* campania derulată de Crucea Roșie - filiala Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Brăila a adunat în mai puțin de două săptămâni donații de sute de milioane lei vechi * zeci de școli s-au alăturat demersului și zeci de voluntari au venit să dea o mână de ajutor la centrul de colectare de la Liceul “Panait Istrati” * vorbim în principal de elevi de liceu, însă printre voluntari se numără și patru refugiați din Ucraina - două femei și doi copii, frați gemeni * o bună parte din produsele donate vor fi duse de Crucea Roșie, printr-un convoi umanitar, direct în Ucraina
“Umanitatea nu are granițe”. Acesta este titlul campaniei derulate de Crucea Roșie Brăila, la care s-a alăturat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila și toate unitățile de învățământ din municipiu și județ, în vederea ajutorării cetățenilor ucraineni care fug din calea războiului. Nu putem cuantifica generozitatea, însă într-adevăr profesorii, părinții și elevii brăileni au demonstrat cu vârf și îndesat că umanitatea nu are granițe dacă ne uităm pe cifre: zeci de școli care s-au alăturat până acum demersului, zeci de voluntari care au venit să ajute la împachetarea produselor, sute de milioane donate și 10 tone de alimente achiziționate. Iar asta în mai puțin de două săptămâni. Redactorii “Obiectiv” au vizitat centrul de colectare de la Liceul Tehnologic “Panait Istrati”, acolo unde fiecare școală trimite donațiile, și au vorbit cu organizatorii campaniei și voluntarii care au sărit imediat să ajute, printre care se numără și două refugiate din Ucraina și doi copii de 8 ani.
Imaginea generozității
Campania “Umanitatea nu are granițe” a debutat pe 8 martie, atunci când ISJ Brăila a mobilizat toate școlile din municipiu și județ să doneze bani pentru a cumpăra produse necesare cetățenilor din Ucraina care fug din calea războiului. Cu banii strânși, fiecare școală a mers la cumpărături pentru a achiziționa alimente neperisabile și produse de igienă, iar ulterior donațiile au fost aduse la Liceul Tehnologic “Panait Istrati”, sala de sport a unității de învățământ devenind centru de colectare și locul în care în ultimele două săptămâni zeci de voluntari de la Crucea Roșie și nu numai - elevi și adulți - au lucrat ore în șir la ambalarea cutiilor.
De la debutul campaniei s-au strâns 10 tone de alimente neperisabile (conserve, zahăr, ulei, făina, mălai, orez, paste), apă, produse de igienă, șervețele umede, pamperși, mâncare pentru bebeluși, lapte praf, scutece, hârtie igienică, dulciuri, paturi, perne, pilote și lenjerii. Cu fiecare bax care vine în centru de la o școală sau alta, sala de sport a liceului devine tot mai plină, iar în ritmul acesta cutiile vor ajunge până în tavan. Deja o parte din produse au fost distribuite către refugiații din Brăila, iar alte cutii sunt pregătite să plece în județ, către zonele în care sunt cazați cetățeni ucraineni. O altă parte consistentă din donații vor fi trimise de Crucea Roșie direct în Ucraina.
“Prioritatea noastră este să ajutăm populația care tranzitează și care alege să rămână o perioadă în județul Brăila. Restul de produse vor fi transportate printr-un convoi umanitar de către Societatea Națională de Cruce Roșie din România în Ucraina, pentru populația rămasă acolo și care are nevoie de sprijin”, ne-a declarat Florica Focșa, directorul filialei Crucea Roșie Brăila.
Elevi, profesori, voluntari
Încă de la demararea campaniei în școli de către ISJ Brăila, cei de la Liceul Tehnologic “Panait Istrati” au pus la dispoziție sala de sport pentru centralizarea donațiilor. “De la izbucnirea războiului mă sufoca ideea că nu puteam face nimic așa că imediat ne-am oferit să ajutăm”, ne-a spus prof. Gabriela Panait, directoarea liceului. La fel ca alte școli, întregul colectiv al unității de învățământ s-a implicat activ în campanie, de la elevi și profesori, la muncitori, îngrijitori și personalul auxiliar. Și nu vorbim doar de simplul gest de a dona, ci voluntarii au pus umărul la încărcarea, descărcarea, ambalarea și etichetarea cutiilor cu produse. Titlul de cel mai harnic voluntar al liceului îi revine administratorului școlii, “domnișoara Roxana”, care a stat multe ore după program sau în weekend, când a fost cazul, pentru ca totul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
La fel de implicați au fost și cei 50 de voluntari Crucea Roșie Brăila care au venit de la începutul campaniei să ajute la gestionarea donațiilor, cei mai mulți fiind elevi de liceu. Ieri, când redactorii “Obiectiv” au vizitat centrul, 10 elevi ambalau de zor cutii cu produse alimentare, printre aceștia numărându-se Cristian Marius Done - elev în clasa a X-a la Colegiul “Murgoci”, Elena Ivan - elevă în clasa a X-a la Liceul “Panait Cerna” și Larisa Adriana Rahel - elevă în clasa a X-a la Colegiul “Bălcescu”. Cristian este unul dintre elevii de 10 ai Brăilei, el promovând în clasa a VIII-a examenul de Evaluare Națională cu media maximă, și ne-a spus că imediat ce a auzit de această campanie și-a dorit să ajute: “Sunt destui care sunt indiferenți dar eu am decis că dacă pot să ajut cumva de aici, din Brăila, de ce să n-o fac?”.
Printre voluntarii Crucea Roșie Brăila care ajută la ambalarea donațiilor se numără și Daniela Frigioiu, de profesie infirmieră. Aceasta ne-a povestit că a găzduit timp de 3 nopți cinci refugiați din Odesa, dintre care doi erau copii, și a rămas impresionată de bunul-simț de care au dat dovadă. Concret, într-una din zile, când se aflau cu toții la cumpărături, una dintre femeile din Ucraina s-a oferit să plătească, însă Daniela a refuzat. Apoi, aceasta s-a oferit să îi facă cadou o decorațiune pe care o văzuse în supermarket, în semn de mulțumire pentru găzduire. Daniela a refuzat din nou, spunându-i că după ce se va termina această nenorocire și se vor întoarce acasă, în siguranță, îi vor putea trimite un cadou.
Patru refugiați din Ucraina, două femei și doi copii, voluntari de nădejde
Printre cei mai activi voluntari ai campaniei “Umanitatea nu are granițe” din Brăila se numără chiar două femei și doi copii din Odesa, Ucraina. Este vorba despre surorile Alexandra și Veronica și copiii acesteia din urmă, Mihail și Nikita, frați gemeni, în vârstă de 8 ani. Aceștia au venit săptămâna trecută din Odesa în Brăila, unde au primit cazare într-un apartament al unui brăilean. Săptămâna trecută, cele două surori au fost vizitate de cei de la Crucea Roșie Brăila, care le-au dus donații, iar de la începutul acestei săptămâni, în fiecare zi, atât ele, cât și cei doi frați gemeni, vin să ajute la împachetarea cutiilor. Cele două surori ne-au spus că vor rămâne în Brăila până când războiul se va termina și se vor putea întoarce acasă.
30 de școli din Brăila au donat până acum și campania continuă
Campania derulată de ISJ Brăila este una dintre cele mai ample din județul nostru și continuă și în zilele următoare, când alte școli sunt așteptate să trimită donații.
“Mi-am dorit foarte mult ca această activitate să nu fie personalizată, adică a făcut-o x sau y. Pur și simplu e făcută de școala brăileană. Știu că am colegi foarte sufletiști, oameni care la un apel răspund frumos. Le mulțumesc tuturor colegilor, directorilor, profesorilor, părinților și elevilor, care au fost deosebiți în această campanie, în toate școlile. Le mulțumesc și colegilor mei din Inspectorat și, nu în ultimul rând, Liceului Tehnologic “Panait Istrati” care ne-a găzduit aici. De aproape două săptămâni vedem în această sală de sport trupe de tineri voluntari care aranjează, triază, sortează, pun în cutii și ambalează toate aceste produse pe care le ducem la niște oameni năpăstuiți. Și tot ce se vede aici (n.r. - centrul de colectare de la Liceul “Panait Istrati”) este emoționant până la lacrimi”, ne-a declarat prof. Cătălin Canciu, inspectorul școlar general.