Învățământ
Elevi mai bine pregătiți pentru viață
• pentru aproximativ 200 de elevi din Brăila, modul în care vor face școală la liceu ar putea arăta diferit începând cu anul școlar 2026–2027 • liceele „Anghel Saligny” și „Dr. Luca” se numără printre cele 28 de licee din țară care au aplicat pentru Programul Național de Pilotare Sistemică a planurilor-cadru alternative • proiectul are o miză concretă: educație mai relevantă pentru elevi și mai conectată la realitatea socio-economică
Etapa de înscriere în Programul Național de Pilotare Sistemică a unor planuri-cadru alternative pentru liceu s-a încheiat, iar interesul manifestat confirmă faptul că tot mai multe școli caută soluții reale pentru modernizarea educației. În total, 28 de unități de învățământ din 15 județe și Municipiul București au răspuns apelului lansat de Ministerul Educației și Cercetării, asumându-și, voluntar, descentralizarea curriculară. Dintre acestea, 20 sunt licee de stat, iar opt sunt unități de învățământ particular, cu filiere și profiluri diverse. Programul reprezintă concretizarea unei viziuni moderne asupra educației, un demers inițiat de fostul ministru al Educației, Daniel David. La baza lui stau descentralizarea decizională și principiul subsidiarității – ideea că deciziile trebuie luate cât mai aproape de elev, de comunitate și de realitățile fiecărei școli. Practic, liceele primesc libertatea de a-și construi o ofertă educațională relevantă, centrată pe competențe și adaptată provocărilor viitorului.
Ce urmează după etapa de înscriere
Odată încheiată etapa de depunere a candidaturilor, procesul de selecție intră acum într-o fază decisivă. Cererile sunt analizate preliminar de un grup de lucru, urmând ca proiectele eligibile să fie evaluate calitativ, într-un dialog direct cu Comisia Națională de Coordonare. Accentul va fi pus pe relevanța propunerilor, coerența designului curricular și sustenabilitatea acestora. Lista finală a unităților pilot va fi aprobată prin Ordin de ministru până cel târziu la 15 martie 2026. Ministerul Educației și Cercetării anunță că va rămâne un partener constant pentru școlile implicate, oferind asistență tehnică astfel încât acest demers să poată deveni, în timp, un model funcțional la nivel național.
Brăila, pe harta pilotării curriculare
Județul Brăila se regăsește printre județele implicate în acest program prin două unități de învățământ: Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, unitate de stat, și Liceul ”Dr. Luca”, unitate de învățământ particular. Aproximativ 200 de elevi din cele două licee ar urma să fie incluși în proiectul pilot, începând cu anul școlar 2026–2027.
Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brăila, prof. Dan Mihai Gheorghiță, consideră că participarea celor două unități de învățământ din județ în Programul Național de Pilotare Sistemică reprezintă un pas important spre modernizarea reală a educației. ”Faptul că licee din Brăila au ales să își asume descentralizarea curriculară este un semnal de maturitate instituțională și de responsabilitate față de elevi. Pilotarea nu este un exercițiu de imagine, ci un proces care presupune viziune, capacitate de implementare și evaluare permanentă”, a declarat inspectorul școlar general. Acesta subliniază că Inspectoratul Școlar Județean Brăila va avea un rol activ de sprijin și monitorizare: ”Inspectoratul va susține aceste demersuri prin consiliere, monitorizare și dialog constant cu unitățile implicate. Este esențial ca libertatea curriculară să fie dublată de rigoare, coerență și respectarea standardelor de calitate.”
Totodată, prof. Dan Mihai Gheorghiță apreciază diversitatea abordărilor propuse de cele două licee, una din zona învățământului tehnologic și cealaltă din mediul privat:”Avem două modele diferite, dar complementare, care pot genera bune practici pentru întregul sistem. Dacă pilotarea va fi implementată corect, experiența acestor școli poate deveni o resursă valoroasă și pentru alte unități de învățământ din județ.”
Inspectorul școlar general subliniază că, dincolo de proceduri, miza reală a proiectului este elevul: ”Scopul final rămâne formarea unor tineri bine pregătiți, adaptați cerințelor actuale și viitoare ale societății. Orice demers care aduce școala mai aproape de nevoile reale ale elevilor merită susținut.”
