Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Brăila, organizează astăzi, 21 septembrie 2016, ora 14.00, vernisajul expoziţiei de carte veche „Rolul comunităţilor locale în activitatea de definire şi protejare a patrimoniului cultural”.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.
Tema generală europeană sub care se desfăşoară manifestările anului 2016 este ,,Patrimoniul şi comunităţile”, prilej cu care sunt abordate discuţii variate şi de actualitate cu privire la cunoaşterea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural.