* vineri, 24 martie, în intervalul orar 10.00-14.00, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila va desfășura activități specifice pe platoul din Piața Independenței, cu ateliere de prezentare a tehnicii, echipamentelor şi autospecialelor din dotarea instituţiei * elevii vor primi informații privind alegerea unei cariere în poliție, dar vor fi prezentate și exerciții cu câinii de serviciu
În contextul Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila va desfășura în data de 24 martie, în intervalul orar 10.00-14.00, pe platoul din Piața Independenței un eveniment public tematic. Evenimentul se va adresa publicului larg, dar în mod deosebit elevilor din municipiul şi județul Brăila. ”Organizatorii pregătesc beneficiarilor ateliere de prezentare a tehnicii, echipamentelor şi autospecialelor din dotarea instituţiei, informații privind alegerea unei cariere în poliție, exerciții cu câinii de serviciu, dar şi experimente menite să conştientizeze beneficiarii cu privire la efectele consumului de alcool şi de substanţe psihoactive asupra organismului”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Pe această cale, polițiștii îi invită pe toți, cetăţeni, preşcolari, elevi, pentru a marca această sărbătoare împreună!
Ziua Poliției Române este sărbătorită la data de 25 martie.