Directorii, despre curajul de a schimba școala ”din interior”
Pentru directorii unităților de învățământ care au aplicat la Programul Național de Pilotare Sistemică a planurilor-cadru pentru liceu, demersul nu este unul formal, ci o asumare clară a schimbării.
Pentru Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny”, pilotarea curriculară nu este un exercițiu teoretic, ci o necesitate dictată de specificul învățământului tehnologic. Directorul unității, prof. Adriana Elena Dumitrescu, explică faptul că demersul pornește de la realitățile concrete ale liceului: calificări cerute pe piața muncii, domenii tehnice în continuă evoluție și nevoia unui echilibru real între teorie și practică. ”Pilotarea ne oferă cadrul legal pentru a construi un curriculum adaptat profilului liceului și nevoilor elevilor. Mutăm accentul de pe acumularea de informații pe formarea de competențe aplicabile, utile atât pentru Bacalaureat, cât și pentru integrarea pe piața muncii”, subliniază directorul. În noua viziune, disciplinele de specialitate sunt corelate cu Matematica, Limba și literatura română și cu disciplinele de știință, iar elevii aplică noțiunile teoretice în proiecte, lucrări de laborator și activități interdisciplinare. Pregătirea pentru Bacalaureat devine un proces continuu, nu un efort concentrat doar în ultimul an de studiu. Combaterea absenteismului se poate realiza prin relevanță și motivație, iar pilotarea este privită și ca un instrument de creștere a motivației elevilor. Activitățile aplicate, munca în echipă și evaluarea prin portofolii îi ajută pe elevi să înțeleagă utilitatea concretă a cunoștințelor dobândite. ”Când elevul știe de ce învață și la ce îi folosește ceea ce învață, participarea la cursuri crește firesc, iar absenteismul scade”, afirmă prof. Adriana Elena Dumitrescu.
O abordare diferită, dar complementară, este propusă de Liceul „Dr. Luca”, unde pilotarea curriculară pune accent pe dezvoltarea elevului ca întreg. Directorul instituției, prof. Anca Bratu, explică faptul că proiectul mută accentul de la simpla parcurgere a programei la formarea competențelor de viață. ”Prin acest proiect pilot, elevul este văzut ca un întreg – intelectual, emoțional, social și spiritual. Am introdus activități zilnice de mentorat, am extins învățarea aplicată și predarea integrată prin proiecte interdisciplinare, fără a diminua rigoarea academică și pregătirea pentru examenele naționale”, precizează aceasta. În viziunea conducerii Liceului ”Dr. Luca”, starea de bine a elevului este un element-cheie pentru succesul școlar. Activitățile de voluntariat, învățarea în comunitate și experiențele nonformale, atât în interiorul, cât și în afara școlii, completează curriculumul formal. ”Un elev echilibrat emoțional este un elev care poate performa. Pilotarea ne permite să integrăm dezvoltarea personală și responsabilitatea socială în mod natural în actul educațional”, mai afirmă prof. Anca Bratu.
Directorii subliniază că asumarea pilotării presupune curaj managerial și o echipă pregătită să iasă din tipare.
”Nu toate școlile sunt pregătite pentru descentralizare curriculară. Este nevoie de profesori implicați, de formare continuă și de o viziune comună”, explică prof. Adriana Elena Dumitrescu. ”Pentru noi, acest proiect este și o responsabilitate față de comunitatea locală, care are nevoie de tineri bine pregătiți profesional.”
În aceeași notă, prof. Anca Bratu vorbește despre pilotare ca despre un laborator de bune practici: ”Ne dorim ca ceea ce construim aici să poată fi preluat și de alte școli. Pilotarea nu este un privilegiu, ci o etapă de testare care poate genera modele funcționale pentru întreg sistemul.”
Dincolo de proceduri, evaluări și termene-limită, directorii sunt de acord asupra unui lucru esențial: beneficiarul final al pilotării este elevul. ”Vrem absolvenți care să știe să gândească, să se adapteze și să ia decizii. Pilotarea ne ajută să mutăm accentul de pe «cât știe elevul» pe «ce poate face elevul»”, conchide directorul Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”.
”Este un pas necesar către o școală care nu mai pregătește elevii pentru trecut, ci pentru viitor”, completează directorul Liceului „Dr. Luca”.
Dincolo de proceduri și termene, directorii celor două licee brăilene vorbesc despre pilotare ca despre un act de asumare și leadership educațional. Dacă proiectele vor fi aprobate, școlile implicate vor deveni parte dintr-un laborator național de bune practici, cu potențialul de a contribui la reformarea, pas cu pas, a învățământului liceal românesc.
Învățământ
”Aveți grijă la manipularea din on-line și la alegerile pe care le faceți!”. Sfaturi de la polițiști pentru elevi
* prin exemple concrete și discuții interactive purtate la Liceul cu Program Sportiv, elevii au fost încurajați să identifice situațiile de risc, să recunoască tentativele de manipulare, să nu se lase influențați de presiunea grupului * ei au fost sfătuiți să solicite ajutor atunci când se confruntă cu astfel de situații * polițiștii s-au întâlnit și cu elevii din Mărașu și Scorțaru Nou
Polițiștii au venit cu întrebări importante pentru liceeni, care să îi determine să se gândească mult mai bine înainte de a face o alegere.
”Cum recunoști o tentativă de manipulare în mediul online? Cum reacționezi la presiunea grupului? Ce consecințe pot avea alegerile greșite?”.
La aceste întrebări au căutat răspunsuri elevii claselor a IX-a și a X-a de la Liceul cu Program Sportiv din Brăila, în cadrul unei activități preventive desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenire a Criminalității, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, sub mesajul ”Cine îți influențează alegerile?”.
Potrivit polițiștilor, activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului de prevenire ”Un block salvează vieți” și al campaniei de prevenire a traficului de droguri ”Libertatea nu are preț”.
În cadrul întâlnirii au fost abordate teme concrete. ”S-au purtat discuții despre tehnicile de manipulare în mediul online, prin algoritmi, conținuturi de tip deepfake și conturi false, despre presiunea grupului, bullyingul și cyberbullyingul, metodele prin care tinerii pot fi atrași și exploatați în activități infracționale asociate traficului de droguri, răspunderea penală, noțiunile de contravenție și infracțiune, radicalizarea violentă și exploatarea vulnerabilităților adolescenților de către comunități online care promovează ura și violența”, au spus polițiștii.
După cum au explicat polițiștii, prin exemple concrete și discuții interactive, elevii au fost încurajați să identifice situațiile de risc, să recunoască tentativele de manipulare, să nu se lase influențați de presiunea grupului și să solicite ajutor atunci când se confruntă cu astfel de situații.
Mesajul transmis de oamenii legii a fost unul clar: fiecare adolescent trebuie să își analizeze alegerile, să înțeleagă consecințele acestora și să își asume propriile decizii.
Activități pentru siguranța școlară în Mărașu și Scorțaru Nou
Și elevii din localitățile Mărașu și Scorțaru Nou au avut întâlniri cu oamenii în uniform. La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Postului de Poliție Comunal Mărașu, alături de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Brăila, au desfășurat o acțiune având ca scop creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora din comuna Mărașu. Polițiștii Postului de Poliție Comunal Scorțaru Nou, alături de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Brăila, au desfășurat o acțiune în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora din comuna Scorțaru Nou.
Activitățile s-au desfășurat în contextul implementării măsurilor prevăzute de Planul național de combatere a violenței școlare și a Planului local-cadru de acțiune pentru siguranță școlară (2024–2027).
”Obiectivele principale ale acțiunilor au fost: prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a delincvenței juvenile în incinta și proximitatea școlilor; menținerea unui climat de siguranță pentru elevi și cadrele didactice; verificarea respectării normelor de siguranță rutieră și a transportului școlar; combaterea comercializării sau oferirii către minori a băuturilor energizante, alcoolice, a produselor din tutun și a produselor conexe”, au precizat polițiștii.
S-au purtat discuții cu conducerea școlilor și corpul profesoral pe tema prevenirii violenței, a identificării situațiilor de risc și a respectării regimului de acces pentru persoanele străine. De asemenea, au fost reamintite obligațiile legale privind sesizarea operativă a organelor de poliție și prevenirea abandonului școlar. Polițiștii au legitimat persoanele din proximitatea unităților de învățământ și au verificat autovehicule de transport școlar.
Inspectoratul de Poliție Județean Brăila subliniază că astfel de acțiuni preventive vor continua în perioada următoare, pentru protejarea elevilor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în comunitate.
Învățământ
Candidații, față în față cu comisiile. Bătălia pentru directorii de școli continuă
• prima etapă a interviului din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școlile brăilene s-a încheiat, marți, 3 noiembrie • rezultatele inițiale, înainte de contestații, aduc 40 de note de 10, câteva situații interesante în cazul candidaților cu mai multe opțiuni și doi candidați care nu au reușit să obțină nota minimă de promovare • în perioada 12–27 noiembrie 2026 urmează interviul propriu-zis, acolo unde cele 45 de minute petrecute în fața comisiei ar putea face diferența
S-a încheiat prima etapă a probei de interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Brăila.
În perioada 27 octombrie – 3 noiembrie 2026, comisiile au evaluat administrativ proiectele planurilor manageriale depuse de candidații care au trecut de primele două probe ale concursului. Au fost zile de evaluare în care membrii comisiilor au avut de analizat proiecte de management de maximum 15 pagini, documente prin care fiecare candidat a încercat să demonstreze că are o viziune, o strategie și, mai ales, capacitatea de a conduce unitatea de învățământ pentru care a optat. Rezultatele inițiale, publicate înainte de soluționarea contestațiilor, arată că această etapă nu a fost lipsită de situații interesante.
40 de note de 10! Excelență managerială sau proiecte foarte bine pregătite?
Unul dintre primele aspecte care atrag atenția în urma evaluării administrative a planurilor manageriale este numărul mare de note maxime: 40 de note de 10, dintre care 28 pentru opțiunile de director și 12 pentru cele de director adjunct.
Cifrele se referă la opțiunile evaluate, nu neapărat la 40 de candidați diferiți, întrucât unii dintre participanți s-au înscris pentru ambele funcții. Un rezultat care arată că numeroși candidați au reușit să îndeplinească la nivel maxim criteriile administrative și manageriale prevăzute de grila de evaluare. Dar, dincolo de aceste rezultate, există și câteva situații care merită privite mai atent.
La Colegiul Tehnic ”C.D. Nenițescu”, același candidat, care a avut două opțiuni, a obținut o notă mai mare pentru funcția de director adjunct – 9,70 – decât pentru cea de director, unde a primit 9,60. La Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, un candidat care a optat pentru ambele funcții a promovat evaluarea pentru postul de director, însă nu a reușit să obțină nota minimă de 7 pentru funcția de director adjunct.
O situație asemănătoare, dar cu rezultate diferite, întâlnim la Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir”, unde același candidat a obținut 9,50 pentru funcția de director și 9,20 pentru cea de director adjunct. La Liceul Teoretic ”Gheorghe Vâlsan”, doi candidați au obținut aceeași notă, 8,30, în timp ce la Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” se regăsește și un candidat care a obținut nota maximă pentru ambele funcții la care a optat.
Sunt rezultate care arată că aceeași persoană poate avea punctaje diferite în funcție de postul pentru care candidează și de proiectul managerial evaluat în raport cu specificul unității de învățământ. Până la urmă, fiecare funcție presupune responsabilități și obiective diferite, chiar dacă vorbim despre aceeași școală.
Unde se dă bătălia pentru funcțiile de conducere?
Dacă privim numărul candidaților înscriși pentru fiecare funcție, observăm că unele posturi sunt mai râvnite decât altele.
La Școala Gimnazială ”Mihu Dragomir” se înregistrează una dintre cele mai mari competiții: trei candidați pentru funcția de director și doi pentru cea de director adjunct. La Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil”, doi candidați concurează pentru funcția de director, în timp ce pentru postul de director adjunct sunt trei opțiuni.
Interes există și pentru conducerea unor colegii importante din municipiu. La Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național ”Nicolae Iorga” și Colegiul Național „”Gheorghe Munteanu Murgoci” sunt câte doi candidați pentru funcția de director. Așadar, nu toate funcțiile au aceeași atractivitate, iar competiția se anunță diferită de la o unitate de învățământ la alta. Deocamdată, doi candidați nu au reușit să obțină nota minimă de 7 necesară promovării acestei etape de evaluare administrativă a proiectului managerial.
Trebuie precizat că această evaluare este eliminatorie, însă nota obținută nu se adaugă la media finală a concursului. Rolul ei este strict acela de a stabili dacă proiectul managerial îndeplinește condițiile necesare pentru ca respectivul candidat să ajungă în fața comisiei la interviul propriu-zis.
De la 149 de opțiuni la etapa decisivă
Pentru a înțelege mai bine dimensiunea concursului, trebuie să ne întoarcem puțin la începutul competiției. La nivelul județului Brăila sunt disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse inițial 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni.
După prima probă, cea de evaluare a competențelor, desfășurată în 13 octombrie 2026, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct. În urma primei probe, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim necesar, iar un candidat nu s-a prezentat la evaluare. Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale, concursul se apropie de etapa care va pune cu adevărat la încercare capacitățile celor care își doresc să ocupe un fotoliu de conducere.
45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!
Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie 2026 urmează interviul propriu-zis. Iar aici lucrurile devin ceva mai complicate. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să scrie un proiect managerial, ci și că îl poate pune în practică.
Proba este împărțită în trei secțiuni: 20 de minute pentru prezentarea și susținerea proiectului planului managerial, argumentarea obiectivelor și a viziunii privind dezvoltarea școlii; 15 minute pentru rezolvarea unei situații-problemă, care poate presupune gestionarea unui conflict, a unei situații de criză, relația cu părinții sau aplicarea legislației în activitatea managerială; 10 minute pentru demonstrarea competențelor digitale și de operare necesare unui director.
Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va reprezenta media aritmetică a acestora.
Cu alte cuvinte, un proiect managerial de nota 10 nu garantează automat și un interviu de nota 10. Dimpotrivă, acum candidatul trebuie să demonstreze că poate transforma teoria în practică, că știe să ia decizii și că poate gestiona situații neprevăzute. Iar diferențele de câteva zecimi înregistrate deja la evaluarea administrativă arată cât de strânsă poate fi competiția în anumite unități de învățământ.
Dar cine îi va evalua pe viitorii directori?
Dincolo de candidați, proiecte și punctaje, un rol esențial în această etapă îl vor avea comisiile de evaluare. Cinci membri vor sta de cealaltă parte a mesei și vor aprecia modul în care fiecare candidat își susține proiectul, rezolvă situațiile-problemă și demonstrează că poate conduce o instituție de învățământ.
Așa cum am arătat și anterior, în componența acestor comisii intră reprezentanți ai inspectoratului școlar, cadre didactice, reprezentanți ai administrației publice locale și reprezentanți ai mediului de afaceri sau universitar. Un aspect aparte îl reprezintă participarea oamenilor din mediul de afaceri, identificați și nominalizați cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila.
Este o formulă care aduce în evaluarea viitorilor manageri și perspectiva mediului economic, în special în ceea ce privește experiența în resurse umane, recrutare și management organizațional.
Dar, dacă tot vorbim despre transparență, ar fi interesant de aflat și cine sunt persoanele desemnate să reprezinte mediul de afaceri în aceste comisii, ce experiență profesională au și în ce unități de învățământ vor participa la evaluare.
Nu este o simplă curiozitate. Vorbim despre oameni care vor contribui, prin notele acordate, la stabilirea viitorilor directori și directori adjuncți ai școlilor brăilene. Iar dacă membrii comisiilor au o responsabilitate atât de importantă, este firesc ca și experiența și criteriile care au stat la baza desemnării lor să fie cunoscute, în măsura permisă de cadrul legal. Până la urmă, nu doar candidații trebuie să demonstreze că sunt pregătiți pentru funcțiile pe care le vizează. Și cei care îi evaluează trebuie să inspire încredere.
Verdictul final, în decembrie
Concursul continuă, iar rezultatele finale sunt programate pentru 9 decembrie 2026.
Până atunci, urmează contestațiile la rezultatele acestei prime etape, programarea candidaților promovați și, mai ales, interviurile propriu-zise. Cele 40 de note de 10 reprezintă, fără îndoială, un început interesant. Rămâne însă de văzut câți dintre cei care au obținut punctaje maxime pe hârtie vor reuși să confirme și în fața comisiilor.
Pentru că una este să construiești un plan managerial și alta este să demonstrezi, în 45 de minute, că ai capacitatea să conduci o școală. Iar pentru cei care vor ocupa funcțiile de conducere de la 1 ianuarie 2027, adevăratul examen nu se va încheia odată cu afișarea rezultatelor din 9 decembrie.
Comisiile vor da notele, candidații își vor susține proiectele, iar comunitățile școlare vor aștepta rezultatele. Cine va trece cu brio de toate etapele? Până în decembrie mai avem de urmărit câteva episoade. Om trăi și om vedea!






















