Week-end scump pentru şoferi: Amenzi de milioane pe şoselele din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Week-end scump pentru şoferi: Amenzi de milioane pe şoselele din Brăila

Poliţiştii brăileni au continuat să acţioneze la sfârşitul săptămânii care s-a încheiat în municipiu şi judet, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
Astfel, în cursul zilei de duminică, 25 iulie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, cei de la Poliţia oraşului Făurei şi Secţia 3 de Poliţie Rurală arondată au acţionat pe raza de competenţă, pe linia prevenirii furturilor din buzunare şi a altor bunuri din zona pieţelor şi oboarelor, precum şi pentru combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi verificarea modului în care îşi desfăşoară activitatea societăţile comerciale.
De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării regulilor de circulaţie, iar echipele care au participat la aceste activităţi au verificat 8 societăţi comerciale, au legitimat 10 persoane şi au verificat 32 de autovehicule.
"Poliţiştii au aplicat 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.600 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice. Cu această ocazie, poliţiştii au procedat şi la testarea cu aparatul etilotest a 6 conducători auto, ridicând în vederea suspendării două permise de conducere pentru consumul de alcool", se precizează într-o notă transmisă de Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Potrivit sursei citate, la data de 24 iulie a.c., în jurul orei 14:20, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Făurei l-au depistat în trafic pe un bărbat în vârsta de 54 de ani, din judeţul Buzău, care, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2B, în afara localităţii Surdila Greci, a efectuat manevra de depăşire a unui alt autoturism, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu, motiv pentru care conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru o perioadă de 30 de zile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro