Zero cazuri la ATI Covid Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zero cazuri la ATI Covid Brăila

* pentru prima dată în acest an, la Spitalul Județean de Urgență Brăila nu mai există niciun pacient Covid la Terapie Intensivă

 

 

 

Contrar evoluției de la nivel național, situația Covid la Brăila arată tot mai bine, pe zi ce trece! Cel puțin, cam așa se traduc, deocamdată, cifrele statistice puse la dispoziție de către conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila, Gabriel Ciochină.

Potrivit DSP Brăila, joi, 19 mai a.c., în județul nostru, au fost înregistrate doar două cazuri de Covid-19 și niciun deces din cauze asociate acestui virus. De altfel, nici în spitale nu mai sunt ocupate prea multe paturi din cauza Covid, singurii pacienți internați fiind în număr de cinci, dar niciunul la ATI COVID.

Tot joi, conform bilanțului prezentat de Ministerul Sănătății, au fost raportate, la nivel național, peste 460 de cazuri noi de coronavirus, dar și patru decese din cauza bolii. De asemenea, în același bilanț se mai arăta că, la nivel național, la ATI crescuse numărul internărilor față de ziua anterioară, cu 8 cazuri, fiind înregistrați, în total, 125 de pacienți, dintre care 113 nevaccinați.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro