Ieri, la Muzeul Brăilei a fost vernisată expoziţia "Eminescu, prin Iaşiul de ieri şi de azi", realizată cu exponate de la Muzeul Literaturii Române din Iaşi, dar şi de la Muzeul Brăilei. Directorul adjunct al Muzeului Brăilei, conf. univ. dr. Zamfir Bălan, a explicat că expoziţia a fost gândită să ofere publicului informaţie şi delectare. "Sunt prezentate repere importante ale Iaşiului, locuri care păstrează urmele lui Eminescu, mai multe numere, originale, din revista «Convorbiri literare», în care a scris Mihai Eminescu, ilustraţii ale Iaşiului de altădată, dar şi de astăzi, care arată Iaşiul foarte legat de biografia lui Eminescu". Directorul Muzeului, prof. univ. dr. Ionel Cândea, a mai atras atenţia şi asupra ediţiei speciale cu manuscrisele lui Mihai Eminescu, ce aparţine Muzeului Brăilei, realizată de Academia Română.
A urmat apoi lansarea volumului "Poezii" de Mihai Eminescu, tipărit la editura Istros, cu ilustraţii de Leonard Salmen. "Ilustratorul a fost un evreu polonez, care a trăit la Iaşi şi la Bucureşti şi care a făcut carieră în epocă desenând inspirat de poemele lui Mihai Eminescu. A fost o perioadă, la începutul secolului trecut, când aceste cartoline circulau în număr foarte mare, mii de exemplare, care deveniseră un obiect obişnuit al vieţii mondene. Leonard Salmen este primul ilustrator al operei eminesciene şi de aceea am ales să ilustrăm volumul cu aceste cartoline. Este o ediţie excepţională, care conţine informaţii interesante", a explicat Zamfir Bălan.
Manifestarea în cinstea poetului s-a încheiat cu o conferinţă susţinută de eminescologul Valeriu Coşereanu, care a vorbit despre omul Mihai Eminescu. Au fost prezentate elemente biografice foarte interesante, între care şi o caracterizare făcută poetului chiar de către fratele său, Matei. "Mihai era mai scurt ca mine. Avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpii era plin (platfus), însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa un brun-alb, mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos şi mai totdeauna gânditor. Piciorul şi mâinile mici, ca ale mamei, dinţi regulaţi şi de culoare gălbuie. Râdea cu mare poftă, râs sincer. Făcea abuz de tutun şi de cafele negre, de băut, bea ţeapăn, însă numai vin, rachiu nu. Bea ţeapăn de la vârsta de 14 ani. Grozav iubea pe ţărani. Purta căciulă de astrahan, însă nu ţuguiată, dacică, ci dreaptă. Era aşa de păros că puteai spune că e omul lui Darwin. Cânta bine din gură. Îi plăcea singurătatea şi dezmormântarea trecutului". Apoi cercetătorul a clarificat anumite aspecte pentru ca acest portret al lui Eminescu să nu păcălească cititorii.
Premianţii concursului "Mihai Eminescu"
Tot ieri, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" a avut loc festivitatea de premiere a Concursului de creaţie literară şi reviste şcolare "Mihai Eminescu", ediţia a XVII-a, organizat de şcoala brăileană ce poartă numele marelui poet . Au participat 240 de elevi la secţiunile de creaţie literară şi 200 de elevi drept realizatori ai revistelor şcolare. În deschiderea evenimentului, patru eleve - Denisa Bratu, Casandra Smeu, Teodora Brăileanu şi Cristina Farcaş - au prezentat câteva din gândurile lor despre Mihai Eminescu. Apoi, prof. Evelina Dumitraşcu a prezentat concursul în câteva date generale şi membrii juriului, prezidat de inspectorul şcolar Adrian Simion. Concursul a avut şase secţiuni: proză - două secţiuni, poezie - două secţiuni, eseu şi reviste şcolare.
La secţiunea proză, clasele a V-a şi a VI-a s-au acordat trei premii I: Alexia Bălan - Constanţa, Luciana Lăpuşneanu - Şc. "I. Creangă", Casandra Smeu - Şc. "M. Eminescu", la clasele a VII-a - a VIII-a s-au acordat două premii I, Nicoleta Băişanu - Bacău şi Cristian Ceauş - Şc. "C. S. Aldea". La secţiunea eseu premiul I l-au ocupat elevele Cătălina Lazăr din Alba şi Oliviana Fudulache din Bacău. La secţiunea poezie, clasele a V-a - a VI-a, primul loc l-a ocupat Flavia Moraru de la Vâlcea, iar la clasele a VII-a - a VIII-a elevii: Diana Barbu - Şc. "C. S. Aldea" şi Alexandru Udrea - Lugoj. La secţiunea reviste şcolare, premiul întâi a fost acordat revistelor "La drum cu TehnoBIT" de la Şc. "M. Eminescu" şi "Magia adolescenţei", din Bucureşti.