* evenimentul organizat de CSM Brăila, prim-vicepreședintele FRM Nicu Niță și Asociația Susținerea Dirt Track-ului Brăilean va avea loc pe 24 și 25 iulie
Clubul Sportiv Municipal Brăila organizează Zilele Porților Deschise, la secția dirt-track (speedway), eveniment sportiv care va avea loc pe 24 și 25 iulie, care are un caracter de selecție. Cu acest prilej sunt așteptați la Stadionul Municipal tineri cu vârsta până în 17 ani care doresc să se inițieze în tainele acestei discipline sportive cu mare tradiție în Brăila. Coordonator al acestor selecții este multiplul campion național, Alexandru Toma, cel care are în palmares și două titluri MACEC.
“În cadrul evenimentului vor fi prezentate motocicletele, costumele de protecție ale piloților, o parte dintre trofeele câștigate de-a lungul timpului în competițiile interne și internaționale. Vor avea loc demonstrații pe pistă, iar copiii care doresc vor face plimbări cu aceste motociclete speciale sub supravegherea piloților, precum și ședinte foto. Vă așteptăm în numar cât mai mare pe pista Stadionului Municipal Brăila. Având în vedere situația impusă de pandemia de coronavirus vă rugăm să respectați măsurile de protecție impuse de autorități”, se specifică în comunicatul emis de CSM Brăila.
La acest eveniment Alexandru Toma va fi ajutat de Florin Barabașu și juniorul legitimat la CSM Brăila, Marius Crăciun.
“Prin acest eveniment încercăm să revigorăm această disciplină sportivă. Tinerii se vor putea plimba pe pistă alături de sportivii noștri, vor putea afla multe dintre secretele dirt track-ului și sperăm ca numărul celor interesați de dirt track să fie cât mai mare. Evenimentul se desfășoară pe parcursul a două zile, pe 24 iulie de la ora 16.00 la 19.00, iar pe 25 iulie de la 11.00 la 13.00”, ne-a declarat Anamaria Necoară, directorul interimar al CSM Brăila.