După numai o zi de antrenamente, sâmbătă, înaintea manşei de calificări, Ene avea al şaselea timp, fapt ce-i conferea şanse la un loc foarte bun în cele două manşe de concurs.
N-a fost să fie aşa, pentru că, în prima manşă, chiar în primul viraj, pilotul brăilean a fost acroşat de un alt competitor, pe care îl depăşise chiar la start, şi a fost scos în decor.
În manşa secundă, conform clasării din cea anterioară, Roberto Ene a plecat de pe ultima poziţie. A avut însă un start foarte bun şi a reuşit să câştige trei poziţii după primul viraj. Nu a avut însă noroc să încheie cursa nici de data aceasta, pentru că un accident în lanţ, produs în turul al doilea, l-a scos din nou de pe pistă. Roberto Ene a reuşit însă să tragă kartul înapoi pe circuit, după care a urmat o cursă acerbă de recuperare a poziţiilor şi a timpului pierdut. A reuşit în cele din urmă să ajungă plutonul, chiar să depăşească doi piloţi şi a terminat manşa pe locul al 11-lea, o clasare care nu i-a adus niciun punct sportivului brailean.
"Un week-end plin de ghinion pentru Roberto, care însă ne-a arătat o revenire de formă şi o mare poftă de pilotaj, lucru care nu poate decât să ne bucure. Aşteptăm cu nerăbdare următoarea etapă, care va avea loc la Târgu Secuiesc, unde este circuitul de casă al lui Roberto, unde sperăm că va obţine un rezultat bun, lucru aşteptat şi de finanţatorii acestuia", a declarat Eduard Ene, tatăl pilotului brăilean.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.