Duminică, la ora 12.30, poliţiştii de la Ianca i-au depistat în trafic, pe DC 37, în oraş, pe Petruş M. (44 de ani) şi Gheorghe T. (47 de ani), ambii localnici, în timp ce conduceau combine agricole neînmatriculate sau înregistrate şi fără a fi posesori ai permisului de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acestora li s-au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.