Zeci de elevi din toată ţara la Concursul de teatru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de elevi din toată ţara la Concursul de teatru

Cea de-a III-a ediţie a Concursului naţional de teatru pentru elevi "Ştefan Mihăilescu-Brăila" a debutat joi seara cu redarea în format video a unei scenete din 1971, interpretată magistral de actorii Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Marius Pepino, "La masă cu şeful", o adaptare după schiţa lui Arkadie Avercenco, regizată de Dan Necşulea. Profesoara Lety Brânzia a prezentat apoi staff-ul concursului, iar directorul Liceului de Artă, prof. Neculai Enea, a oferit elevilor un scurt istoric al concursului realizat din iniţiativa profesorilor Lety Brânzia şi Jarcu Zane. Inspectorul şcolar pentru arte, prof. Dorin Şipoş, a atras atenţia elevilor asupra oportunităţilor pe care le au datorită acestor competiţii, iar directorul Teatrului "Maria Filotti", actorul Mircea Bodolan, a lăudat colaborarea pe care o are cu Liceul de Artă, fapt pe care-l consideră excelent pentru instituţia sa. Inspectorul de limba română, prof. Adrian Simion, fost director al Liceului de Artă, a atras atenţia că teatrul are nevoie de tineri talentaţi şi că acest eveniment face istorie în oraş, iar inspectorul general pentru arte din Ministerul Educaţiei, Adrian Brăescu, a spus că această continuitate a concursului îi dă speranţa că vom avea teatru şi în viitor. Şi în acest an a fost prezent fiul maestrului sărbătorit, Florin Mihăilescu Brăila, care a spus copiilor că se angajează pe un drum greu, care cere mult consum nervos şi condiţie fizică, dar pe care dacă-l parcurgi cu plăcere este superb. La final, actorul Eusebiu Ştefănescu a dat un recital în faţa elevilor, pentru ca aceştia să aibă o idee măcar unde ar trebui ei să ajungă. A recitat, "în oglindă" versuri ale poeţilor Eminescu şi Nichita Stănescu, demonstrând cât de asemănătoare sunt operele celor doi poeţi din punct de vedere al viziunilor lor asupra temelor majore.
Din juriul concursului fac parte: prof. univ. dr. Bogdan Ulmu de la Facultatea de Arte din Iaşi, conf. univ. dr. Miclos Bacs de la Universitatea din Cluj şi prof. univ. dr. Eusebiu Ştefănescu, decanul Facultăţii de Arte de la Universitatea "Hyperion" din Bucureşti. Concursul se desfăşoară vineri şi sâmbătă, iar duminică, de la ora 11.00, are loc festivitatea de premiere.
Manifestarea este organizată de Liceul de Artă, Inspectoratul Şcolar, Ministerul Educaţiei, cu sprijinul financiar consistent al Primăriei Brăila şi cu colaborarea Teatrului "Maria Filotti".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro