Fetiţa lui Robinson, care va fi botezată Bianca, s-a născut joi, în jurul orei 12:00, şi cântăreşte doar 1,5 kilograme pentru că s-a născut prematur. Medicii au dat însă asigurări că starea de sănătate a fetiţei este bună.
Bianca Zapata s-a născut la data de 7 mai, în aceeaşi zi în care Steaua a sărbătorit 23 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni din 1986.
Robinson Zapata a fost adus la Steaua în anul 2007 de la formaţia columbiană Deportivo Cucuta şi a strâns 61 de meciuri în Liga I pentru roş-albaştri.