ZERO cazuri de Covid -19, în ultimele 3 zile! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ZERO cazuri de Covid -19, în ultimele 3 zile!

* în ultimele 3 zile, la Brăila, nu a mai fost confirmat niciun caz de Covid-19 şi niciun deces din cauze asociate acestui virus * în acest moment, mai sunt internaţi în spitale doar 7 pacienţi cu Covid * din păcate însă a scăzut, foarte mult, şi numărul vaccinărilor

 

 

 

 

Veşti tot mai bune din spitale! În ultimele 3 zile, la Brăila, nu a mai fost confirmat niciun caz de Covid-19, dintr-un total de 214 de teste efectuate. De asemenea, în acelaşi interval, nu a mai fost înregistrat niciun deces din cauze asociate acestui virus, iar numărul pacienţilor a scăzut la 7.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, de la începutul pandemiei, în judeţul nostru au fost confirmate aproape 13.000 de persoane, peste 300 dintre acestea având domiciliul în alte judeţe. Totodată, aproximativ 3.000 de pacienţi au fost vindecaţi în spitale, iar alte 700 au pierdut lupta cu virusul. Conform aceleiaşi surse, în acest moment, la Brăila mai sunt în carantină, la domiciliu, 155 de persoane şi 8 în izolare.

Concomitent, la Brăila a scăzut şi numărul ratei zilnice de vaccinare, ajungând joi, 24 iunie, la 274 de persoane inoculate în total, într-o zi, la toate centrele amenajate în Brăila. Este foarte puţin, dacă ne uităm la cifrele de la începutul campaniei de vaccinare, când erau, în medie, câte 600-700 de vaccinări pe zi. De exemplu, în zilele de duminică, luni şi marţi, la Brăila, s-au imunizat, în total, 860 de persoane, mai puţin chiar şi faţă de o singură zi a lunii mai, când s-au vaccinat 973 de persoane, mai exact pe 13 mai.

Aşa se face că, de la începutul campaniei de imunizare, în judeţul Brăila au fost inoculate, peste 87.145 de persoane, din care 42.914 şi cu doza a doua. Serurile puse la dispoziţie, în Brăila, sunt cele de la Pfizer, Astra Zeneca şi Johnson & Johnson.

Reamintim că în toate centrele de vaccinare, se asigură şi imunizarea copiilor de 12 ani şi peste, serul disponibil în cazul lor fiind cel de la Pfizer.

 

 

 


 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro