Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Elevii brăileni au fost avocați și judecători, pentru o zi. Tinerii au simulat procese penale, sub coordonarea judecătorilor și avocaților

Publicat

în

• Tribunalul Brăila a găzduit un experiment juridic inedit, plecând de la ideea de a aduce actul de împărțire a dreptății mai aproape de înțelesul și percepția celor mai tineri brăileni “ în cadrul acțiunii “Școala Altfel”, elevii au fost actori principali în procese simulate, cu teme spontane propuse chiar de ei, sub atenta îndrumare și supraveghere a judecătorilor și avocaților
 
Tineri elevi de la mai multe unități de învățământ au intrat în “pielea” avocaților și judecătorilor! Ei au simulat procese penale în sălile de judecată.
Săptămâna aceasta, Tribunalul Brăila a găzduit un experiment juridic inedit, plecând de la ideea de a aduce actul de împărțire a dreptății mai aproape de înțelesul și percepția celor mai tineri brăileni, după cum au transmis reprezentanții instanței.
Întrucât în perioada “Școala Altfel” activitățile școlare se desfășoară în afara sălilor de curs, elevi din Școala gimnazială “Alexandru Ioan Cuza”, Liceul Teoretic “Panait Cerna”, Colegiul Național “Gh. Munteanu Murgoci”, Colegiul Național “Ana Aslan” și Liceul de Artă “Hariclea Darclee” au fost actori principali în procese simulate, cu teme spontane propuse chiar de ei, sub atenta îndrumare și supraveghere a organizatorilor: judecători ai Tribunalului Brăila și avocați din Baroul Brăila, coordonați de avocat Lidia Dumitrescu în cadrul proiectului “Fii avocat în școala ta!”.
Elevii au format complet de judecată într-o instanță autentică, încercând să înțeleagă modul în care funcționează justiția și să aplice regulile acesteia.
“Pentru realizarea proceselor simulate, tinerii au fost distribuiți în rolurile participanților unui proces penal: judecător, grefier, procuror, avocați ai tuturor părților, inculpat, parte vătămată și martori. Ceilalți elevi, încântați de procesele simulate, s-au transpus în situațiile premiză, inspirate din realitate, care au condus la crearea scenariilor. Interpretarea tinerilor actori a fost una reușită, fiecare în parte respectându-și poziția procesuală, astfel încât exercițiul a captat interesul elevilor spectatori și al cadrelor didactice însoțitoare”, se arată în comunicatul transmis de la Tribunalul Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile