* autoritățile brăilene au publicat, recent, programul final al Zilelor Municipiului Brăila, ce vor fi sărbătorite în perioada 10 – 15 august * la fel ca în anii trecuți, programul pregătit se adresează atât celor mici, tinerilor, precum și celor mai în vârstă * pe lângă spectacole de teatru, parade ale mașinilor de epocă, tradiționalele jocuri marinărești, brăilenii vor avea parte și de o serie de concerte în mai multe locații de la nivelul orașului, precum și de show-uri cu lasere și artificii pe Faleza Dunării * în zilele de 14 și 15 august vor urca pe scenă House Killerz, Spike, DJ Sasha Lopez, DJ Andre Rizo, trupa Liberi Sâmbătă, Emaa * cap de afiș va fi trupa Carla’s Dreams
Șase zile de distracție și voie bună la Brăila cu târguri, spectacole de teatru, concerte pentru public de toate vârstele, parade, show-uri de lasere, jocuri marinărești și multe altele. Asta au pregătit Primăria și Consiliul Județean Brăila în perioada 10 – 15 august, pentru a sărbători Zilele Municipiului așa cum se întâmpla înainte de pandemie. Autoritățile au prezentat, recent, programul complet, pentru fiecare zi în care vor avea loc festivități. De reținut că în toată această perioadă, începând de miercuri până lunea viitoare, în intervalul 10:00 – 22:00, pe Strada Mihai Eminescu va avea loc Târgul Național al Anticarilor și Buchiniștilor, în timp ce pe Faleza Dunării – Târgul Meșterilor Populari.
Acestea fiind zise, iată cum arată programul complet, pregătit de autorități pentru Zilele Municipiului Brăila în acest an:
Miercuri, 10 august, o zi dedicată spectacolelor de teatru pentru cei mici
Mai precis, în Parcul Monument, de la ora 18:30, se va juca piesa „Soacra cu trei nurori”, un spectacol pus în scenă de Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”, Botoșani. La aceeași oră, în Grădina Publică, Teatrul de Păpuși Brăila va pune în scenă „Peripețiile... Domnului Goe”. Miercuri, programul este puțin mai scurt față de restul zilelor de sărbătoare.
Joi, 11 august, prima zi a Festivalului de folclor «Lină Chiralină»
În această zi, evenimentele vor începe mult mai devreme. Mai exact, la 11:30, în Parcul Monument, Teatrul de Păpuși Brăila va juca piesa „Ursul păcălit de vulpe”. La ora 17:00 tot Teatrul de Păpuși va avea un moment de Improvizație și mișcare pe ritmuri muzicale. La 18:30 Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești va pune în scenă „Isprăvile lui Păcală”.
Tot la 11:30, de această dată în Grădina Publică, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani va juca piesa „Soacra cu trei nurori”. Iar la ora 17:00 va avea loc Atelierul Teatrului de Păpuși Brăila „Învățăm să mânuim păpuși”. La ora 18:30 se va juca „Elefănțelul curios”, piesă pusă în scenă de Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. La ora 19:30 va avea loc un moment pregătit de Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu”. La 20:15, un altul pregătit de Trupa 60^, Asociația BrăilART. La 20:30 - Liceul de Arte „Hariclea Darclee”.
De la ora 19:00, pe Faleza Dunării se va desfășura Festivalul Internațional de Folclor ”Lină Chiralină”, cu ansambluri din România, Bulgaria, Macedonia, Nepal, Serbia, Turcia, Ucraina. De asemenea, de acest festival se vor putea bucura, începând cu 19:30 și cei prezenți în Parcul Monument, dar și în Parcul Calea Galați.
Vineri, 12 august, ziua dedicată spectacolelor de jazz și blues
Trebuie subliniat că această zi aduce în primul rând, începând cu ora 18:30, Parada Portului Popular. Aceasta se va derula din Bariera Călărașilor - Calea Călărașilor până pe Faleza Dunării. În aceeași zi, la ora 11:30, în Parcul Monument se va juca piesa „Elefănțelul curios” de către Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea. La ora 17:00 va avea loc atelierul „Învățăm să mânuim păpuși”, al Teatrului de Păpuși Brăila. La ora 18:30 se va pune în scenă piesa „Parte Dreaptă” - Teatrul Municipal de Păpuși Guguță, Chișinău. De asemenea, la ora 20:30 va avea loc Caravana Filmului Românesc, cu pelicula ”Veronica se întoarce”.
În Parcul Caporal Mușat de la 18:00 va avea loc Festivalul Internațional de Folclor „Lină Chiralină”.
În Grădina Publică, de la 11:30 va fi pusă în scenă piesa „Isprăvile lui Păcală”, de către Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești. La 17:00 va avea loc „Ne jucăm și colorăm”, un alt atelier al Teatrului de Păpuși Brăila. La ora 18:00, brăilenii se vor putea bucura de un Concert Cameral al Cvintetului Filarmonicii „Lyra - George Cavadia” Brăila. De asemenea, la ora 20:00 va avea loc Jazz in the Garden cu artiștii: Stones Free (Blues), Elena Gatcin Trio (Jazz).
În Parcul Calea Galați, de la 18:30 se va juca piesa „Ridichea uriașă” de către Teatrul de Păpuși Brăila.
Totodată, la Brăila Mall, de la ora 18:00, Teatrul „Piciul Julien” din Chișinău va pune în scenă piesa „Doi Vecini”.
Pe Faleza Dunării, de la ora 19:15 va continua Festivalul Internațional de Folclor „Lină Chiralină”.
Sâmbătă, 13 august, ziua paradei mașinilor de epocă
În această zi, începând cu ora 19:00 va avea loc parada mașinilor de epocă. Traseul acesteia va fi următorul: de la Brăila Mall – Șoseaua Viziru - Bariera Călărașilor - Calea Călărașilor - Piața Traian - Calea Galați - Bulevardul Al. I. Cuza - General Eremia Grigorescu - Bulevardul Dorobanților - Bariera Călărașilor - Calea Călărașilor - până la Parcarea Primăriei.
La ora 18:00, la Brăila Mall, cei prezenți vor putea vedea spectacole în cadrul Festivalul Internațional de Folclor „Lină Chiralină”.
În Parcul Monument, de la ora 11:30 se va juca piesa „Doi vecini” - Teatrul „Piciul Julien”, Chișinău. La ora 16:00 va avea loc Concursul Național de Karting „Cupa Brăilei”. La ora 17:00 un atelier improvizație și mișcare pe ritmuri muzicale al Teatrului de Păpuși. La 18:30 se va juca piesa „Arvinte și Pepelea” de către Teatrul de Păpuși „Gulliver”, Galați. La ora 20:30 va rula filmul ”Amintiri din copilărie” în cadrul Caravanei Filmului Românesc.
Și în Parcul Caporal Mușat, începând cu ora 18:30, brăilenii doritori se vor putea delecta cu sepctacole în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Lină Chiralină”.
În Grădina Publică, de la ora 11:30, Teatrul Municipal de Păpuși „Guguță” din Chișinău va pune în scenă piesa „Parte dreaptă”. La ora 17:00 va avea loc atelierul „Ne jucăm și colorăm” al Teatrul de Păpuși Brăila. La ora 18:30 va fi pusă în scenă piesa „Cei trei purceluși” de Teatrul de Păpuși Brăila. La 19:45 va avea loc Parada modei cu Livia Bălan. De asemenea, spectacole cu: Magdalena Duțu și Maria Ciocan.
În Parcul Calea Galați, de la 11:00 se va desfășura atelierul teatrului de păpuși, „Învățăm să mânuim păpuși”. La 18:30 - Festivalul Internațional de Folclor „Lină Chiralină”.
Totodată, pe Faleza Dunării, la ora 09:00, cei interesați vor putea participa la Ziua Porților Deschise, unde va avea loc prezentarea navelor, armamentului și tehnicii din dotare a Flotilei Fluviale. Mai mult, se vor putea vizita navele militare și vor avea loc jocuri marinărești.
La ora 19:00, va avea loc Festivitatea de Premiere - Gala Laureaților Festivalului Internațional de Folclor „Lină Chiralină”.
Duminică, 14 august, ziua DJ-ilor
Începând cu ora 10:00 în fața Primăriei Brăila, va avea loc expoziția mașinilor de epocă. La Brăila Mall, la ora 18:30 vor fi spectacole în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Lină Chiralină” (Bulgaria, Macedonia, Nepal).
În Parcul Monument, la ora 10:00 va avea loc Premierea în cadrul Concursului Național de Karting „Cupa Brăilei”. De asemenea, la ora 18:30 Teatrul Republican Muzical Dramatic „B. P. Hașdeu” din Cahul va pune în scenă „Peripețiile lui Păcală și Tândală”. La ora 19:15 - Festivalul Internațional de Folclor „Lină Chiralină” (Serbia, Turcia, Ucraina). La ora 20:00 - Loriana Iorga, la 20:10 - Antonia Anton. Începând cu 20:20 se va desfășura Școala de Dans a D-strict Dance Studio. La 20:30 - Asociația „Down Brăila și prietenii”. La ora 20:35 - Valentina Grigore, la 20:55 - Ansamblul „Parnassos” al Uniunii Elene din România, Filiala Brăila, la 21:20 - Valentina Enea. Urmată, la 21:30, de Ansamblul „Pandora” al Asociației Filo-Elene „Eleftheria”.
În Grădina Publică, la ora 18:30, va fi pusă în scenă „Cenușăreasa” - Ateneul Național din Iași. La 19:45 va avea loc concertul trupei Antic, iar la 20:30 va urca pe scenă artistul Nicu Alifantis.
În Parcul Calea Galați, la 10:30, vor continua spectacole ale Festivalului Internațional de Folclor „Lină Chiralină” (Bulgaria).
De asemenea, pe Faleza Dunării, de la ora 19:30, se va da startul seriei de concerte principale ale festivității. Primii artiști care vor performa sunt House Killerz (K-Milla & Skary). La ora 20:30 va concerta Spike, la 21:15 va urca pe scenă DJ Sasha Lopez, iar la 22:45 DJ Andre Rizo. Concertele vor fi urmate de un show cu lasere.
Luni, 15 august, concert Carla’s Dreams, artificii și lasere
În ultima zi a festivităților dedicate Zilelor Municipiului Brăila, atenția se va îndrepta spre mai puține evenimente, însă ceva mai importante. Astfel, de la ora 09:55, pe Faleza Dunării, se va sărbători Ziua Marinei Române. Brăilenii se vor putea bucura de o paradă a navelor militare și civile, de sosirea zeului Neptun, precum și de tradiționalele jocuri marinărești.
Ceva mai pe seară, de la ora 20:15, vor urma concertele celor de la Liberi Sâmbătă, show-ul Emaa (de la 21:15), precum și mult așteptatul moment al trupei Carla’s Dreams (de la 22:00). În încheiere, de la ora 22:45, autoritățile au pregătit un spectacol pe cinste cu artificii și lasere.