Social Media

LOCAL

Deşeuri periculoase descoperite şi ridicate de poliţişti, de la o societate din municipiu

Publicat

în

* au fost descoperite produse de protecție a plantelor ce aveau termenul de valabilitate expirat, fiind considerate deșeuri * o parte dintre produse nu erau autorizate pentru a fi folosite pe teritoriul României * întreaga cantitate, respectiv 1.010 litri, a fost indisponibilizată până la definitivarea cercetărilor
 
 
 
Produse de protecţie a plantelor expirate, găsite la o societate din municipiu.
La data de 30 martie, polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfăsurat pe raza județului Brăila o acțiune pentru îmbunătățirea siguranței și sănătății cetățenilor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor și protecția mediului.
În urma activităților desfășurate, la punctul de lucru al unei societăți comerciale, situată în municipiul Brăila, au fost descoperite produse de protecție a plantelor ce aveau termenul de valabilitate expirat, fiind considerate deșeuri. “Întreaga cantitate de produs, respectiv 1.010 litri, a fost indisponibilizată până la definitivarea cercetărilor”, au spus poliţiştii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.
Polițiști au mai stabilit faptul că 930 de litri de produse sunt neautorizate pentru a fi utilizate pe teritoriul României, fiind astfel întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice, precum și a oricăror produse de protecție a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării și traficul de substanțe toxice, conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile