În cursul zilei de vineri cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-estul ţării şi în zonele de munte, unde doar cu totul izolat va fulgui. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua şi vor fi precipitaţii, sub formă de ninsoare în Maramureş şi la munte, local în Transilvania şi în regiunile estice. Tot în cursul nopţii, în Banat, Crişana şi Moldova, pe arii restrânse vor fi şi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde va spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -8...-7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 4...5 grade în dealurile subcarpatice ale Moldovei şi Munteniei, iar cele minime se vor încadra în general între -12 şi -2 grade, uşor mai ridicate în sudul Banatului. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, local se va semnala ceaţă cu depunere de chiciură.
Sâmbătă, valorile termice vor continua să crească uşor, astfel că vremea va deveni în general normală din punct de vedere termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -2 şi 5 grade, iar cele minime se vor încadra între -11 şi -1 grad. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii slabe, îndeosebi în prima parte a intervalului, în regiunile vestice, nordice şi centrale şi pe arii mai restrânse în sud-est. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare în Maramureş, Transilvania şi zonele munte şi mixte în restul teritoriului, favorizând local apariţia poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi în sudul Olteniei. Izolat în zonele joase se va semnala ceaţă.