Presa americană remarcă schimbarea uimitoare din tonul președintelui Donald Trump, care marți seara s-a adresat Congresului pentru prima oară de la preluarea mandatului la Casa Albă. Promisiunile exagerate din campanie au fost înlocuite de un discurs destul de moderat, în care a proclamat ceea ce el a numit „un nou capitol al măreției americane” în privința puterii militare și revigorării economice, scrie „The Washington Post”.
Încercând să-și stabilizeze președinția după ce primele 40 de zile au fost destul de zbuciumate, Trump și-a luat un aer de seriozitate și a arătat înțelegere, subliniind că are o agendă revoluționară care își propune să reconstruiască o țară devastată, spune președintele, de criminalitate și droguri, cu o infrastructură deteriorată și cu un sistem administrativ greoi.
În discursul de 60 de minute, Trump a încercat să îndulcească tonul și să unească o Americă profund divizată căreia i-a cerut să-i dea o șansă și să își dea seama ce poate fi realizat în timpul președinției sale. „Suntem un singur popor, cu un singur destin”, a rostit Trump, pe un ton coborât, spre sfârșitul discursului. „S-a sfârșit vremea pentru gândirea meschină. Vremea luptelor mărunte o lăsăm în spate. Ne trebuie doar curaj pentru a împărtăși visurile pe care le purtăm în inimi”, a declarat Donald Trump.
Președintele republican le-a oferit ramura de măslin și adeversarilor politici. A cerut Congresului să adopte o lege care acordă unele facilități familiilor – mult timp o prioritate pentru Partidul Democrat – ceea ce i-a făcut pe congresmenii liberali să se ridice în picioare și să aplaude. A pledat, totodată, pentru colaborarea cu aliații musulmani, pentru a-i distruge pe teroriștii Statului Islamic, și a recunoscut că în Orientul Mijlociu terorismul îi vizează deopotrivă pe creștini și pe musulmani.
La rândul său, The New York Times scrie că Donald Trump i-a surprins până și pe cei din echipa lui. Discursul era scris, strategia era făcută. Președintele a început să vorbească și dintr-o dată planul s-a dus pe apa Sâmbetei. Asta dacă nu cumva chiar acesta era planul de la bun început.
Când Donald Trump a avut o discuție informală la Casa Albă, marți, cu principalii reprezentanți ai televiziunilor americane, așteptările erau să dea câteva indicii despre ce va spune în primul discurs adresat Congresului. În schimb, el a adus vorba despre o lege referitoare la imigrație care ar putea permite a milioane de imigranți fără acte să rămână în țară legal. O asemenea propunere de lege din partea „președintelui zidului” ar bulversa politica din capitală, iar Donald Trump le-a spus ziariștilor că în speech-ul pe care urma să-l rostească în Congres nu e prevăzut nimic de genul acesta. S-a întors, atunci, către consilieri și a sugerat că poate ar trebui să includă ideea în speech.
Încă o dată, cel mai imprevizibil dintre președinți nu a respectat scriptul și și-a pus în dificultate tânăra administrație. Încă o dată, Washingtonul a fost lăsat să se întrebe care este strategia noului președinte. E un geniu, un lider imprevizibil sau pur și simplu e vorba de nebunie, de indisciplina politică a unui amator care nu poate rezista să spună oaspeților ceea ce vor ei să audă, fie și cu prețul erodării propriei baze politice? se întreabă The New York Times.
În cele din urmă, ideea pe care le-a spus-o Trump ziariștilor la prânzul informal nu a fost inclusă în discurs. Și totuși, de când a venit la Casa Albă, marți seara Trump a dat cel mai bine impresia că a intrat în rolul de președinte. I-a invocat pe Abraham Lincoln și Dwight D. Eisenhower, a amintit de luna istoriei afro-americane, a condamnat vandalismul antisemit, i-a lăudat pe inovatori americani precum Alexander Graham Bell și Thomas Edison și a promis „renașterea spiritului american”. A urmărit textul de pe promptere mai mult decât în cazul oricărui discurs rostit de când e preeșdinte.
Și totuși, paradoxul rămâne, scrie The New York Times. A chemat la reconciliere între partide, la câteva ore după ce spusese că liderul democraților din Camera Reprezentanților, Nancy Pelosi, e „incompetentă”. A spus că e timpul să se renunțe la lupte mărunte la câteva săptămâni după ce tot el a polemizat pe Twitter cu Arnold Schwarzenegger pe tema audiențelor pe care le face emisiunea „Ucenicul”.
După care a urmat balonul de încercare cu imigrația. Dacă nu e vorba de altceva, Donald Trump – showman-ul – a îndreptat atenția exact unde dorea: chiar asupra sa. Chiar înainte de a rosti discursul, crease suficient suspans despre ceea ce va spune și ce reacții va stârni, vorbind jurnaliștilor despre reformarea sistemului de imigrație și admiterea străinilor pe criterii de merit. Încă nu se știe dacă s-a vrut a fi o distragere intenționată a atenției, scrie The New York Times. Ar putea fi „o pistă falsă” - președintele să dea impresia că se mișcă într-o direcție și în realitate să acționeze în direcția opusă. E tehnica distragerii atenției de la o controversă prin generarea altei controverse, punctează The New York Times.
Toate acestea îi fac atât pe aliații, cât și pe adversarii lui Trump să-și stoarcă mintea ca să își dea seama ce crede cu adevărat președintele, notează publicația americană.
Astfel, consilierii, activiștii, lobby-iștii și congresmenii caută modalitatățile de a influența un președinte maleabil, care uneori intră în jocul echipei sale, acela de a semăna confuzie și de a distrage atenția, dar alteori e gata să emită idei care știe că i-ar face audiența să crească.
Niciun președinte din timpurile moderne nu a venit să se adreseze Congresului pentru prima oară cu o cotă de popularitate așa de mică – 42 la sută, potrivit ultimului sondaj Gallup. Primele sale 40 de zile au creat criză după criză, unele generate chiar de președinte, ceea ce i-a făcut nu numai pe democrați sau independenți, ci și pe mulți republicani să se îndoiească de capacitățile sale de lider. Provocarea era, acum, ca prin acest discurs să facă uitate aceste momente și să se impună ca președinte, explică The New York Times. Imigrația, în mod evident, a fost unul dintre domeniile în care a încercat o recalibrare.
The New York Times a făcut și o verificare a afirmațiilor pe care le-a formulat președintele în discursul său rostit în Congres. Din 15 formulări, doar câteva au fost false, altele parțial adevărate, iar altele aveau nevoie de un context.
