Zeci de copii din Ianca, pe urmele eroilor de la Mărășești | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Zeci de copii din Ianca, pe urmele eroilor de la Mărășești

• marți, 20 august, 43 de copii de la parohia „Sf. Ioan Botezătorul” - Ianca au vizitat Mausoleul de la Mărășești, Mănăstirea Brazi, Muzeul Satului Vrâncean și Focul Viu de la Andreiașu de Jos, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii

 

Amintiri frumoase, pline de semnificații, pentru copiii parohiei „Sf. Ioan Botezătorul” - Ianca, județul Brăila. Potrivit reprezentanților parohiei, în ziua de marți, 20 august, 43 de copii, participanți la proiectele educative „Micul românaș” și „Cetinița”, desfășurate de parohia brăileană, au avut oportunitatea de a merge într-o binemeritată excursie în județul Vrancea, în cadrul programului eparhial de vară „Vacanța din pridvorul bisericii”.

„Ziua a debutat cu rugăciunea din biserică, apoi, la ora 8.00, am plecat spre primul obiectiv - Mausoleul de la Mărășești. Aici, copiii au avut parte de o lecție impresionantă de istorie, unde au aflat de jertfa generalului Eremia Grigorescu și a ostașilor români care au luptat pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești în Primul Război Mondial. Următorul popas a fost făcut la Mănăstirea Brazi, unde copiii au avut bucuria de a se închina la moaștele Sf. Ierarh Teodosie”, precizează surse din cadrul parohiei.

După masa de prânz, cu forțe proaspete, copiii de la Ianca au purces la Muzeul Satului Vrâncean, situat în cadrul natural al Pădurii Petrești. Potrivit sursei citate, copiii au fost plăcut impresionați de modul în care trăiau strămoșii noștri - simplu, fără utilități, în case de lut și fără dotările cu care suntem astăzi obișnuiți.

„Ziua s-a încheiat cu o drumeție spre Focul Viu din localitatea Andreiașu de Jos, cei mici bucurându-se din plin de peisaj, aerul curat și chiar și de animalele pe care nu vor mai avea ocazia să le vadă în localitatea lor. Pe parcursul întregii zile, ne-am bucurat de prezența și sprijinul a două cadre didactice, d-na prof. înv. primar Alina Chiru și d-na prof. înv. preșcolar Rodica Pîrlog”, au mai precizat reprezentanții parohiei de la Ianca.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro