Cadrele didactice şi elevii de la Grupul Şcolar Edmond Nicolau sărbătoresc, sâmbătă, Ziua Mondială a Pâinii, prin organizarea unui concurs de cunoştinţe teoretice şi îndemânare practică în realizarea produselor de panificaţie. Produsele vor fi donate unor bătrâni de la azil. Elevii vor răspunde la întrebări legate de fabricarea pâinii şi îşi vor dovedi aptitudinile de patiseri, produsele realizate de ei urmând să fie apreciate de către un juriu. De asemenea, în cadrul manifestării, va fi prezentat un material despre istoria pâinii şi despre simbolistica acestui produs. Sărbătoarea se va încheia la Căminul pentru bătrâni "Sf. Petru şi Pavel", unde elevii, însoţiţi de profesorii lor, vor dona 30 de pâini fabricate chiar de ei, printre care şi una de 10 kg, precum şi eclere. "Ne-au ajutat să organizăm această acţiune SC Davex Agro SRL şi Romflex SRL Brăila", a spus prof. Gabriela Muşat.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.