• vineri, sâmbătă și duminică, polițiștii au fost, din nou, în acțiune, pentru prevenirea infracțiunilor cu violență și accidentelor rutiere produse de șoferi inconștienți care nu țin cont de lege • sâmbătă au fost legitimate 500 de persoane, verificate mai multe săli de jocuri de noroc, cafe-baruri și stații PECO, fiind controlate peste 700 de vehiculele, iar aproape 200 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și drugtest
Week-end fierbinte: sâmbătă au fost legitimate 500 de persoane, verificate mai multe săli de jocuri de noroc, cafe-baruri, stații PECO. În plus, au fost controlate peste 700 de vehiculele, aproape 200 de șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest.
Potrivit polițiștilor, sâmbătă, în numai 24 de ore, polițiștii sprijiniți de jandarmi, au fost prezenți în stradă, având ca prioritate prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor. În cadrul acțiunilor desfășurate în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 15 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la 50 de evenimente, 42 dintre acestea fiind sesizate prin apel 112. ”Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 101 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.965 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 8 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare. În acest context, au fost legitimate 500 de persoane, verificate 35 de societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au fost controlate peste 700 de vehiculele, 165 dintre șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Sâmbătă seara, în intervalul 21:00-23:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au organizat și desfășurat pe raza municipiului, o razie pentru pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor comise cu violență, dar și pentru reducerea indisciplinei în trafic. În urma acestei acțiuni, polițiștii au verificat mai multe societăți comerciale, au legitimat 87 de persoane, au controlat 56 de vehicule, șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest.
De asemenea, au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.665 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002 și Legii nr. 61/1991.
Fără accidente rutiere. Șoferi vitezomani, opriți din drum de polițiști
Sâmbătă, în intervalul orar 18:00-21:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au organizat și desfășurat pe DJ 212 o acțiune tip BLITZ pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic. Au fost legitimate 49 de persoane și controlate 46 de vehicule, toți șoferii fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest. ”Au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.990 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002. Dintre acestea, 12 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 pentru neportul centurii de siguranță și 5 pentru alte abateri.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 4 permise de conducere”, au precizat polițiștii.
Sâmbătă dimineață, în intervalul 08:00-10:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca și Secției 4 Poliție Rurală Ianca au desfășurat pe raza de compență o acțiune tip BLITZ pentru reducerea riscului rutier. În acest context, au fost controlate 18 vehicule și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.030 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002.
Razii în județ: 252 de sancțiuni, în valoare de 100.000 lei
În week-end, polițiștii și jandarmii au desfășurat 13 acțiuni și razii pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri.
Acțiunile desfășurate au fost menite să identifice și să abordeze în mod eficient orice potențială amenințare pentru siguranța societății, intervenindu-se la alte 50 de evenimente. ”Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 252 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 111.420 lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 11 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare. În acest context, au fost legitimate 270 de persoane, verificate 56 de societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au fost controlate 171 de vehiculele, 56 dintre șoferi fiind testați cu aparatul etilotest și drugtest”, au mai arătat polițiștii brăileni.
În cursul zilei de vineri , în intervalul 12:00-20:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier și Polițiilor Orașului Ianca, Făurei și Însurăței au organizat și desfășurat pe raza județului, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză. În urma acestei acțiuni, polițiștii au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 88.595 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002. ”Dintre acestea, 148 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru neportul centurii de siguranță, 2 pentru depășire neregulamentară și 18 pentru alte abateri. Ca măsură complementară, au fost reținute 7 permise de conducere, dintre care 4 pentru nerespectarea regimului de viteză, 2 pentru depășire neregulamentară și 1 pentru neacordare prioritate vehicule și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare”, susțin polițiștii.
Vineri dimineață, în intervalul 10:30-12:30, Poliția Municipiului Brăila, a organizat și desfășurat o razie în municipiu, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor comise cu violență, dar și pentru reducerea indisciplinei în trafic.
Astfel, au fost legitimați 125 de cetățeni care au fost informați cu privire la riscurile consumului de alcool și droguri și consecințele unui comportament agresiv și au fost controlate 79 de vehicule, 17 dintre șoferii acestora fiind testați cu aparatul etilotest.
Totodată, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.700 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002 și Legii nr. 61/1991.
Duminică, 30 iulie, în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii și jandarmii au desfășurat 16 acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri. S-a intervenit la 61 de evenimente, iar pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 210 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 94.682 de lei. Au fost reținute 11 permise de conducere.
Șofer băut pe Calea Galați
În dimineața zilei de vineri, 28iulie, în jurul orei 07:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Galați. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Polițiștii vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!