SĂNĂTATE
Donarea de sânge, un gest devenit tradiție pentru jandarmii brăileni
• cadre militare cu experiență în astfel de gesturi umanitare, cărora li s-au alăturat și elevii aflați în practică la Jandarmeria Brăila, au donat sânge, pentru salvarea vieții unor persoane aflate în suferință
Oamenii în uniformă sar în ajutorul persoanelor cu probleme medicale care au nevoie de sânge pentru a supraviețui. Jandarmii brăileni s-au alăturat din nou campaniei naționale ”Donează sânge, salvează o viață”, o inițiativă care a devenit deja o tradiție pentru aceștia.
În prima zi a săptămânii, luni, 16 martie, alături de cadre militare cu experiență în astfel de gesturi umanitare, au participat și elevii aflați în practică la Jandarmeria Brăila. ”Prin acest gest simplu, dar esențial, jandarmii și viitorii jandarmi își arată solidaritatea față de cei aflați în nevoie și contribuie la salvarea de vieți.
Îi încurajăm pe toți cetățenii care doresc să facă un gest de solidaritate față de semenii lor să meargă la centrele de donare și să ofere o șansă la viață celor care au nevoie de sânge. Donând, putem ajuta împreună”, este mesajul transmis de reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
Este știut faptul că donarea de sânge salvează vieți, un caz marcant fiind cel al celor două persoane, o femeie și un bărbat, rănite grav în urma unui accident rutier produs la intersecția străzilor Griviței cu Gării, de un individ cunoscut cu antecedente penale și care făcea live pe TikTok.
În motivarea instanței se arată că femeia care a fost rănită necesită pentru vindecare peste 60 de zile de îngrijiri medicale, viața acesteia fiind pusă în primejdie, iar tânărul de 30 de ani are nevoie pentru vindecare de 45 de zile de îngrijiri medicale. Viața acestora a fost pusă în pericol, femeia și bărbatul fiind în continuare în stare gravă, sub supravegherea medicilor. Zeci de brăileni au mers la Centrul de Transfuzii pentru a dona sânge, mai ales că familia celor doi răniți a făcut apel la oameni să sară în ajutorul victimelor aflate în stare gravă.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR








































