Locuiesc într-o poziţie relativ centală a municipiului, plătesc impozite aferente zonelor de categoria I şi II, dar au condiţii mai rele decât la periferie. Aceasta este situaţia cu care se confruntă locatarii străzii Carantinei, care se plâng că o să le cadă casele din cauza camioanelor de mare tonaj ce circulă cu viteză excesivă pe carosabilul pavat cu piatră cubică. "Avem poluare sonoră, poluare a mediului şi trepidaţii permanente. Casele noastre nu sunt în siguranţă. Nici nu mai ştim dacă este cutremur sau doar trec tirurile pe stradă", se arată într-o petiţie semnată de 30 de locatari ai străzii Carantinei. Documentul a fost trimis pe adresa Primăriei în luna ianuarie, iar autorităţile au formulat un răspuns la jumătatea lui februarie.
Din păcate, deşi prin actuala petiţie, dar şi prin numeroase alte hârtii trimise pe adresa Primăriei în ultimii 4 ani, reclamanţii au solicitat adoptarea unor măsuri concrete pentru rezolvarea situaţiei, răspunsul dat de autorităţi este evaziv şi nu pare să aibă alt scop decât amânarea la infinit a unor măsuri efective. "Vă comunicăm că aspectele sesizate de dvs. vor fi analizate, iar funcţie de soluţiile adoptate se va propune cuprinderea pe lista de investiţii", se arată în adresa semnată de primarul Aurel Simionescu, alături de Marinela Dafina, directorul Direcţiei Tehnice a Primăriei şi şeful de serviciu Marius Termegan.
În sesizarea lor, cei 30 de semnatari de pe Str. Carantinei solicitaseră să se ia măsuri pentru asfaltarea străzii - care în prezent, pe lângă faptul că e acoperită de piatră cubică, mai este şi plină de gropi - şi pentru devierea traficului greu pe altă variantă, prin realizarea unei rute ocolitoare pe la marginea municipiului. "Suntem conştienţi că astfel de măsuri nu se pot lua de azi pe mâine, însă trebuie ţinut cont de faptul că noi trimitem astfel de sesizări de vreo patru ani, adică de când s-a deviat traficul greu pe strada noastră. După patru ani încă mai suntem în stadiul în care ni se spune că problema noastră va fi analizată şi se vor căuta soluţii... Nici măcar indicatoare rutiere pentru limitarea vitezei nu s-au montat. Şoferii de tir circulă, în special noaptea, cu viteză excesivă, fără să ţină cont de starea străzii şi de faptul că ne sunt afectate casele. Poliţia spune că s-a monitorizat situaţia şi că nu s-au constatat nereguli, ceea ce este complet neadevărat", ne-a declarat Daniel Popescu, unul dintre cei 30 de semnatari ai sesizării.
Autorităţile nu iau în calcul scoaterea străzii Carantinei de pe ruta camioanelor cu marfă
Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, Bogdan Zotoi, ne-a declarat că includerea străzii Carantinei pe traseul camioanelor cu marfă a fost o necesitate, iar decizia s-a luat în urmă cu mai mulţi ani. Pe strada respectivă, utilajele grele pot ajunge în zona Portului. În ciuda plângerilor formulate în mod repetat de locatari, Zotoi afirmă că pe această stradă nu se poate merge cu o viteză prea mare, deoarece nu este asfaltată ci acoperită cu piatră cubică. Înainte de a ajunge pe Str. Carantina, tir-urile intră în oraş pe Şoseaua Râmnicu Sărat, apoi circulă pe strada Griviţa, aceste două rute fiind de asemenea deschise traficului greu.
Primarul Aurel Simionescu vede două rezolvări ale problemei semnalate de localnici. Pe termen scurt, acesta promite că vor fi montate indicatoare rutiere de limitare a vitezei şi că vor fi făcute mai des acţiuni de sancţionare a şoferilor de camion care apasă prea tare pedala de acceleraţie. "Aceste lucruri se pot face în plan imediat, o săptămână - două. Pe termen ceva mai lung, avem în vedere asfaltarea străzii şi lărgirea părţii carosabile cu jumătate de metru - un metru, de o parte şi de alta. Pentru asta trebuie să accesăm un proiect cu finanţare europeană, deci nu se poate face peste noapte, ci va mai dura un an sau doi. În orice caz, strada Carantinei trebuie să rămână o arteră rutieră paralelă cu Calea Galaţi, pentru fluidizarea traficului", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu. Acesta spune că, cel puţin deocamdată, nu se pune problema realizării unei variante rutiere care să preia traficul greu, pe la marginea dinspre Dunăre a municipiului, aşa cum solicită locatarii străzii Carantinei.