Ziua Internațională a Limbii Elene, sărbătorită la Muzeul Brăilei „Carol I” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Internațională a Limbii Elene, sărbătorită la Muzeul Brăilei „Carol I”

* Ziua Internațională a Limbii Elene este sărbătorită anual, la data de 9 februarie, când este comemorat poetul Dionysos Solomos (8 Aprilie 1798 - 9 Februarie 1857), născut în Insula Zakynthos, considerat poetul național al Greciei * evenimentul este organizat de Asociația Culturală Filo-Elenă „Eleftheria”, în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”, Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila și Fundația Culturală Greacă/Hfc Bucharest 

 

 

 

Sâmbătă, 10 februarie, ora 11.00, la sediul central al Muzeului Brăilei „Carol I”, din Piața Traian nr. 3, este programat evenimentul dedicat sărbătoririi Zilei Internaționale a Limbii Elene. Cu acest prilej, vor rosti alocuțiuni despre importanța limbii elene în cultura universală prof. Camelia Vasilica Gheorghișor (Liceul cu Program Sportiv), prof. Silvia Manea (Școala Gimnazială „Ion Băncilă”) și Laura Haraga, formator (Asociația Culturală Filo-Elenă „Eleftheria” Brăila).

„”Fasole”, ”noimă”, ”zahăr”, ”tahicardie” sau ”măcar”. Cuvinte aflate în limbajul uzual sau științific pe care limba greacă ni le-a oferit cu generozitate. ”Bizanț”, ”creștinism”, ”Evanghelie”, ”mit”, ”Olimp”, termeni care sunt deja parte din viața culturală a continentului nostru. Și toate acestea se datorează limbii în care au fost scrise marile tragedii antice, ”Iliada” sau ”Odiseea”, în care omenirea a învățat să râdă la comediile lui Aristofan sau a învățat lecția demnității și a onoarei de la Antigona. Dragi prieteni, vă invităm sâmbătă, 10 februarie 2024, la Muzeul Brăilei ”Carol I” pentru a sărbători limba greacă, cea care este fundamentul civilizației noastre. Alături de limba chineză și ebraică, limba greacă face parte din grupul limbilor care se vorbesc neîncetat de mii de ani”, precizează Laura Haraga, formator, Asociația Culturală Filo-Elenă „Eleftheria” Brăila.

Ziua Internațională a Limbii Elene este sărbătorită, anual, la data de 9 februarie, atunci când este comemorat poetul Dionysos Solomos (Διονύσιος Σολωμός 8 Aprilie 1798 - 9 Februarie 1857), născut în insula Zakynthos, considerat poetul național al Greciei. Cea mai cunoscută lucrare a sa este poemul de peste 150 de strofe „Imn Libertății” (μνος ες τν λευθερίαν), care, pus pe muzica lui Nikolaos Mantzaros, a devenit imnul național al Greciei și Ciprului în anul 1865, respectiv 1966. Dionysos Solomos a fost unul din membrii marcanți ai Școlii de poezie din Heptanisia (Heptanese).

„Nu cunosc să existe decât o limbă, singura limbă, greaca. Ca să spună poetul grec chiar și azi „cer” sau „mare” sau „soare sau „lună” sau „vânt”, așa cum spuneau Sapho și Arxilohos, nu e un lucru mărunt. Este foarte important. Comunicăm în fiecare clipă vorbind prin rădăcinile noastre. Rădăcinile noastre care se găsesc acolo: în Vechime” (Odysseas Elytis, poet grec premiat cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1979).

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Filo-Elenă „Eleftheria” Brăila, în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”, Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila și Fundația Culturală Greacă/Hfc Bucharest. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro