADR Sud-Est: „În Primăria Brăila există performanță”
Unul dintre momentele importante ale conferinței a fost intervenția reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, care au apreciat efortul administrației locale și al echipei implicate în implementarea investiției. Răzvan Popescu, director adjunct ADR Sud-Est, a felicitat Primăria Municipiului Brăila și întreaga echipă care a contribuit la realizarea proiectului. Acesta a subliniat că implementarea unei investiții de asemenea anvergură presupune coordonare, responsabilitate, capacitate administrativă și, mai ales, o colaborare permanentă între toate instituțiile și persoanele implicate.
Reprezentantul ADR Sud-Est a remarcat faptul că finalizarea proiectului demonstrează că administrația locală dispune de resursele organizatorice necesare pentru gestionarea unor investiții complexe, finanțate din fonduri europene. La rândul său, Jeni Crăciun, director AM PRSE 2021-2027, a apreciat modul în care Primăria Brăila a gestionat etapizarea și implementarea proiectului.
Aceasta a explicat că transferul unei părți a activităților către noul program de finanțare a permis continuarea investiției în condiții corespunzătoare și atingerea obiectivelor asumate prin programele europene. Totodată, Jeni Crăciun a atras atenția asupra unui aspect important: investițiile de acest tip trebuie privite în contextul unei strategii integrate de dezvoltare urbană, nu doar ca proiecte individuale. Modernizarea Căii Galați face parte dintr-un ansamblu mai amplu de intervenții care urmăresc îmbunătățirea mobilității urbane și a calității vieții în municipiul Brăila.
Aprecierile celor doi reprezentanți ai ADR Sud-Est au evidențiat importanța colaborării dintre administrația locală și instituțiile care gestionează fondurile europene, dar și efortul administrativ necesar pentru transformarea finanțărilor în investiții concrete.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Dragomir. Sprijin pentru tinerii roboticieni brăileni
• așa cum a promis, primarul Marian Dragomir a decis să acorde sprijin din partea municipalității și altor echipe de robotică din Brăila, nu doar campionilor de la ”Velocity” • în cea mai recentă ședință ordinară a CLM Brăila, au fost aprobate două proiecte privind susținerea financiară în vederea construirii și dezvoltării unor roboți de către două astfel de echipe: ”Leaf Robotics” a Liceului Teoretic ”Panait Cerna” Brăila și ”Momentum” a Colegiului Național ”Nicolae Iorga” Brăila, pentru a participa la competițiile de robotică din sezonul 2026-2027 • în total este vorba despre suma de 31.488,32 lei cu TVA • primarul Marian Dragomir a mai anunțat cu această ocazie că o parte dintre membrii de la ”Velocity” a Colegiului Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” vor face voluntariat la Primărie, fiind interesați în mod direct să vadă cum funcționează departamentul IT al instituției
Performanțele în domeniul roboticii ale tinerilor brăileni rămân în atenția autorităților publice locale. După premierea campionilor de la ”Velocity”, echipa de la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila care a câștigat titulatura de campioana mondială la robotică în acest an, la FIRST Tech Challenge (FTC), desfășurată la Houston, Statele Unite ale Americii (în perioada 29 aprilie – 2 mai 2026), a venit rândul altor tineri să primească sprijin de la nivelul Primăriei Brăila.
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila din 30 octombrie, consilierii au aprobat două proiecte privind susținerea financiară în vederea construirii și dezvoltării unor roboți de către alte două echipe de robotică.
Este vorba despre ”Leaf Robotics” a Liceului Teoretic ”Panait Cerna” Brăila și ”Momentum” a Colegiului Național ”Nicolae Iorga” Brăila. Proiectele au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Crican Jantea, iar sprijinul financiar se acordă pentru participarea echipelor la competițiile de robotică din sezonul 2026-2027.
În ceea ce privește echipa ”Leaf Robotics”, aceasta a primit o finanțare de 16.346,32 lei cu TVA din bugetul local al Municipiului Brăila pe anul 2026, în timp ce ”Momentum” a primit suma de 15.142 lei cu TVA.
După cum au stabilit consilierii municipali prin aceste proiecte, susținerea financiară necesară construirii roboților, va fi asigurată prin Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila, în conformitate cu Programul Manifestărilor Culturale, Artistice, Educaționale și Sportive pentru acest an, aprobat printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Brăila din 11 mai (nr. 238), Anexa nr. 84, alin. (99).
Echipe cu potențial
Din rapoartele proiectelor aflăm mai multe detalii despre performanțele celor două echipe. Astfel, ”Leaf Robotics” din cadrul Liceului Teoretic ”Panait Cerna” Brăila, reunește 12 elevi și 2 mentori și activează în cadrul competiției internaționale FTC de aproximativ un an.
”Este o echipă la început de drum, o echipă «rookie» care a proiectat, construit și programat robotul exclusiv prin eforturile proprii ale elevilor și mentorilor. Cu toate acestea, încă din primul sezon competițional, «Leaf Robotics» s-a calificat la etapa națională FTC România 2026, desfășurată la București. Calificarea a venit în urma etapei regionale Sud-Est de la Ploiești, unde din cele 32 de echipe participante s-au calificat mai departe doar 15, iar la nivel național doar 96 din peste 220 de echipe înscrise la această ediție a competiției. Pentru o echipă aflată în primul ei an de activitate, fără materiale sau resurse preexistente, calificarea directă la etapa națională este o performanță ieșită din comun, deoarece foarte puține echipe «rookie» reușesc acest parcurs încă din primul sezon”, se precizează în raportul proiectului.
În sezonul trecut, echipa de la ”Panait Cerna” a organizat peste 10 evenimente dedicate copiilor și tinerilor, la care au participat peste 300 de elevi, iar în vara anului 2026 a organizat o școală de vară de robotică și programare cu peste 50 de copii înscriși la cursuri.
”Echipa «Leaf Robotics» își dorește să contribuie activ la viața comunității brăilene și să extindă acest tip de inițiative cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, prin evenimente locale dedicate tehnologiei și educației, STEM-întâlniri de tip meet-up, sesiuni de speakeri invitați, workshopuri de robotică și programare pentru elevii din alte școli brăilene, prin care Brăila să devină un pol regional de interes pentru tinerii pasionați de tehnologie, iar investiția municipalității să genereze impact dincolo de rezultatele competiționale ale unei singure echipe. Considerăm că astfel de inițiative contribuie în mod important la dezvoltarea competențelor elevilor în domeniul tehnologiei, roboticii, programării și educației STEM și, totodată, la promovarea municipiului Brăila prin performanțele obținute de tinerii brăileni”, se mai punctează în raport.
Robotul va fi construit pe parcursul anului 2026, iar pentru suma de 16.346,32 lei cu TVA, Liceul Teoretic ”Panait Cerna” a transmis o adresă către Primărie prin care a explicat, defalcat, pentru ce sunt necesari acești bani.
”Echipa de robotică «Momentum» din cadrul Colegiului Național «Nicolae Iorga» din Brăila, reunește elevi dedicați, pasionați de inovație, programare și proiectare mecanică, pregătiți să reprezinte cu cinste Colegiul Național «Nicolae Iorga» și Municipiul Brăila în cadrul competiției naționale de robotică FTC Romania. Înființată în anul 2025, echipa a participat la Competiția Internațională de Robotică FTC, bifând prima prezență la o etapă regională. În același an, a participat la concursul «Infoeducație» cu proiectul TerraGuard, unde a obținut locul II la etapa județeană”, se menționează în cadrul raportului de specialitate de la acest proiect.
În acest an, palmaresul echipei s-a extins substanțial, după cum se mai atrage atenția în documentația aflată la mapa de ședință a consilierilor municipali, prin participarea la Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, unde elevii au obținut locul IV, mențiune și premiul special pentru documentație. Tot în 2026, la etapa națională a competiției ”Infoeducație”, echipa a fost recompensată cu brevet și locul III pe țară. De asemenea, în sezonul competițional 2026, ”Momentum” și-a continuat evoluția în cadrul competiției FTC, participând cu succes la cea de-a doua sa competiție regională.
”Considerăm că investiția în educație și tehnologie reprezintă o investiție directă în viitorul Brăilei. Sprijinul acordat de Primăria Municipiului Brăila va oferi elevilor șansa de a-și dezvolta competențele tehnice, spiritul de echipă și leadership-ul, consolidând poziția orașului nostru pe harta educației și performanței din România”, se mai concluzionează în cadrul raportului.
Și în acest caz, Colegiul Național ”Nicolae Iorga” Brăila a transmis o adresă către Primăria Brăila prin care a explicat detaliat de ce este necesară suma de 15.142 lei cu TVA pentru construirea robotului.
Cele două proiecte au fost aprobate cu unanimitate de voturi.
Echipa «Velocity», în practică la Primărie
După votul consilierilor, primarul Marian Dragomir a dorit să aibă o scurtă intervenție în plen pentru a le mulțumi pentru sprijinul acordat tinerilor pasionați de robotică de la cele două echipe. Acesta a mai anunțat că și campionii de la ”Velocity” doresc să se implice mai mult în activitățile comunității, astfel că vor face voluntariat la Primăria Municipiului Brăila, fiind interesați în mod direct să vadă cum funcționează departamentul IT al Primăriei și nu numai.
”Doamnelor și domnilor consilieri, vreau să vă mulțumesc în mod special pentru faptul că susțineți inițiativa Primăriei de a finanța cluburile de robotică din Municipiului Brăila. Am demarat acest lucru cu mulți ani urmă pentru clubul de robotică de la Colegiul Național «Gheorghe Munteanu-Murgoci». Continuăm acum cu cele două unități de învățământ și vreau să vă spun că este un lucru extraordinar să susținem robotica la Brăila, cea care ne-a adus recunoaștere pe plan mondial, dar și național. Pe lângă aceste două proiecte vom avea și o competiție națională anul viitor în Municipiul Brăila de robotică pe care Primăria Municipiului Brăila o va susține atât logistic cât și financiar. Iar un lucru extraordinar este că membrii sau o parte dintre membrii de la «Velocity» vor face voluntariat la Primăria Municipiului Brăila, fiind interesați în mod direct să vadă cum funcționează departamentul IT al Primăriei. Am semnat toate documentele. De asemenea, se vor integra și își vor desfășura activitatea și în cadrul altor departamente ale Primăriei Municipiului Brăila și încurajăm tot mai mulți membri ai echipelor de robotică, dar și ai altor cluburi performante din Municipiul Brăila, să vină să facă voluntariat sau practică la Primăria Municipiului Brăila”, a declarat Dragomir.























