• simpozionul a avut loc vineri, 28 iunie 2019, de la ora 10.00, la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila
Vineri, 28 iunie 2019, de la ora 10.00, la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila s-a desfăşurat simpozionul “Ziua Internaţională a Dunării”, eveniment organizat de S.C. Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila S.A., cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Municipiului Brăila. După cuvântul de deschidere al ing. Silviu Mangiurea, directorul general al CUP Dunărea şi alocuţiunile oficialităţilor locale, au fost prezentate câteva expuneri şi prelegeri ale cadrelor universitare pe teme de cercetare în domeniul APEI. Printre acestea, “Amprenta ecologică a apei-instrument specific managementului resurselor de apă”, expunere prezentată de prof.dr.ing.Petronela Nechita; “Aspecte privind influenţa calităţii apei de Dunăre asupra potabilităţii surselor de apă din localitatea Smârdan, judeţul Tulcea”-coordonator şef al lucrării-dr.ing.Anca Şerban; “Folosirea surselor alternative de apă pentru potabilizare şi irigaţii”-coordonator şef al lucrării dr.ing. Carmen Mariana Burtea.
Evenimentul de vineri dedicat Zilei Internaţionale a Dunării a continuat cu o lansare de carte a dr. ing.Carmen Cîrnu şi recenzia conf. dr.ing. Dorin Eftimie -”Dunărea-leagăn de civilizaţie”, un concurs “Cine ştie...câştigă!”, la care au participat studenţi din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”-Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila şi s-a încheiat cu un Concert simfonic susţinut de Filarmonica “Lyra-George Cavadia” din Brăila.