Zeci de persoane au fost rănite în accidente rutiere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de persoane au fost rănite în accidente rutiere

* în acest context, săptămâna viitoare poliţiştii vor desfăşura mai multe acţiuni preventive pe arterele din municipiu şi judeţ

Zeci de persoane au ajuns la spital în primul semestru al anului, în urma accidentelor înregistrate de poliţiştii Serviciului Rutier. În cele 55 de evenimente consumate în această perioadă, cu 24 mai puţine comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, 52 de persoane au fost rănite şi 16 şi-au pierdut viaţa. Cele mai multe accidente, 34, au avut loc în judeţ.
Cauzele frecvente care au dus la producerea evenimentelor rutiere au fost viteza neadaptată la diferite condiţii, în acest mod fiind produse 10 accidente grave, conducerea imprudentă, precum şi neacordarea priorităţii vehiculelor. Şoferii care au provocat aceste evenimente sunt, majoritatea, amatori (33), 9 profesionişti, 5 mopedişti, 4 biciclişti, 3 persoane fără permis de conducere şi un căruţaş. Dintre aceştia, 40 sunt brăileni şi 15 se aflau în tranzit. Cele mai multe accidente s-au produs în zilele de marţi, când s-au înregistrat 15 accidente cu 3 morţi şi 15 răniţi, dar şi vineri şi sâmbătă. Cu preponderenţă, accidentele au fost înregistrate în intervalul orar 12.00 - 18.00, când au avut loc 20 de accidente soldate cu 3 morţi şi 19 răniţi. "În perioada de referinţă, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat zilnic pe linia disciplinarizării pietonilor, a conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză şi care nu poartă centură de siguranţă, precum şi a conducătorilor de motociclete sau mopede, care nu poarta cască de protecţie. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare (4.929)", a precizat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Poliţiei brăilene.
În acest context, pentru asigurarea unui climat corespunzător în trafic şi prevenirea producerii accidentelor rutiere, politişti din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu lucrători de la Poliţia Municipiului, vor acţiona, luni, pe raza municipiului, având ca obiectiv prioritar prevenirea indisciplinei şoferilor care încalcă prevederile legale referitoare la acordarea priorităţii de trecere a pietonilor angajaţi în traversare prin locuri marcate şi semnalizate corespunzător, aceasta fiind principala cauză generatoare de accidente rutiere în municipiul nostru. Marţi, poliţiştii vor acţiona împreună cu lucrători de la poliţiile orăşeneşti şi de la posturile comunale, pe drumurile din judeţ, unde majoritatea accidentelor s-au produs din cauza nerespectării regimului legal de viteză. Rutieriştii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, să păstreze distanţe suficiente faţă de celelalte autovehicule din trafic, să sporească atenţia în apropiere de trecerile pentru pietoni, să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, să folosească centura de siguranţă şi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice. Oamenii legii explică faptul că viteza determină atât creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă, cât şi agravarea consecinţelor accidentelor rutiere, indiferent de cauză.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro