Ziua Recunoştinţei, fără teamă de atentate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Recunoştinţei, fără teamă de atentate

Barack Obama a graţiat simbolic un curcan - fel de mâncare obligatoriu pe masa americanilor de Ziua Recunoştinţei -, tradiţie bine înrădăcinată la Casa Albă, scrie agerpres.ro.
„America este la urma urmei ţara celei de-a doua şanse. Acest curcan şi-a câştigat dreptul să îşi trăiască confortabil restul vieţii", a spus preşedintele american în cadrul ceremoniei din grădinile Casei Albe. De fapt, curcanul a fost o frumoasă curcă albă, pe nume Abe. „Unii consideră această tradiţie puţin absurdă...Şi eu. Dar îmi place foarte mult această ocazie pentru că pot ura Americii o Zi a Recunoştinţei fericită", a adăugat Obama.

Originea tradiţiei

A fost a 68-a ceremonie de acest tip la Casa Albă. Federaţia naţională a crescătorilor de curci oferă câte o pasăre preşedintelui din vremea lui Harry Truman, după al Doilea Război Mondial. Originea tradiţiei este nesigură. Unii asigură că John F. Kennedy a fost primul preşedinte care s-a arătat mărinimos când i s-a adus o pasăre la Casa Albă, în noiembrie 1963, cu trei zile înaintea asasinării sale, alţii susţin că de la George Bush tatăl, în 1989, preşedinţii au luat obiceiul de a-şi exercita „dreptul de graţiere" asupra unei curci.
Sărbătoare de familie prin excelenţă, Thanksgiving se celebrează în SUA în ultima zi de joi din luna noiembrie. Ea îşi are rădăcinile în primii ani ai colonizării, la începutul secolului al XVII-lea, când europenii recent instalaţi pe continentul american i-au mulţumit lui Dumnezeu, spune tradiţia, pentru abundenţa recoltelor şi ajutorul acordat de indieni.

Celebra paradă

Milioane de turişti şi newyorkezi erau aşteptaţi ieri la New York, la celebra paradă de Thanksgiving de care oamenii sunt hotărâţi să profite, în timp ce autorităţile au luat măsuri de securitate sporite după atentatele de la Paris. Din 1924 parada marchează începutul sezonului sărbătorilor în Statele Unite. În acest an erau aşteptate circa 3,5 milioane de persoane, care să-i aplaude pe cei peste 8.000 de participanţi veniţi din toată ţara: fanfare, dansatori, clovni, care alegorice şi celebrele baloane gigantice.
După atentatele de la Paris, securitatea a fost întărită în oraş ca măsură de prevedere. În plus, după atacurile din Franţa, jihadişti ai grupării Statul Islamic au ameninţat într-un videoclip cel mai mare oraş american. Primarul şi şeful poliţiei au recomandat însă cetăţenilor să continue să ducă o viaţă normală, subliniind că nu există „ameninţare credibilă" la adresa oraşului. Prin urmare, entuziasmul înainte de paradă, menţinută chiar şi după atentatele din 11 Septembrie, rămâne intact.

După atentatele de la Paris

„Suntem deosebit de nerăbdători să defilăm la New York şi avem încredere în dispozitivele de securitate desfăşurate", a declarat Fred Allen, responsabil cu fanfarele şi orchestrele de la Şcoala de Muzică a Universităţii Stephen F. Austin din Texas. Fanfara Lumberjack a fost selectată prima oară să participe la paradă, după ce a trimis acum 18 luni un videoclip pentru vizionare.
Şeful poliţiei din New York, Bill Bratton, foarte prezent pe ecranele televizoarelor americane după atentatele de la Paris, a spus că familia sa va asista la parada la care anul acesta carele alegorice vor fi dedicate ciocolatei, Sesame Street, foştilor preşedinţi americani sau lui Moş Crăciun. Autorităţile asigură că nu se lasă intimidate de ameninţarea unor atentate şi nu lasă nimic la voia întâmplării, făcând totul pentru a linişti populaţia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro