Social Media

SPORT

Crosul ”Ziua Olimpică” 2026 și-a desemnat câștigătorii

• competiția a fost organizată de DJST cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și al Academiei Olimpice Române – Filiala Brăila • au participat peste 150 de persoane

Timp de citire: 2 minute
Crosul ”Ziua Olimpică” 2026 și-a desemnat câștigătorii

Ediția 2026 a tradiționalului Cros ”Ziua Olimpică”, o competiție organizată de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila (DJST), cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și al Academiei Olimpice Române – Filiala Brăila, a fost un real succes.

A fost un eveniment sportiv dedicat promovării mișcării, fair-play-ului și valorilor olimpice în rândul comunității brăilene, cu peste 150 de participanți la start.

Au fost alergători de toate vârstele, de la elevi din ciclul gimnazial și liceal, până la adulți pasionați de alergare, care au transformat Parcul Monument într-un adevărat spațiu al sportului și al bucuriei de a face mișcare.

Toți concurenții au fost recompensați pentru implicarea lor, primind tricouri și diplome oferite sub patronajul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, iar câștigătorii au fost premiați de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila și Academia Olimpică Română – Filiala Brăila.

Rezultatele competiției

Gimnaziu – fete

  • Locul I: Rodica Priceputu – Școala Gimnazială Tufești
  • Locul II: Ana-Maria Bucșă – Școala Gimnazială Nănești
  • Locul III: Miruna Gheorghe  – C.N. ”Ana Aslan” (clasa a IV-a)

Gimnaziu – băieți

  • Locul I: Valentin Bibicu  – Școala Gimnazială Tufești
  • Locul II: Mario Crăciun – Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Brăila
  • Locul III: Liviu Nichita – Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir”

Liceu – fete

  • Locul I: Gabriela Bianca Bătrânu  – C.N. ”Gheorghe Munteanu Murgoci” (a concurat alături de participantele înscrise la categoria feminină sub 40 de ani.)

Liceu – băieți

  • Locul I: Aurelian Marcu – Liceul Tehnologic ”Edmond Nicolau”
  • Locul II: Vlad Lăpușneanu – C.N. ”Gheorghe Munteanu Murgoci”
  • Locul III: Luca Andrei Cîrnu  – C.N. ”Gheorghe Munteanu Murgoci”

Categoria feminină – sub 40 de ani

  • Locul I: Emilia Latu
  • Locul II: Gabriela Frunză
  • Locul III: Diana Eftimie

Categoria masculină – sub 40 de ani

  • Locul I: Gabriel Novac
  • Locul II: Petrică Badea
  • Locul III: Denis Cimpoiașu

Categoria feminină – peste 40 de ani

  • Locul I: Ramona Urse
  • Locul II: Mădălina Costache
  • Locul III: Viorica Boroșu

Categoria masculină – peste 40 de ani

  • Locul I: Laurențiu Cobzaru
  • Locul II: Leonard Bălan
  • Locul III: Ionuț Boroșu

SPORT

Harry Kane câștigă Balonul de Aur 2026, după un sezon cu 73 de goluri

Publicat

în

Harry Kane câștigă Balonul de Aur 2026, după un sezon cu 73 de goluri

Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern München, a câștigat Balonul de Aur 2026, cel mai prestigios premiu individual din fotbalul mondial.

În vârstă de 33 de ani, căpitanul naționalei Angliei este recompensat după un sezon extraordinar, în care a marcat 73 de goluri pentru club și echipa națională, a câștigat trei trofee cu Bayern și a condus Anglia până pe locul al treilea la Cupa Mondială. Kane devine primul englez care câștigă Balonul de Aur după Michael Owen, în 2001.

Premiul a fost acordat luni, 26 octombrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la London Palladium Theatre, în capitala Marii Britanii. Este pentru prima dată când gala Balonului de Aur are loc la Londra, într-un an în care distincția împlinește 70 de ani de existență.

Kane a fost recompensat pentru performanțele din sezonul 2025–2026, în care a avut cea mai prolifică perioadă a carierei sale. Atacantul a concurat pentru trofeu cu nume precum Kylian Mbappé, Lamine Yamal, Erling Haaland și Lionel Messi.

Distincția vine după ani în care Kane a fost considerat unul dintre cei mai buni atacanți ai generației sale, dar în care performanțele sale individuale nu au fost însoțite întotdeauna de trofee colective.

Balonul de Aur 2026. Harry Kane, marele câștigător al galei de la Londra. PSG, clubul anului. Spania domină premiile: Alexia Putellas câștigă Balonul de Aur feminin. Luis de la Fuente, cel mai bun antrenor din lume

Un sezon istoric: 73 de goluri în 65 de meciuri

Kane a înscris 61 de goluri în 51 de meciuri pentru Bayern München, în toate competițiile. A oferit și șapte pase decisive.

În campionatul Germaniei, atacantul a marcat 36 de goluri în 31 de partide, cucerind pentru a treia oară consecutiv titlul de golgheter al Bundesligii.

În Liga Campionilor, Kane a înscris 14 goluri în 13 meciuri, iar în Cupa Germaniei a marcat de zece ori în șase partide. A adăugat un gol și în Supercupa Germaniei.

La aceste cifre se adaugă cele 12 goluri marcate pentru naționala Angliei în 14 meciuri disputate în perioada analizată, inclusiv șase la Cupa Mondială din 2026.

În total, Kane a încheiat sezonul cu 73 de goluri și opt pase decisive în 65 de apariții pentru club și națională, cu o medie de peste un gol pe meci.

Este a doua cea mai prolifică stagiune individuală din fotbalul mondial după anul 2000, raportată la sezoanele de club și națională, fiind depășită doar de performanța lui Lionel Messi din 2011–2012, când argentinianul a marcat 82 de goluri.

Trei trofee cu Bayern și Gheata de Aur a Europei

Kane a cucerit titlul în Bundesliga, Cupa Germaniei și Supercupa Germaniei, după ce în primii ani ai carierei sale a fost urmărit de absența trofeelor majore.

Atacantul a câștigat și Gheata de Aur a Europei pentru cele 36 de goluri înscrise în Bundesliga, repetând performanța realizată în 2024.

Cele 61 de goluri marcate pentru Bayern în toate competițiile reprezintă cea mai bună performanță a carierei sale la nivel de club.

Conform statisticilor Opta, Kane a devenit primul jucător dintr-unul dintre cele cinci mari campionate europene care marchează cel puțin 61 de goluri într-un sezon pentru club, după Cristiano Ronaldo, care reușise aceeași performanță pentru Real Madrid în 2014–2015.

Balonul de Aur, câștigat de Messi de opt ori

Balonul de Aur este acordat de France Football din 1956. Lionel Messi deține recordul absolut, cu opt trofee, urmat de Cristiano Ronaldo, cu cinci.

Johan Cruyff, Michel Platini și Marco van Basten au câștigat fiecare de trei ori distincția.

În ultimii ani, premiul masculin a fost câștigat de Lionel Messi în 2023, Rodri în 2024 și Ousmane Dembélé în 2025.

Ediția din 2026 marchează și aniversarea a 70 de ani de la prima acordare a premiului, care a fost instituit inițial pentru fotbaliștii europeni și ulterior extins pentru jucători din întreaga lume.

Citește articolul complet

SPORT

Cristian Vîrgolici, la 26 de ani, tot mai aproape de elita arbitrajului românesc

Publicat

în

Cristian Vîrgolici, la 26 de ani, tot mai aproape de elita arbitrajului românesc

Parcursul profesional al arbitrului brăilean Cristian Vîrgolici continuă să înregistreze noi etape importante. Arbitrul brăilean a participat pe 21 și 22 octombrie la cursul de pregătire destinat arbitrilor din Liga 1 și celor monitorizați din Liga 2 în cadrul Talent Coaching Program, desfășurat sub coordonarea președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras.

Participarea reprezintă un pas important în dezvoltarea sa profesională, fiind o oportunitate de a lucra într-un cadru de pregătire alături de arbitrii primului eșalon și de a beneficia de îndrumarea directă a președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Kyros Vassaras, care a coordonat activitățile desfășurate la Centrele Naționale de Fotbal de la Buftea și Mogoșoaia.

Parcursul lui Cristian Vîrgolici a început să fie remarcat în decembrie 2018, când, la Gala Arbitrajului Brăilean, a primit distincția de „Cel mai promițător arbitru brăilean de fotbal”.

În 2019 a obținut categoria I, în 2021 a promovat în Lotul Național de arbitri pentru Liga 3, iar în 2025 a făcut pasul către Liga 2. În prezent, acesta se află în programul de monitorizare pentru promovarea în Liga 1.

În paralel cu activitatea la nivel național, arbitrul brăilean continuă să oficieze și în competițiile județene. În weekendul recent încheiat, Cristian Vîrgolici a condus derby-ul etapei a 8-a a campionatului județean brăilean, de Liga a IV-a, Viitorul Cireșu – Viitorul Ianca, încheiat la egalitate, scor 1-1, un meci fără probleme de arbitraj.

La doar 26 de ani, Cristian Vîrgolici continuă să își construiască drumul în arbitrajul românesc, cu obiectivul promovării în primul eșalon și cu dorința de a reprezenta cu succes arbitrajul brăilean la cel mai înalt nivel.

„Pentru mine, Cristian este un exemplu al faptului că arbitrajul se construiește în timp, prin caracter, echilibru și capacitatea de a face față presiunii. Mă bucur că am putut să îi fiu alături încă de la început și sper ca reușitele sale să îi inspire și pe alți tineri arbitri din județul Brăila”, ne-a transmis Teodor Grozea, președintele Asociației Județene de Fotbal Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