Printre persoanele retinute s-a aflat si politicianul liberal Borid Nemtov, candidat la prezidentialele din martie 2008, care a declarat ca a fost eliberat dupa circa doua ore petrecute la comisariatul de politie.
Nikita Belih, liderul SPS (Uniunea fortelor de dreapta), si el inscris in cursa pentru alegerile legislative de la 2 decembrie, a fost la rindul sau retinut, fiind "apucat de brate si de picioare si aruncat intr-o furgoneta", dupa cum a declarat el pentru agentia Interfax.
Retinerea a circa 200 de opozanti la Sankt-Petersburg a avut loc la o zi dupa o manifestatie similara la Moscova, soldata cu arestarea fostului campion mondial de sah Garry Kasparov, candidat la prezidentiale, care a fost condamnat la cinci zile de inchisoare.
Cel putin 44 de persoane au fost retinute simbata, la Moscova, potrivit coalitiei de opozitie Celalta Rusie, condusa de Kasparov.
Aceste incidente au avut loc cu o zi inaintea unei vizite a lui Vladimir Putin la Sankt-Petersburg, orasul sau natal.
Inaintea manifestatiei, trupele antirevolta au lovit cu bastoanele un mic grup de militanti de extrema-stinga, national-bolsevici din miscarea scriitorului Eduard Limonov, pe care i-au urcat apoi intr-o furgoneta.
Acest incident a determinat retinerea a circa 50 de manifestanti in total, printre care si directorul biroului local al partidului de opozitie Iabloko, Maxim Reznick, a liderului SPS Leonid Gozman si a unui oficial al Frontului cetatenesc unit, al lui Kasparov, Olga Kurnosova.
Alte o suta de persoane, printre care si Nemtov, au fost retinute in apropierea Pietei Palatului, loc traditional de demonstratie si un simbol al revolutiei bolsevice. Citeva zeci de persoane au fost "invitate sa urce in autobuzele politiei" in apropierea palatului Oktiabrski, unde manifestatia fusese, totusi, autorizata.
Un oficial al politiei din Sankt-Petersburg, citat de agentia Itar-Tass, a confirmat "citeva zeci de retineri de persoane", adaugind ca tribunalele vor decide sanctiunile impotriva acestora, care vor consta fie in "amende, (fie in) mandate de arestare".
Orasul Sankt-Petersburg a fost practic blocat de politie inca de duminica dimineata. Politistii puteau fi vazuti din cinci in cinci metri, pe bulevardul Nevski, alaturi de camioane cu trupe antirevolta.
Nici un post national de televiziune nu a mentionat in emisiunile informative incidentele petrecute la Sankt-Petersburg.