Zeci de elevi şi preşcolari au fost internaţi în spital săptămâna trecută din cauza virozelor respiratorii şi a pneumoniilor, iar numărul brăilenilor diagnosticaţi cu afecţiuni de sezon a fost mai mare faţă de săptămâna anterioară. Îngrijorător este faptul că printre cei afectaţi de viroze şi pneumonii sunt chiar şi bebeluşii cu vârste sub un an. Astfel, aproape 600 de brăileni s-au prezentat la medic din cauza problemelor provocate de boli respiratorii, în săptămâna 27 ianuarie-2 februarie. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Brăila, s-au înregsitrat 448 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), dintre care nouă au avut nevoie de spitalizare şi 126 de pneumonii, dintre care 65 de internări. În ceea ce priveşte virozele, cele mai afectate grupe de vârstă au fost cele între 5 şi 14 ani, fiind 131 de copii bolnavi, dintre care doi au necesitat spitalizarea, precum şi micuţii între 2 şi 4 ani, fiind 89 cazuri de IACRS, dintre care trei mai grave au fost internate. Pneumonia a afectat de asemenea copii din grupa de vârstă 2-4 ani, întregistrându-se 29 de îmbolnăviri, cu 18 spitalizări, dar şi bebeluşii sub un an, unde au fost 29 de cazuri, dintre care 17 internate în spital.
După cum ne-a precizat dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al DSP Brăila, de la debutul sezonului rece nu s-a înregistrat niciun caz de gripă la nivelul judeţului. În ceea ce priveşte derularea campaniei de vaccinare antigripală, până la această dată au fost imunizate 15.104 persoane din grupele de risc, rămânând disponibile 2.896 de doze în stocurile medicilor de familie.