Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria, au fost lipsiţi de copii până la vremea bătrâneţii, când Arhanghelul Gavriil s-a pogorât la ei, binevestindu-le zămislirea celei ce avea să fie Maica Domnului. Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a făcut roditor pântecele sterp al Anei care, la vremea rânduită, a născut prunc de parte femeiască, pe Sfânta Fecioară Maria.
Biserica Ortodoxă ne spune că, datorită interpretării greşite a acestui eveniment, în sânul Bisericii Romano-Catolice a apărut pentru prima dată inovaţia mariologică despre “imaculata concepţie”, în scrierile lui Paschasius Radbert. Potrivit dogmei, Maica Domnului ar fi fost ferită de păcatul strămoşesc, fiind născută asemenea Mântuitorului, prin umbrirea Sfântului Duh, iar nu prin împreunare trupească.
Părintele Justin Popovici afirma, în legătură cu aceasta: “A admite zămislirea neprihănită a Sfintei Fecioare Maria implică presupoziţia unei imaculate concepţii a tuturor strămoşilor până la Adam, pentru ca însăşi Sfânta Fecioară să se poată naşte fără păcatul ereditar, ceea ce conduce la respingerea întregii antropologii biblice”. Vrednicia reală, autentică a Maicii Domnului înainte de întrupare n-a constat într-o presupusă naştere a ei fără păcatul strămoşesc, ci în acceptarea ei (“Fie mie după cuvântul tău!” - Luca 1, 38) a planului Lui Dumnezeu, în condiţia omenească generală, adică aflată sub păcatul ereditar.
“Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica Lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!” (Tropar la Zămislirea Sfintei Fecioare Maria)
