• cu ocazia Zilei Naţionale a Greciei - 25 martie 1821 - în Brăila vor avea loc o serie de manifestări dedicate Zilei Culturii Elene
Sâmbătă, 24 martie 2018, de la ora 11.00, la sediul Muzeului Brăilei “Carol I” şi Centrul Diversităţii Culturale vor avea loc o serie de manifestări dedicate Zilei Naţionale a Greciei - 25 martie 1821. În program sunt incluse alocuţiuni, susţinute de prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, managerul Muzeului Brăilei “Carol I” şi Adrian Mavrochefalos, preşedintele Comunităţii Elene Brăila; conferinţa DORA D’ISTRIA (Elena Ghica, 1828-1888) -”O mare scriitoare din secolul al XIX-lea”, susţinută de prof. univ. dr. Georgeta Filitti, istoric; un spectacol de dansuri tradiţionale, cu Ansamblul “Parnassos” al Comunităţii Elene Brăila şi expoziţia de artă plastică “Fragmente de poveste” semnată de Iulia Livia Tsamuris şi Traian Tsamuris şi deschisă în perioada martie – mai 2018, la Muzeul Brăilei “Carol I” - Centrul Diversităţii Culturale.
De la ora 13.00, la Casa de Cultură a Municipiului Brăila “Petre Ştefănescu Goangă” va fi prezentată fotoexpoziţia “Familii de greci din Brăila”, la care va susţine o alocuţiune Mircea Ciucaşu, managerul Casei de Cultură.
Duminică, 25 martie 2018, de la ora 11.30, la Biserica Greacă “Buna Vestire” Brăila va avea loc un TE DEUM.
Coordonatori ai acestui eveniment sunt: prof. univ. dr. Ionel Cândea, membru corespondent al Academiei Române, managerul Muzeului Brăilei “Carol I”; Camelia Hristian, şef Serviciul Relaţii Publice al Muzeului Brăilei; Traian Tsamuris, artist plastic; Adrian Mavrochefalos, preşedintele Comunităţii Elene Brăila, iar traducerea în limba greacă este făcută de Haralambie Caravia de la Comunitatea Elenă Brăila.