Ziua Independenței de stat a României, comemorată la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ziua Independenței de stat a României, comemorată la Brăila

* luni, 9 mai, în Brăila sunt programate manifestări dedicate sărbătoririi unei zile cu triplă semnificație pentru poporul român * mai jos, aveți programul întregului ceremonial public care va avea loc la Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului, de pe Calea Călărașilor

 

 

 

Luni, 9 mai, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței de stat a României, Zilei Europei și Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, se va organiza o ceremonie publică, la Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului, situat pe strada Calea Călărașilor, într-un spațiu din incinta Batalionului 110 Sprijin Logistic ”Mareșal Constantin Prezan”.

Programul va începe la ora 10.00, după întâlnirea oficialităților civile și militare, cu ceremonialul militar, după cum urmează: semnalul trompetului, marșul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și intonarea Imnului Național al României. Ceremonialul militar va fi urmat de serviciul religios, oficiat de un sobor de preoți, după care este programată rostirea de alocuțiuni, unde va lua cuvântul prefectul județului Brăila, Iulian Timofei. Conform programului, după alocuțiuni se va intona Imnul Uniunii Europene și vor fi depuse coroane de flori din partea oficialităților civile și militare, la cele trei grupuri statuare dedicate eroilor Războiului de Independență, Primului Război Mondial și celui de-al Doilea Război Mondial.

Ceremonia publică se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, în jurul orei 10.35, conform comunicatului de presă emis de Prefectura Brăila.

Așadar, ziua de 9 mai are o triplă semnificație pentru poporul român. Pe lângă Ziua Independenței, proclamată la 1877 de către Adunarea Deputaților, în urma triumfului Armatei române pe câmpul de luptă, românii sărbătoresc Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, la 9 mai 1945, dar și Ziua Europei, o zi pe care România o sărbătorește ca membră UE, de 15 ani.


 


 



 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro