* marți, polițiștii au verificat 16 societăți comerciale și au controlat 92 de vehicule, însă nu au scăpat din vedere nici mijloacele de transport * au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 11.000 lei
Amenzile pe linie Covid - 19 se adună zi de zi. La data de 20 aprilie, polițiștii brăileni împreună cu jandarmi și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Astfel, au fost desfășurate 15 acțiuni punctuale vizând societăți comerciale, precum marketuri și supermarketuri, stații de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, piețele și târguri, dar și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și care asigură transportul angajaților. “În cadrul acțiunilor desfășurate, forțele implicate au verificat 16 de societăți comerciale și au controlat 92 de vehicule. Urmare a abaterilor constatate la nivel județean, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 11.000 de lei. Dintre acestea, 16 au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, valoarea amenzilor fiind de 7.000 de lei”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe raza întregului județ. Polițiștii recomandă tuturor cetățenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație!
La data de 20 aprilie, polițiștii brăileni au depistat pe raza municipiului Brăila o persoană care nu respecta măsura carantinării ce fusese dispusă anterior.
Aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă, în valoare totală de 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020.